O cheie in mainile librarului, cealalta in ale editorului
Simona Antonescu
O doamna foarte simpatica imi povestea cum a ajuns la lansarea Fotografului Curtii Regale din Sibiu. „Am vazut vitrina librariei plina de exemplare ale cartii. Coperta m-a facut sa ridic din sprancene. Am cumparat cartea, am citit primele pagini si mi-am spus ca trebuie sa va cunosc. Am venit cu o lista de intrebari.“
Cred ca in aceste cuvinte ale doamnei din Sibiu se afla trei dintre cele patru chei ale promovarii eficiente. Una dintre chei se afla in mainile librarului, cealalta in mainile editorului, a treia in mainile autorului, iar a patra cheie o detin bloggerii literari. Cheile trebuie introduse in acelasi timp in yala si apoi rasucite la unison, pentru ca atentia cititorilor sa fie captata. Ca intr-un film cu agentul 007.
Vrem, nu vrem, suntem mutati tot mai mult, in ultimii ani, pe terenul vizualului. Suntem asaltati de poze colorate si clipuri cu linii melodice subliminale, care ne intra in cap ca puii de cuc prin cuiburile straine. Oamenii sunt opriti in loc din goana lor de vitrine si coperti. Clipa aceasta in care ai reusit sa-i opresti, sa-i captezi trebuie apoi folosita la maximum, oferindu-le ceea ce-si doresc: pe autor in carne si oase, apropiat, familiar, intre ei si de-al lor.
Neincrezatori din fire ori poate doar fripti cu ciorba si patiti, oamenii cauta parerile cititorilor profesionisti, bloggerii literari care preiau riscurile si ofera garantie cartii. Mediul online – o agora ca oricare alta – usureaza intalnirile preliminarii dintre carte si public, tatonarile de dinaintea cumpararii.
In concluzie, cred ca o carte ajunge cel mai usor la public atunci cand toti parintii ei sunt mandri de ea: editorul, librarul, bloggerul si autorul. Mandria insa este un sentiment, iar sentimentele trebuie exprimate.
Simona Antonescu este castigatoarea Concursului de debut al Editurii Cartea Romaneasca, editia 2014, in urma caruia i-a aparut, anul acesta, volumul Fotograful Curtii Regale. A publicat proza si fragmente de roman in reviste literare online. Lucreaza la o companie multinationala.
O chestiune de marketing
Petre Barbu
Cel mai facil raspuns la aceasta intrebare este: internetul. Postezi coperta cartii pe Facebook, primesti like-uri, trimiti un comunicat la agentiile de presa, la site-urile culturale, la televiziuni (degeaba!), organizezi o lansare la o librarie din „buricul targului“, faci a doua si a treia lansare in provincie, expediezi niste exemplare „de protocol“ la liderii de opinie (care n-au timp sa citeasca), la bloggeri (care se prefac ca citesc), la rude, neaparat la rude, ca sa fii consolat ca aceasta carte „traieste“ si ca „ajunge“ la public.
Nu-i de-ajuns! In fond, ce inseamna „sa ajunga la public“? Publicul sa fie informat de aparitia editoriala? Sa comande cartea din librariile virtuale? S-o caute in librarii? Sa scoata bani din buzunar si s-o cumpere? S-o citeasca?
Pana la urma, acest „sa ajunga la public“ este o chestiune de marketing. Orice editor sta cu ochii pe vanzari. Nu poti lasa un volum sa se piarda in multimea de carti. Trebuie incercat ca o carte sa fie impinsa in atentia potentialilor cumparatori. Prin orice mijloace, cu orice resurse disponibile (bani)! Ca acestia sa afle si sa fie convinsi sa cumpere.
Intr-o tara saraca si cu oameni cu venituri mici comparativ cu cele din Occident, intr-o piata editoriala haotica, in care exista nu studii de piata aplicate asupra comportamentului consumatorilor de carti (de beletristica, de exemplu!), in care distributia este precara, percepe cu tupeu comisioane scandaloase de la editori (de peste 50%), dar nu acopera nici mediul rural si nici orasele mici, cartea este un produs greu vandabil.
Sa nu ne imbatam cu apa plata cand vedem in Bucuresti cata lume se foieste prin librariile simandicoase sau la targurile de carte! La Tecuci, Marasesti sau la Faurei, cartile ajung greu. Si acolo traiesc oameni. Cu venituri mult mai mici decat in Capitala. Merita sa duci o retea de distributie de carte in astfel de locuri? Sau te impaci cu ideea: cine vrea sa citeasca sa comande carti de pe internet!
