Insa linia frontului a ramas adanc sapata in amintirea oamenilor pe langa care am trait. Nici nu avea cum sa fie altfel.
La mine acasa, in livada, existau urmele a trei transee. Intr-una dintre acestea, la vreo doi metri sub pamant, un vecin mi-a spus ca zac nu stiu cate lazi de munitie, plus pusti si pistoale ingropate de nou-noute, imediat dupa ce s-a terminat razboiul. Cand n-avem ce face, si azi mai discut cu tata ca ar fi bine sa ne apucam sa scoatem la lumina pustile alea. Numai ca ne e frica de problemele cu politia. Le lasam acolo. Ingropate, vor fi totdeauna ale noastre.
In fiecare primavara, dupa ce aram gradina, cautam prin pamantul reavan si ma alegeam cu o colectie frumusica de cartuse. Le frecam de trotuar pana capatau lustru, apoi ma laudam cu ele. Evident, existau si pareri ca, daca le dai lustru printr-un asemenea procedeu, te pot schilodi prin explozie. Dar eu n-am auzit de oameni schiloditi de cartuse. Doar de obuze. Fratele bunica-mii s-a dus sa culeaga ghiocei prin primavara lui ’45. Pe langa ghiocei a gasit si o bomba extraodinar de utila in gospodarie prin aceea ca, in interiorul ei, se gasea nu stiu ce substanta pe care o puteai folosi la vopsitul lanii. A batut bomba de o epava de tanc uitata in padure, pana cand i s-au imprastiat toti ghioceii, laolalta cu mainile, picioarele si capul. L-au adus acasa intr-o traista, fara sa se mai chinuie nimeni sa gaseasca toate piesele dintr-un puzzle care, chiar si incomplet, trebuia ingropat crestineste. Un alt caz ar mai fi cel al unui gospodar mintos dintr-un sat vecin care a batut coasa vreo douazeci de ani pe un obuz infipt in curtea casei. Pana intr-o zi. Dar de oameni schiloditi de gloante nu am auzit.
Le lustruiam si faceam negot cu ele. Pe doua gloante de pusca si unul de pistol, reuseam sa obtin o undita. Sau faima printre pustii de seama mea. Culmea gloriei am atins-o insa cu un obuz. Tot intr-o primavara, dupa ce a facut tata o aratura mai adanca, cu tractorul. Scormoneam pamantul la concurenta cu gainile care cautau rame. Concurenta cam neloiala: gainile culegeau rame de pe urma sapaturilor mele, eu nu prea aveam sanse sa dau de gloante daca ma bazam pe un scurmat de gaina. In fine, tocmai cand eram pe punctul de a ma lasa pagubas de armamentul modern, hotarandu-ma sa ma intorc la prastia mea primitiva, palma mi-a alunecat pe spatele unui obuz de tanc ca pe cel al unui peste. Poetizez. De fapt obuzul era cam ruginit. Si m-am gandit ca n-ar strica sa-i dau un lustru, frecandu-l de trotuar.
M-am apucat serios de treaba. A trecut mama pe langa mine:
— Dar tu ce mesteresti acolo?
— Uite frec o bomba!
— Nesimtitule. Sa nu mai vorbesti prostii, ca te omor cu mana mea.
Mersi, dar nu era nevoie. Ma puteam descurca de minune si singur.
M-am dus sa-mi frec bomba pe prispa la bunica, cu un pietroi. Nu m-am pus bine pe treaba, ca m-a si observat. I-am starnit curiozitatea:
— Ce faci, mai, acolo?!
— Uite frec o bomba!
— Asta vad si eu, ca doar nu-s chioara. Dar ce fel de bomba?
— De tanc.
— Aia?! Bomba de tanc?! Se vede ca esti copil. N-ai trecut prin razboi! Aia-i clar de avion!
Bunica tinea bomba in mana si o privea cumva hamletian. Si-odata a inceput sa boceasca:
— Saracu’, frate-miu! Cu una din asta s-a dus si el pe lumea cealalta.
Mi-am luat bomba in brate si m-am carat in drum, unde n-a durat mult ca sa se adune spectatorii. Baietii au venit care mai de care cu idei mai stralucite:
— Sa-i scuturam rugina batand-o cu un ciocan.
Ei, doar nu eram eu prost sa turtesc cu ciocanul frumusete de bomba!
— Sa facem un foc mare si s-o aruncam acolo.
Peste poate. Daca raman dupa aceea numai cu un pumn de cenusa? Am primit si o oferta de schimb. Petrica se jura ca fura el un afet de tun pe care il folosea bunica-su drept scaun la veceu.
N-am apucat sa ducem planul pana la capat. A aparut un vecin si mi-a confiscat bomba. M-am dus plangand acasa si, seara, dupa ce s-a intors tata de la serviciu, l-am trimis sa-mi recupereze bomba mea personala. A recuperat-o, dar n-a vrut sa mi-o mai dea inapoi. A aruncat-o intr-un parau.
Am mai cautat-o eu, nu-i vorba, dar fara sorti de izbanda. Probabil ca si acum zace in mal, in asteptarea unui razboi sau a altui om care sa-i ghiceasca povestea…