Apoi, macar o data, acelasi ascultator va fi fost surprins de ritmul sufocant al unei piese Kraftwerk. Nu-i exclus ca si halucinogenele armonii generate electronic de Tangerine Dream sa-i fi incantat urechea printr-un film de actiune, a carui coloana sonora este timbrata de Edgar Froese. Si, fara dubiu, iubitor de rock fiind, n-avea cum sa rateze fenomenul Rammstein, uluitoarea forta tipic germana, rabufnita in arena mondiala fara sa respecte vreo regula, impunandu-si propriul show si cucerind lumea. Aceste patru nume reprezentative pentru Germania rockeristica nu acopera nici pe departe un fenomen amplu, extrem de original, ale carui cele mai bune realizari au creat discipoli si imitatori chiar in spatiul anglo-american, leaganul rockului asa cum il stim azi. Cateva exemple: Can, Amon Düül II, Faust, Ash Ra Tempel, Popol Vuh, Grobschnitt si toate trupele care, practicand rockul progresiv, s-au pricopsit cu eticheta krautrock; Frumpy, Accept, Helloween, Warlock, Gamma Ray, incluse in subcapitolul heavy metal german; apoi „extremisti“ precum Atrocity, Megahertz, Oomph, Tanzwut, In Extremo, Umbra et Imago, ale caror inceputuri s-au situat in zona intunecata, numita si gothica, prezentul trecandu-i prin centrul atentiei, cu spectacole diverse si aprecieri pe masura.
Nu chiar in tiparul mentionat se situeaza Diary of Dreams, poate si pentru ca muzica lor se aduna din alte izvoare. Apropiati de industrialii Die Krupps, de Front Line Assembly si de Front 242, Diary of Dreams au avut ambitia sa porneasca in showbiz intemeind propria casa de discuri pentru a-si putea exprima ideile fara ingerinta detinatorilor de bani, benoclati doar la profit. Coagulat de solistul vocal, compozitor, textier si lider natural, Adrian Hates, a carui educatie solida de pianist si chitarist acopera teritorii largi ale muzicii, grupul nu se deosebeste mult de un proiect solo. Insa colaborarea dintre Hates si ceilalti instrumentisti (Gaun:A, chitara, Flex, tobe, Torben Wendt, claviaturi), asaza compozitiile sub semnatura comuna, dand consistenta si continuitate remarcabile. Activa de peste doua decenii, trupa are 14 discuri de studio, cateva compilatii si albume in concert, ale caror titluri impun chiar la lectura. Genul muzical insa nu-i prea lesne accesibil.
Am ascultat toate albumele disponibile, folosind vinovat posibilitatile internetului. Cu creionul si hartia la indemana, sa iau notite ca elevul silitor, m-am delectat privind concertul din 2005, prilejuit de albumul Nigredo. Curios, am butonat atent play-pause pe telecomanda, ca sa diger interviul inclus pe DVD. Amabilitatile si banalitatile rostite de cei trei tipi nu reusesc sa inlature impresia frumoasa lasata de concert. Muzica trupei cu nume parca inspirat de psihanaliza e mult mai valoroasa decat suna la prima auditie. Si are, intr-adevar, legaturi subtile cu perioada cunoscuta in arta drept expresionism german, fie si numai sub raport atmosferic: simpla, apasatoare, epurata de locurile comune ale peisajului sonor cu priza la public. Sunt caracteristici prezente si pe albumul recent: Grau im Licht (2015, Accession Records), ceva mai accelerat ritmic, dar cu aceeasi tensiune resimtita ca flux subconstient.
Asta m-a facut oare sa visez ca mergeam cu un camion din anii 1970, pe o sosea fara destinatie precisa, intr-un noiembrie ce inghetase pamantul? Camionul, cam rablagit, s-a oprit fiindca ii cazuse oblonul din spate. Am coborat sa-l pun la loc, si-am gasit o moneda crapata in trei bucati, intre canturile otelite ale balamalei din dreapta. M-am trezit fredonand: „Don’t fear endless nights/ In every word in every man/ The beast is yours and mine to tame“. Am cautat un sens visului, nu l-am gasit.
Astept lamurirea cuiva priceput.