Dar preturile cartilor sunt accesibile pentru romani? Cartea nu ocupa o pozitie fruntasa pe lista prioritatilor romanilor. Sunt lucruri mult mai importante: facturile la intretinere si curent, mancarea, niste haine, detergenti si sapun… (Si la consumul de sapun avem cel mai mic consum pe cap de locuitor din UE). Cartea mai poate sa astepte pana la cumparare! Nimeni n-a murit pentru ca nu si-a putut cumpara cartea preferata. Se poate trai fara carti. Prost!
De aceea, in aceste conditii, pentru „a ajunge la cititori“, cartea trebuie promovata cu tenacitate, eroic, cu agresivitate, repet!, prin orice mijloace, mai putin PR si mai mult marketing!, pentru a atinge cat mai repede acel moment de gratie, cand clientul decide sa scoata banii din portofel si… cumpara!
Petre Barbu este scriitor si ziarist. A debutat cu volumul de nuvele Tricoul portocaliu fara numar de concurs (Cartea Romaneasca, 1993). Cel mai recent titlu semnat de acesta este Marea Petrecere (Cartea Romaneasca, 2014). In prezent scrie la „Forbes Romania“ si pe blogul „Adevarul“.
Mizez pe intalniri. Nu putine si nu redundante
Marius Constantinescu
A promova un scriitor inseamna, in opinia mea, ca, in pasaportul pe care talentul i l-a eliberat, editura sa ii puna si o viza cu intrari multiple. Spun „editura“ si nu altcineva sau altceva pentru ca obladuirea unei edituri (de dorit, cat mai puternica, prestigioasa, pretioasa, poliedrica, p…) nu poate fi suplinita, oricat de nastrusnice ar fi gaselnitele de comunicare independente. Sunt. Le vedem. Le admiram. Dar accesul la o editura serioasa si influenta adauga, de cele mai multe ori, greutate unui mesaj sprintar, inventiv, sagalnic. Odata ce a acceptat sa te publice, inseamna ca editura a identificat o nisa de public care poate fi ispitita. De aici inainte, e doar un exercitiu de stiinta a marketingului si relatiilor publice pentru a face vocea ta auctoriala indispensabila acelui manunchi de oameni. Mai mult, de a-i convinge ca meriti, ca poti, ca esti si (deloc intr-o retorica manierista) ca vei mai fi. Acolo. Pentru ei. Cu lucruri de spus care sa rezoneze cu cel putin una dintre fasiile lor de interes. Eu mizez pe intalniri. Nu putine si nu redundante. Nu doar de dragul de a le face, ci cu o justificare de context. Cred in lecturile publice, in lansarile multiple (targuri de carte, festivaluri, evenimente cu carlig in zona atinsa de carte sau proprie autorului). Cred in momente in care dialogul dintre autor si cititorii lui se petrece cat mai putin intermediat, in care intrebarile vin si raspunsurile pleaca fara sa aiba frontiere de trecut. Paradoxal cu ce am spus cateva randuri mai sus, cred si in ponderea acestor intalniri. A fi un condiment ales si nu un omniprezent patrunjel (cu tot respectul pentru sanatoasa iarba) e o arta. Mai bine „as mai vrea“ decat „iarasi“, „tot“ sau „din nou“.
Marius Constantinescu este traducator, jurnalist si realizator radio-TV. A obtinut trei premii ale Asociatiei Profesionistilor de Televiziune din Romania (A.P.T.R.). Dintre emisiunile sale la TVR amintim: „Marile picturi ale lumii“, „V… de la vizual“, „Jurnal Cultural“, „Pro?l. Poveste. Personaj“. In 2015 a publicat doua volume: Cortez si Press Pass, ambele la Editura Humanitas.
Cand scoala esueaza, ce facem?
Luminita Corneanu
Problema principala pentru ca productia editoriala sa ajunga la public nu mi se pare a fi promovarea. Ca sa ajunga la public, in primul rand, cartile trebuie sa aiba parte de o distributie adecvata. In al doilea rand (sau poate abia acesta este primul!), trebuie sa existe un public.
Pentru ca acesta este specificul comertului cu bunuri culturale. Pentru cultura, cererea, ca sa vorbim in termeni de piata, nu exista pur si simplu, avand in spate o nevoie. Nevoia, si aici apar dificultatea si frumusetea, trebuie creata.
