Toate barfele sau supozitiile despre tragedia care a dezbinat Colectivul si, odata cu el, Romania s-au scurs incet-incet intai pe feed-ul de la Facebook. Dar n-au ramas acolo. Ca un cancer, si-au intins metastazele pana pe ecranele televiziunilor asa-intitulate „de stiri“, care au cultivat de ani de zile o lobotomie constanta a poporului. Astfel ne-au fost prezentate aceste importante informatii de interes public – cu Halloween-ul si a 666-a petrecere care avea loc in vinerea incendiului, cu focul plantat de general pentru a distrage atentia de la coloanele sale oficiale, cu satanism si ocultism.
Importantii jurnalisti ai tarii, cei adevarati, oamenii aprigi de presa, au ratat un fapt de presa mult mai important si care le-a plutit prin fata nasului. In goana dupa audienta, aceasta ar fi fost o sansa enorma a presei sa se ralieze cu poporul, sa se apropie de acesta, sa treaca peste ura sistematica a tinerei generatii impotriva a tot ceea ce inseamna mass-media si a indoctrinarii la care i-au supus acestea pe parintii si bunicii lor. Tragedia de la Colectiv putea sa fie lipiciul de care avea nevoie presa pentru a se putea intoarce la societatea pe care a renegat-o si care si-a pierdut, unii ar spune definitiv, increderea in ea. Si unii au incercat – pe Digi, pe Pro, cu intarziere si pe TVR s-a incercat umanizarea catastrofei, uneori chiar in detrimentul audientei. Au rulat pe ecrane, in primele zile, obsesiv numere de telefon la care oamenii care nu isi gaseau rudele sau prietenii sa poata apela. Au fost reporteri care au stat, in schimburi, 24 din 24 de ore in fata spitalelor, care au rostit nume de victime, nume de salvatori, marturiile unora, altora, si care au incercat sa aduca si informatii de tip utilitar, nu doar „exploziv“.
Insa, din pacate, presa a esuat din nou sa se apropie de oameni, fiindca acele cazuri prezentate mai sus au fost mici exceptii dintr-o mare de nebunie. Au fost emisiuni organizate in studiourile televiziunilor de stiri, carora le-a crescut ametitor audienta in perioada aceasta, cu tot felul de ocultisti care blamau satanismul tinerilor si care explicau de ce e bine ca au murit. Au fost o serie de atacuri furibunde la adresa Patriarhiei si a Bisericii, atacuri perpetuate dincolo de remarca de bun-simt ca acest organism vechi, arhaic si prost organizat a reactionat initial mizerabil in fata tragediei si a urmarilor ei. Moderatori respectati de televiziune au dat glas unor speculatii aberante cu titlu de informatii sigure.
Fiindca acest cancer nu s-a oprit in studiourile TV. Pe Facebook, locul in care s-au nascut aceste conspiratii, au inceput sa fie promovate linkuri de la tot soiul de pagini obscure, necunoscute sau despre care se stie suficient de mult incat sa fie catalogate, fara rusine, ca trompete de propaganda. Insa pentru un ochi nepregatit arata foarte bine. Cu ilustratii colorate, frumos asezate, infografice chiar, teoriile conspirative prind viata si, daca nu esti atent, isi iau zborul de pe monitor de reale ce par.
Inca un examen picat
Ei bine, problema nu o reprezinta oamenii care au distribuit astfel de continut inutil tuturor prietenilor. Este limpede si de ce – exista o gaura enorma in invatamantul liceal, preuniversitar, in ceea ce priveste educatia media. Tinerii nu stiu de unde sa isi ia faptele, care sunt cele mai importante si de incredere institutii media care ofera informatiile respective, cum sa apeleze la toate resursele de pe internet, dar, cu ratiune si minte limpede, sa le disjunga din ele doar pe cele care pot fi verificate.
Nu, problema nu a fost la ei, ci in randul jurnalistilor, unii respectati si urmariti de cititori, care mai departe balastul pe reteaua de socializare, practic girand pentru el, ca asta inseamna astazi un „share“ pe Facebook. Astfel, bulgarele de dezinformare s-a transformat din zvon in informatie data de „surse neoficiale“, care au devenit „reprezentanti ai autoritatilor“, „medici din spitale“, „surse oficiale“ sau „rude ale victimelor“. Mai era putin si continutul cu realitatea rastalmacita era spus insusi de morti, in spitale, inainte sa-si dea duhul.
Tragedia din Colectiv a fost inca unul dintre examenele picate de catre presa din Romania, care nu a reusit sa vada dincolo de manipularile ieftine care au circulat in toata perioada respectiva si care s-au perpetuat apoi in momentul protestelor din strada. In momentul acesta de cotitura, cand exista nevoia cea mai mare de o presa ferma, care sa poata combate derapajele si sa sustina ceea ce se numeste acum vocea strazii, cea libera, nu cea manipulata, presa trece prin aceeasi criza continua prin care a trecut in ultimii ani. Exista o serie de voci in care poti avea incredere si pe care te poti baza, dar ele se pierd in marea de dezinformare, cauzata si de un fenomen ce nu este specific doar tarii noastre – faptul ca institutiile media inca nu stiu si nu folosesc la capacitate maxima toate retelele de socialiare, cu precadere Facebook-ul.
Acum, pusi in fata faptului implinit, a unor proteste care par ca s-au stins, a unui Guvern care prinde contur, dar asupra carui tehnocratii ramane sa ne pronuntam mai tarziu, rolul presei este unul cu atat mai important – sa fie un vehicul al echidistantei in societate. Pentru ca oricat de mult ar rezona unii dintre noi cu manifestarile din strada, acestea nu sunt reprezentative pentru toate clasele sociale ale tarii. Iar presa, in rolul sau de caine de paza, are cumva un rol de reprezentare si de informare a tuturor, poate mai mare decat cel al Parlamentului. Oricat ar vrea reporterul sa rupa microfonul si sa strige „Toate partidele, aceeasi mizerie!“, trebuie sa se abtina, pentru ca astfel de manifestari de partizanat nu sunt decat o alta forma de scufundare a obiectivitatii mass-media.
Sigur, daca sunt doua milioane de oameni care cred ca Ponta nu a plagiat in doctoratul sau, nu inseamna ca trebuie vreo televiziune sau vreun ziar sa ii ia si apararea, pe acest principiu al reprezentativitatii. Intocmai presa trebuie sa fie cea care semnaleaza orice fel de derapaj, indiferent de forma acestuia si indiferent de presiunea cititorilor sau a telespectatorilor. Nu ai sa ascunzi eventualele faradelegi ale unui presedinte, chiar daca acesta ar fi singura speranta a tarii de reformare. Iar decat sa faci partizanat politic sau ideologic avand in spate increderea oamenilor care te urmaresc, mai bine alegi sa faci singurul lucru igienic, dar si cel mai greu de realizat ca om de presa sau ca un canal media. Sa taci.
FOTO: Alex Mihaileanu