„Domnule Bogumil Luft, cum de rezistati ispitei de a nu fi si dumneavoastra un pic roman?“, l-a intrebat sociologul Nicu Gavriluta, in calitate de moderator, la intalnirea cu cititorii care a avut loc vineri, 27 noiembrie, la Libraria „Orest Tafrali“ din Iasi. Bogumil Luft a raspuns razand ca asta nu este posibil, asumandu-si cu indarjire statutul de „polonez fascinat de Romania“. Prezent la Iasi in cadrul turneului de promovare a volumului proaspat aparut la Editura Polirom, Romanii in goana dupa happy-end, acesta a vorbit despre destinul istoric al romanilor, despre capacitatea acestora de a „supravietui“ istoriei, precum si despre politica sau responsabilitate sociala.
„Cartea aceasta are doua personaje stranii. De altfel, autorul are o preferinta pentru mister, pentru inexplicabil si uneori pentru inefabil in istoria noastra, a romanilor. Cele doua personaje misterioase, eu as spune aproape perfect camuflate pe ici-colo, sunt urmatoarele: mentalitatea romaneasca si mentalitatea poloneza. Este, daca vreti, un dialog intre doua mentalitati, intre doua feluri de a fi, pe care autorul le intrupeaza intr-un mod original si realmente salutar“, a pornit discutia Nicu Gavriluta. Desi precizeaza in descrierea cartii ca aceasta este scrisa de un polonez pentru polonezi, volumul scriitorului Bogumil Luft starneste si interesul romanilor, participantii prezenti la intalnire marturisind ca a reusit sa le anime gandurile, printre care ideea ca intr-adevar „suntem un popor fericit“. „Paradoxal, ultimii 26 de ani au fost pentru Romania o perioada extrem de norocoasa si sunt foarte putini romani care recunosc asta“, considera scriitorul. Propunandu-le sa analizeze obiectiv reusitele pe care le-au avut politicienii de la guvernare in toti acesti ani, Luft a afirmat ca „Romania a mers intr-adevar pe un drum previzibil si credibil spre integrare vestica in prima jumatate a anului 1999. In toate etapele s-au gasit solutii, s-a facut acest salt inainte in ceea ce priveste dezvoltarea economica. Chiar si cu probleme, conflicte, aceasta tara a mers inainte. Si a ajuns la o situatie care poate nu este paradis, dar, in comparatie cu ceea ce am vazut atunci cand am venit aici pentru prima data, in 1990, este de necrezut“, a adaugat acesta.
Uitarea, ca sprijin pentru supravietuire
Cum romanii sunt intotdeauna curiosi in privinta opiniilor din afara despre ei, polonezul cu experienta romaneasca remarcabila a tinut sa spulbere orice urma de indoiala: „In Polonia domina cei care nu stiu absolut nimic despre Romania. Un prieten de-al meu a scris o carte despre Romania pe care o prezinta extrem de misterioasa, foarte greu de cunoscut si inteles. Este ceva adevarat aici. Un lucru caracteristic pentru Romania, care m-a fascinat, este ca toata aceasta cultura, mentalitate, realitate este construita din elemente extrem de diferite si contradictorii. Le-am spus unor jurnalisti polonezi, cand eram ambasador, ca daca ai constatat ceva despre Romania, ai inteles!“.
In ciuda trairii, de-a lungul timpului, al multor momente tragice, „in toata aceasta istorie dramatica, romanii au elaborat o modalitate de a supravietui prin aceasta capacitate de a uita“. Chiar daca nu este vorba in totalitate despre o uitare terapeutica, Luft a subliniat ca „aici am vorbit despre acest aspect pozitiv. Despre ceva care le permite in continuare romanilor sa viseze. Este un lucru creator. Si asta mi s-a parut ceva caracteristic pentru aceasta istorie a voastra. Ca ati supravietuit de fapt unei istorii foarte grele. Ati supravietuit si, uitati, sunteti aici“, a ras Bogumil Luft.
„Din aceasta tara nu se pleaca“ vs. fuga ca „dovada a unei boli“
Cand vine vorba despre responsabilitatea sociala, Bogumil Luft sustine ca in ultima perioada aceasta a crescut, insa in toata Europa, dar mai ales in tari precum Polonia, Romania sau Republica Moldova, aceasta inca este considerata o problema majora: „In aceste tari sunt doua posibilitati in cazul unor situatii insuportabile, angajarea pentru schimbare sau atitudinea de «haideti sa fugim». Fuga asta nu este plecare, este dovada unei boli. Acum ceva secole a existat o pedeapsa foarte dura, exilul. Acum nu mai este considerat pedeapsa, ci o bucurie. Mi se pare ca foarte multi oameni apeleaza la o fuga adevarata“. Facand referire si la alegerile „destinale“, care tin de soarta omului si mai putin de fuga, scriitorul a impartasit, spre amuzamentul participantilor la intalnire, cateva povesti despre polonezii care dupa ce se casatoresc cu romancele se stabilesc in Bucuresti. „Este o aventura a vietii, nu o fuga. Acum cateva zile, am calatorit la Cluj cu un baiat care este in aceasta situatie. Iar cand ne-am intalnit cu doua studente din Polonia care spuneau ca sunt acolo pentru trei luni in cadrul programului Erasmus, acesta le-a spus: «Dar stiti, domnisoarelor, din aceasta tara nu se pleaca. Eu am venit pentru trei luni in cadrul programului Erasmus si asta a fost acum 11 ani»“.
„Happy-end-ul nu exista, dar goana este dupa happy-end“
„Aceasta carte nu este despre istorie. Este despre prezent, dar problema este ca istoria este prezenta in prezent, iar in aceasta carte istoria s-a amestecat in viata multor personaje. Ce poate insemna happy-end-ul? Sfarsitul istoriei, dar istoria nu e gata sa se sfarseasca. Happy-end-ul nu exista. Posibilitatea de a ajunge, de fapt, la un happy-end este o iluzie“, a afirmat Bogumil Luft.
„De ce ii plac domnului Bogumil Luft romanii?“
Nicu Gavriluta, sociolog si eseist: „Un polonez scriitor, jurnalist, ambasador scrie o carte clara, frumoasa, eleganta, subtila, profunda, bine documentata, cu un capitol la un moment dat mai mult decat edificator in formularea lui: «Imi plac romanii», iar personajul principal suntem noi toti. De ce ii plac domnului Bogumil Luft romanii? Din zece motive. Pentru ca sunt putini in lume cei care ii simpatizeaza, in primul rand. Pentru ca romanii sunt curajosi, au imaginatie si sunt foarte isteti. Pentru doua reusite extraordinare in vremuri vitrege, 1859 si 1918, cele doua Uniri. Pentru simpatia aratata constant fata de o putere respectabila a Europei, fata de Polonia. Pentru veselia lor. Pentru vocatia prieteniei de care am dat dovada uneori in mod spontan. Pentru cultul sarbatorii. Pentru sensibilitatea religioasa. Pentru strania imbinare intre ceea ce este vesel si ceea ce este trist in viata. De asemenea, ii plac romanii pentru umorul negru“.