Cum creezi nevoia de cultura? Elementar, dragul meu Watson: prin scoala. Si cand scoala esueaza, ce facem? Facem si noi, ceilalti, ce putem. Lansari, lecturi, festivaluri literare, pagini de internet, pagini de Facebook, grupuri de discutii. Toate astea par o zbatere oarecum in gol, stiu. Probabil de aici vine si intrebarea acestei anchete.
Adevarul adevarat e ca foarte greu poti vinde, la propriu sau la figurat, o carte de calitate cuiva care nu e obisnuit din scoala sa citeasca si care nu a deprins cateva dintre elementele de baza ale teoriei literare. Sa nu-mi spuneti ca o carte buna e pentru toti etc. Va dau un singur exemplu: ce sanse are cu Orbitor cineva care iti marturiseste ca il depaseste Femeia in fata oglinzii a Hortensiei Papadat-Bengescu? Ce sanse are cu Ma numesc Rosu al lui Pamuk?
Eu visez la o campanie publica de promovare a lecturii care sa fie literalmente la toate televiziunile si pe toate gardurile. Visez la o strategie care sa stabileasca, in termeni clari, cu bugete, responsabili si termene-limita, cine ce are de facut ca elevii nostri de 14 ani sa nu mai fie 40% analfabeti functionali (a se vedea cele mai recente evaluari PISA).
Ce e de facut ca o carte noua sa fie ceva dezirabil, ca un scriitor bun sa fie vedeta de la prima lui carte de succes. Ma uit cu jind la postarile pe Facebook ale prietenilor mei scriitori, romani sau straini, care au succes in spatiul germanofon. Ma uit cu jind la publicul extrem de numeros, de curios si de dornic de a intelege pe care il intalnesc la targurile de carte de la Frankfurt si de la Leipzig. La o astfel de normalitate visez si eu.
Luminita Corneanu este critic literar. A fost redactor la „Mozaicul“, „Romania literara“ si „Luceafarul de dimineata“, a predat limba si literatura romana timp de noua ani, iar de sase ani este (si) functionar public. A debutat cu Leonid Dimov. Un oniric in Turnul Babel (Cartea Romaneasca, 2014). In prezent scrie pentru „Romania literara“ si „Literatura de azi“, editeaza publicatia independenta „Buna dimineata, Bucuresti!“ si este consilier la Ministerul Culturii.
Trebuie sa fii pregatit sa lucrezi la propria promovare
Adisa Bašic
Cred ca autorul sau autoarea ar trebui sa fie chiar ei activi, sa iasa si sa vorbeasca cu oamenii, sa nu le fie teama sa se explice sau sa comunice cu oamenii. Nu poti fi rasfatat si sa astepti ca oamenii sa fie interesati de ceea ce scrii daca tu nu esti pregatit sa lucrezi in a promova ceea ce scrii. Mie imi place sa fiu inconjurata de oameni, sa le vorbesc despre ceea ce am scris, sa le ascult interpretarile, gandurile. Imi place sa merg la tot felul de intalniri cu cititorii. Dar ii inteleg si pe cei care nu agreeaza acest lucru.
Consider ca o parte din munca noastra, a scriitorilor, este sa scriem o carte sau alta. Iar asta poate fi suficient, desigur. Dar, pentru a raspandi informatiile despre carte, pentru a face ca aceasta sa ajunga la public, trebuie sa dai interviuri, sa scrii pe un blog, sa mergi la evenimente publice, sa faci orice este nevoie pentru a promova, la randul tau, cartea respectiva.
Adisa Bašic este poeta, critic literar si profesor de scriere creativa. Una dintre cele mai importante voci ale literaturii bosniace de astazi, a publicat patru volume de poezie, cel mai recent fiind Motel of Unknown Heroes (2014). Am intalnit-o si am vorbit cu ea la Festivalul International de Literatura de la Timisoara, editia a IV-a, 21-23 octombrie 2015.
