pe un laptop de ultima generatie, cumparat de pe Amazon. Voi trimite intrebarile prin e-mail, iar dumneavoastra le veti descarca de pe yahoo, raspunzand apoi la ele pe propriul laptop.
S-a spus ca generatia lui Nicolae Manolescu este cea care a trecut, printr-un salt civilizational urias, de la tablita (pe care inca invatau sa scrie copiii din Romania dupa al Doilea Razboi Mondial) la tableta (pe care scriu copiii astazi). Cu ce avantaje si cu ce costuri?
Va face melancolic acest parcurs accelerat? Vi se pare o sansa ori, dimpotriva, un ghinion individual si generational sa aveti parte de experiente atat de diferite? De care lume va simtiti mai apropiat, de aceea de ieri sau de cea de azi? E dificil sa faceti abstractie de regimul izolationist al lui Ceausescu. Resimtiti totusi vreo nostalgie dupa epoca scrisului de mana, a masinilor de scris (fie ele si inregistrate la Militie) si a revistelor tiparite, in tiraje care astazi ni se par uimitoare?
— Cu ce sa incep? Nostalgia tablitei de culoare neagra, din acelasi material cu al tablei de scoala (pe cale de disparitie ea insasi), pe care am scris in primele doua clase primare, cu o creta lunguiata, ca un betigas, n-am apucat s-o am. Imediat dupa reforma invatamantului din 1948, am trecut la vechiul caiet cu linii inclinate, care ne ajuta sa scriem caligrafic. Trebuie sa marturisesc ca cel mai mult imi placea sa sterg tablita cu buretele, sa vad cum redevine neagra si lucioasa. Masina de scris n-am avut niciodata. Am sarit de la creion, stilou (Kaweko) si pix direct la laptop. Dar asta, abia in ultimii opt-noua ani, cand, la Paris fiind, n-am avut incotro. Cum altfel sa fi trimis cele doua articole saptamanale le revistele din tara, treaba la care ma angajasem inainte de a sti ca urmeaza sa plec?
Tranzitia a fost atat de scurta, incat nici de data asta n-am apucat sa simt vreo nostalgie. Mi-am amintit vag de cateva ori frumoasa teorie a lui Roland Barthes despre cele trei instrumente clasice de scris. Despre creion, am uitat ce spunea. Stiloul i se parea potrivit pentru texte serioase, iar pixul, pentru improvizatii ocazionale. In ce ma priveste, am renuntat repede la stilou, chiar si cand am putut sa-mi procur un Mont Blanc sau altul de marca. Prima forma a cartii o scriam cu pix albastru si cu negru, forma finala. Pastrez manuscrisele in doua culori ale catorva din cartile mele. Poate si fiindca nu se gasea decat cerneala albastra, am preferat pixul. Motivul pentru care procedam asa este urmatorul: ma obligam sa scriu de doua ori, fara a transpune nici un pasaj dintr-o versiune intr-alta! Iti dai seama ca, din comoditate, eram deseori tentat sa trisez. Mai ales ca pana si citatele le scriam din nou.
In prezent, scriu pe laptop. Am invatat sa-l manevrez in limite rationale: sa-l deschid, sa intru in Word, sa salvez, sa scriu si sa expediez. Imi place ca pot corecta fara stersaturi si ca pot interverti pasajele (ceea ce fac chiar in clipa asta!). Cum nu cred sa fi fost vreodata un om modern, am devenit peste noapte unul postmodern. Postmodernitatea mea e insa una bine temperata. Nu ma intreba daca navighez, parca asa se spune, pe internet sau daca ma informez de pe Wikipedia! Raspunsul, la care cred ca te astepti, este: nu, Doamne fereste! (Pentru o publicatie online, marturisirea este compromitatoare, imi dau seama, dar asta e purul adevar.)
— …cat despre revistele tiparite?
— Sper sa nu fie cazul sa fac o criza de nostalgie dupa inventia lui Gutenberg. Ar fi groaznic sa fiu obligat sa traiesc in alta era. In alt secol, treaca-mearga, dar in alta era… Nutresc mai de mult o convingere, pe care am citit-o undeva: fiecare inventie tehnologica incepe prin a ameninta sa le suprime pe cele anterioare (radioul, telegraful; televiziunea, radioul; internetul, televiziunea si asa mai departe) si sfarseste prin a-si fixa un domeniu de predilectie. Ziarul sau cartea pe suport electronic nu le pot inlocui la nesfarsit pe cele pe hartie: rolul lor in comunicare si in societate este cu totul altul.
Diferenta se vede deja in SUA, unde cotidiane trecute pe internet revin pe hartie. Internetul se va specializa in ceea ce reprezinta modul lui esential de existenta: acumularea si transmiterea de informatie. Intr-o cantitate mai mare decat orice alt mijloc din trecut. Zi de zi, informatia pe cap de om o depaseste pe aceea acumulata de omenire in intreaga istorie. Francezii au creat cuvantul infobesite, care n-are nevoie sa fie tradus.
Ceea ce ramane de resortul tiparului este transformarea informatiei brute in cunostinte. Tiparul are ceva care lipseste internetului: ciurul. Un set de criterii, adica, de cernere a informatiei, altfel spus, spirit critic. Si, implicit, un background cultural, acea memorie culturala a omenirii, fara de care n-ar exista principii, valori, nici o masura a tuturor lucrurilor care conteaza pentru specia noastra de mamifere. A bon entendeur salut!
Din volumul Convorbiri cu Nicolae Manolescu, in lucru