1.
Nu-i nici o mirare ca – de cand a facut Dumnezeu lumea sau de cand a cazut maimuta din copac, a mancat carne prajita, a prins ceva minte si s-a facut om – europenilor le-a luat niste mii de ani pana sa o descopere. Eu unul ma si mir ca au descoperit-o.
2.
M-am intalnit cu niste studenti americani de la universitatea din Seattle si cu profesoara lor, Ileana Marin, care preda aici literatura comparata. Si ne-am asezat pentru pranz la un restaurant din campus. Am tot stat, am tot vorbit si la un moment dat, cu scuzele de rigoare, am iesit la o tigara.
„Man, atentie cu tigara – mi-a spus un student –, ca trebuie sa fumezi la zece picioare de intrarea in restaurant, asa-i legea pe la noi.“ Dure legi mai au astia pentru fumatori. Tragi din tigara cu spaima chiar si in mijlocul parcului, strazii, lacului. Aproape peste tot e interzis, te astepti ca oricand un lunetist de pe o cladire alaturata sa te ia la ochi, odata ce ti-ai pus tigara in gura, sa ti-o aprinda cu raza laser de la pusca, cat iti fixeaza catarea pe frunte.
In primul rand, eu nu prea stiu ce inseamna zece picioare. Apoi, afara, am constatat ca sunt vreo cinspe restaurante unul langa altul. Cum sa-ti dai seama ca esti la zece picioare de usa lor? Nu in ultimul rand, pentru ca n-as fi vrut sa fiu impuscat in America pentru o tigara, aproape ca m-am dus sa fumez in alt cartier. Bun, am fumat cu frica-n san si acolo, apoi am realizat o mare problema: nu mai tineam minte din ce restaurant am iesit. Stiam ca e ceva gen indian, thailandez sau pakistanez. Insa toate cele cincisprezece restaurante erau ceva gen indian, thailandez sau pakistanez. Le-am luat la rand. Cam toate aratau la fel sau cel putin asa imi pareau mie de la ameteala data de schimbarea de fus orar. Asa ca mi-a luat macar un sfert de ceas ca sa revin jenat la masa unde ma asteptau amicii mei. Timp in care mi-a venit o pofta nebuna sa-mi bag picioarele si sa mai ies la o tigara.
3.
Ies in fata unui restaurant sa fumez. Gasesc si o banca legala pentru asta (la zece picioare de iesire). Ma bucur. Apare un homeless de culoare. Pare ca vrea o tigara. I-as da, dar nu e interesat de ce prostie am eu in gura: el credea ca fumez marijuana.
— Stii ca e legal sa fumezi marijuana in Seattle?, ma intreaba.
— Da, dar nu ma intereseaza, ii spun.
Intreaba de unde sunt.
— Aaa, Romania? Stiu totul despre Romania, zice el.
— De unde?
— De la un prieten de-al meu jamaican care are un prieten roman.
— Ce stii?
— Despre Nikalai Ceaikovski.
— Care dintre ei, compozitorul sau dictatorul?, il intreb.
— Dictatorul.
Of course.
4.
Dimineata devreme, in liftul hotelului, tacere. Sase persoane oarecum inghesuite. Eu, doua doamne in varsta, un cuplu de asiatici cu un copil de vreo patru ani. Observ ca ala micu’ e incaltat cu cizmele pe dos. Mi se pare dragut.
— Tocmai am tras un vant, rupe tacerea ala micu’ cu cizmele pe dos si izbucneste in ras, fericit.
Ceilalti privesc in tavan.