Cartile mele s-ar vinde de trei ori mai bine daca…
Liliana Corobca
Vizibilitatea scriitorilor lasa de dorit, in general. Asa ca orice tip de promovare ar fi binevenita. Ca autor, ma incanta sistemul german de promovare, cand scriitorii pot trai, daca nu din banii primiti de la editura pentru cartile lor, atunci din lecturi platite si din burse. Dupa cum stim, cel mai usor ajung la public cartile vedetelor de la televiziune, adica ale persoanelor pe care publicul le vede in fiecare zi pe ecrane. Daca as anunta prognoza meteo macar o data pe saptamana, la vreun post de televiziune, cartile mele s-ar vinde de trei ori mai bine… In strainatate, autorii sunt implicati mai mult in activitati sociale, fapt care le permite sa cunoasca problemele societatii, pe de o parte, iar pe de alta, sa aiba un public al lor, pe care sa conteze. Mai cred ca intalnirile din licee, universitati cu elevi, studenti sunt foarte importante.
Liliana Corobca este scriitoare. A debutat cu romanul Negrissimo (Arc, 2003) si cu Personajul in romanul romanesc interbelic (teza de doctorat, Editura Universitatii din Bucuresti, 2003). A publicat volume stiintifice despre cenzura comunista, exilul literar, bucovinenii deportati in Siberia. Cel mai recent roman aparut este Imperiul fetelor batrane (Cartea Romaneasca, 2015).
Cum prinzi cititorii in plasa ta
György Dragomán
Trebuie sa facem tot ceea ce ne sta in putinta pentru a ajunge la public, sa prindem cititorii in plasele noastre. Oamenii vor sa citeasca, de fapt, dar e dificil sa ajunga cartile la ei. Tocmai de aceea, repet, trebuie sa facem totul: sa mergem la intalniri, la festivaluri, sa dam interviuri si autografe, sa vorbim cu oamenii, sa facem video-uri de promovare etc. Desi nu cred ca acesta este „serviciul“ autorului, el trebuie sa scrie si atat; daca vrea sa se promoveze sau nu, asta e treaba lui. In ceea ce ma priveste, eu fac tot ceea ce este necesar, e alegerea mea, asa cred ca ajungem la cititori.
György Dragomán este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori maghiari contemporani. S-a nascut la Targu Mures si s-a stabilit, impreuna cu familia, din 1988, in Ungaria. I-a tradus pe Beckett, Welsh, Joyce, McEwan. A debutat in 2002 cu Cartea desfacerii, careia i-au urmat Regele Alb (2005; Polirom, 2008) si Rugul (2014; Polirom, 2015), ultimele doua traduse in limba romana de Ildiko Gabos-Foarta.
Campanii creative, nastrusnice, surprinzatoare…
Simona Kessler
Raspunsul scurt este: un autor trebuie promovat cu mult entuziasm, intr-un mod inteligent, creativ si asiduu.
Entuziasmul este, dupa parerea mea, ingredientul esential al oricarei promovari, editorul trebuie sa inoculeze cititorilor entuziasmul care l-a animat in publicarea unui autor, sa transmita publicului emotia trezita de poveste, de scriitura autorului, de importanta operei.
Exista pasii bine-cunoscuti in promovarea oricarui autor: de la pagina de catalog editorial la outdoor, de la trailer de carte la display-uri in librarii, de la PR la tur de lecturi prin diferite orase. Depinde, fireste, de bugetul alocat unui titlu sau altul.
Azi social media este calea cea mai la-ndemana si cea mai putin costisitoare in comparatie cu un ATL pe care putine edituri si-l permit, dar, dupa parerea mea, cam lipseste creativitatea. E drept ca tine de noroc ca un post sa devina viral, dar nu numai… Cu cat campania e mai creativa, mai nastrusnica, mai surprinzatoare, cu atat si sansele de share-uri repetate sunt mai mari.
Nu numai campaniile editurilor sunt importante, dar si cele ale librariilor sunt cat se poate de necesare.
Dar, indiferent de calea aleasa, important este ca mesajul transmis cititorilor sa fie inteligent, lansat din timp pentru a crea un orizont de asteptare si repetat pentru a intretine vanzarile.
Simona Kessler a predat limba germana si engleza, a fost redactor la Editura Meridiane, manager al Agentiei Literare GPA din Bucuresti, iar in 1994 a fondat prima agentie literara de la noi, Simona Kessler International Copyright Agency Ltd, care reprezinta in Romania peste doua sute de agentii literare si edituri din Statele Unite, Marea Britanie si Europa de Vest.
