Filmul e regizat de Andrei Cohn, care, asemeni lui Cristi Puiu, a studiat pictura, nu cinemaul. Cohn a semnat cateva scurtmetraje (printre care Inainte si dupa, nominalizat la Premiile Gopo), lucrand in publicitate. Initial, filmul era produs de Film Location Guide, pe drum s-a alaturat si Mandragora (fondata de Cristi Puiu), care distribuie acum filmul. Alegerea lui Alexandru Papadopol si a Ioanei Flora pentru rolurile principale, alaturi de Andi Vasluianu, primii doi fiind lansati in cinema de Marfa si banii, da un sens si mai clar schimbului de replici dintre tata (Florin Zamfirescu) si fiul risipitor (Alexandru Papadopol), revenit de la Bucuresti pe nepusa masa, la trei ani dupa moartea mamei. „Ce ai in geanta? Droguri!“ Scenariul e semnat de Mimi Branescu, cel care a scris scurtmetrajul Un cartus de Kent si un pachet de cafea si care are rolul principal in noul lungmetraj al lui Puiu, Sierranevada.
In ziua si noaptea pe care le petrece in satul cu case scunde si bleu, unde a fugit intr-un moment de cotitura al vietii sale, Robert se cearta cu tatal, e badaran cu iubita acestuia (Natasa Raab), mananca, bea si rascoleste trecutul impreuna cu fostul cel mai bun prieten (Andi Vasluianu) si cu fosta iubita (Ioana Flora), schitand chiar, in aburii alcoolului, o bataie cu primul si un act sexual cu femeia. Probabil pentru ca realismul tratarii sa nu fie totusi prea de sub mantaua lui Puiu, Andrei Cohn recurge la artificii formale: schimba permanent cadrele si planurile, foloseste elipsele si sariturile peste ax, sfideaza racordurile (pe farfuria din care mananca Robert, mezelurile apar, dispar si reapar de la un cadru la altul), cronologia fiind astfel aruncata in aer. In Marfa si banii exista la un moment dat un cadru care aparea de doua ori consecutiv, rolul acestei distantari fiind de a schita un statement aprofundat inca de atunci de regizor: cinemaul nu reflecta realitatea, ci o interpreteaza. Probabil ca in aceasta directie a mers si Andrei Cohn cand a ales sa ignore, dupa cum spunea intr-un interviu publicat pe http://www.filmsense.eu, regulile cinemaului conventional. Intreg interviul mi s-a parut prea pretentios pentru puterea mea de a-l raporta la film in sine. De pilda: „Pe parcursul filmului exista mai multe planuri medii, cu personajul izolat in centrul cadrului, care probeaza puterea de expresie a lipsei de manipulare vizuala. O incadratura cu nimic mai pretentioasa decat cea a unui interviu banal de televiziune, in contextul plastic al filmului decupeaza personajul si il proiecteaza la nivelul conditiei lui, in ciuda efemeritatii textului pe care il livreaza. Calofilia creeaza doar iluzia ca evenimentele isi depasesc conditia. Cred ca lucrurile nealterate, puse intr-o ordine favorabila, au o sansa cu mult mai buna sa ne faca spectatorii unor momente suspendate in timp“.
Aceasta modalitate de a impacheta felia de viata duce filmul in zona unui fel de film-santier, unde autorul experimenteaza impreuna cu actorii si ne ofera un proces in curs, interesul nefiind pus pe autenticitate, ci pe ochiul autorului. Cred ca un asemenea experiment ar fi functionat mai bine pe un scurt sau mediumetraj. Ori de cate ori o scena capata fluenta, e scurtcircuitata, si asta devine iritant la o proiectie de o ora si jumatate. E si in defavoarea actorilor care sunt ei buni, dar care construiesc – datorita montajului – pe bucatele, devenind deseori stridenti. Cea mai avantajata e Ioana Flora, personajul de femeie nefericita, a carei singura realizare e ca si-a renovat baia, fiind unul fara acute. Titlul filmului trimite astfel mai degraba la confruntarea formala cu radacinile, tatal fiind – se intelege – naratiunea conventionala.
Acasa la tata, de Andrei Cohn. Cu: Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Ioana Flora, Florin Zamfirescu, Natasa Raab