Nimic fara internet
Claudia Fitcoschi
Un efort permanent de a cuceri publicul si publicurile, pe toate fronturile. Dar cu instrumentele adecvate. Formula cea mai realista de promovare a oricarui titlu poate cuprinde: materiale dedicate autorului si cartii in media (presa scrisa si online, TV, radio, reviste glossy, revistele specializate etc.); campanii in librarii (offline si online); evenimente (dezbateri, lecturi, conferinte, intalniri cu studentii, intalniri cu elevii etc.); campanii online (bannere, concursuri etc.), parteneriate (spoturi radio, spoturi TV, machete in reviste, bannere online etc.). Nimic fara internet.
Insa depinde de autor, de carte, de domeniul din care aceasta face parte. Posibilitatile de promovare trebuie adaptate la profilul cartii. Fiecare carte trebuie abordata, pe cat posibil, ca o individualitate distincta, nu se poate folosi aceeasi reteta de promovare, in mod evident, pentru titlurile de sociologie si pentru cele de limbi straine, de exemplu. Exista cateva strategii comune folosite in promovarea tuturor aparitiilor editoriale, insa acestea coincid pana la un punct.
Un departament de promovare trebuie sa stie foarte bine ce are de promovat. Am mai spus cu alt prilej, potentialul fiecarei carti trebuie intuit si exploatat. O buna cunoastere a cartii de promovat inseamna si o buna cunoastere a publicului la care aceasta trebuie sa ajunga. O buna cunoastere a publicului caruia te adresezi inseamna o strategie de promovare adecvata, eficienta. Nu toate titlurile publicate de o editura pot fi transformate in bestseller sau, oricum, nu peste noapte. Iar promovarea unui titlu este, de multe ori, o investitie pe termen lung.
Cel mai simplu de promovat ar trebui sa fie scriitorii romani contemporani, pentru ca acestia pot fi (si sunt) implicati in campaniile de promovare dedicate cartilor lor, iar implicarea lor este necesara si eficienta, fara doar si poate. Insa piata noastra de carte functioneaza destul de straniu. In prima faza, avem autorul aflat la debut, probabil cel mai greu de promovat. Editura face eforturi pentru ca piata sa-i asimileze cartea. Succes de librarie sau nu. Autorul publica a doua carte. Lucrurile ar trebui sa fie mai simple, mai ales daca prima sa carte a avut succes, insa editura trebuie sa o ia cumva de la capat. Promovarea trebuie sa fie mai galagioasa. Logica firescului. Bulgarii de zapada trebuie rostogoliti. Ce se poate intampla insa cu a treia sau chiar cu a patra carte a aceluiasi autor e, in multe situatii, destul de greu de prevazut. Poate si pentru ca publicul e migrator. Poate si pentru ca cititorii trebuie sa parcurga un proces de formare, asa cum impunerea unui brand literar se poate face asiduu, in timp.
Publicul trebuie cucerit si recucerit de fiecare data. Ceea ce e firesc, pana la urma. Nici o carte nu trebuie lasata la voia intamplarii.
Claudia Fitcoschi este director de promovare si relatii cu presa la Editura Polirom.
Despre claxon
Michael Haulica
Pe vremuri se spunea ca societatea e ca o masina: se investeste in ea si ea functioneaza, are performante etc. Diferenta intre socialism si capitalism era ca socialismul investea numai in claxon.
Cam asa si cu scriitorii. Fara investitii in claxon… geaba chichirezul. Numai ca si claxonul e de doua feluri – ceea ce scriitorii romani ignora cu nonsalanta (dar nu e de mirare, ei ignora pana si contractele pe care le semneaza, nefacand legatura intre vanzari si sumele de bani primite ca drepturi de autor, considerand ca cineva trebuie sa-i plateasca pentru ca sunt ei talentati, nu pentru ca „marfa“ lor are cautare pe piata). Exista un claxon pentru scriitorii ale caror carti se vand si aduc venituri editurii (si, implicit, si lor) si exista alt claxon pentru scriitorii ale caror carti nu aduc venituri – caz in care claxonul se rezuma, aproape in totalitate, la corzile vocale din dotare ale scribului.
Scriitorii romani trebuie sa inteleaga ca o editura nu va investi decat in promovarea autorilor care aduc venituri. Ca o editura nu investeste in promovarea tuturor scriitorilor pe care-i publica, ci doar a unui procent din ei. Si cred ca acest procent e undeva spre 10%. Iar de marea promovare au parte 2-3 scriitori din cei 10%. Partea cu adevarat dura a acestui enunt nu este ceea ce tocmai am spus, ci faptul ca peste tot e la fel, inclusiv in literatura mondiala de unde scriitorii romani vad doar cati bani castiga Stephen King, de pilda, dar nu vad deloc ca omul vine in fiecare an cu o carte noua, care se adauga celor 30 de carti aflate deja la vanzare pe piata si, impreuna, TOATE acestea ii aduc sumele alea colosale, atat de invidiate (nu mai vorbim de drepturile care decurg din ecranizari).
Din pacate e vorba despre vechea poveste: sa muncim ca la noi si sa traim ca la ei.
Nu merge. Industria cartii, piata de carte nu functioneaza asa. Are lumea nevoie de ce scrii, cumpara? Are si editura bani, ai si tu (plecam de la premisa ca editurile respecta contractele).
Oricum ar fi, ca lucrurile sa stea intr-adevar cum vrea fiecare, trebuie ca munca scriitorului sa continue dincolo de cuvantul SF+RSIT, pus cu evlavie la finalul cartii. Pentru ca tot munca de scriitor este si sa activeze pe retelele sociale, si sa dea interviuri, sa tina conferinte, sa scrie in revistele literare, sa aiba lecturi publice, sa participe la lansari, la targuri, sa fie prezent in mijlocul cititorilor.
Cine traieste cu convingerea ca a scrie o carte la cinci ani, din care se vand 300 de exemplare, e tot ce se poate face pentru cariera lui de scriitor… tare mi-e teama ca nu va avea o cariera prea lunga, ba mai mult, e posibil ca aceasta sa moara inainte de a se naste.
Si pe morti nici claxonul nu-i mai invie.
Michael Haulica a fost, timp de 25 de ani, programator. A renuntat si s-a dedicat scrisului, editatului, cititului. Printre altele, a fost redactor-sef al revistelor „Lumi Virtuale“, Fiction.ro, „Nautilus“, Galileo Online, dar si al Editurilor Tritonic si Millennium Books. In prezent este redactor in cadrul Grupului Editorial Art, coordonator al colectiilor de SF si fantasy ale Editurii Paladin si redactor-sef al revistelor „Argos“ si „Galileo“. A publicat opt volume – cel mai recent in 2014, O huca in minunatul Inand, Millennium Books –, sapte antologii – numai in 2015 trei: Argos Doi (Media-Tech & TexaRom), Eroi fara voie (Milennium Books), Dincolo de orizont, vol.1 (Millennium Books) si este prezent cu texte in alte saptesprezece volume.
Un dialog din ce in ce mai personal
Elena Marcu
Astazi optiunile de promovare sunt mai numeroase ca niciodata. Nimic nu functioneaza unilateral. E ca un soi de Kansas City comunicational, minim 1.262 de autostrazi, cu doua sensuri, fireste, pe care informatia circula inspre si dinspre nodul central, in cazul nostru, autorul si cartea sa. Promovarea unui autor este un dialog, cumva din ce in ce mai personal. Trebuie implicat publicul in conversatie, un autor trebuie sa genereze teme de discutie activa. Promovarea pasiva, neutra, fara directie, informatie statica nu livreaza mare lucru, e ca un flyer lasat pe clanta de pizzeriile din cartier, arunci o privire si-apoi, la gunoi.
Autorul trebui sa ajunga mereu la publicul sau, oriunde s-ar afla acesta; daca publicul sau este pe Facebook, acolo trebuie lucrat, daca este in scoli, acolo este destinatia sa, la fel si in librarii, cluburi de lectura, cafenele s.a.m.d. Fiecare segment de public are sursele proprii pe care tu, ca editor, trebuie sa le identifici si sa le folosesti cat mai abil si sincer posibil.
Elena Marcu este coordonatoarea PR a Editurii Vellant.
„Toata Polonia citeste copiilor sai“
Malgorzata Rejmer
Este foarte dificil sa promovezi literatura atunci cand toata lumea vrea sa scrie si nimeni nu vrea sa citeasca. Cateodata, cand merg in librarii, ma simt descurajata – mii de titluri in jur si doar cativa cumparatori pierduti. In fiecare an, editurile tiparesc din ce in ce mai multe titluri in din ce in ce mai putine exemplare. Este mai usor sa devii scriitor, dar mai dificil sa obtii succes si bani. Oamenii au tot mai multe probleme in ceea ce priveste concentrarea atentiei si prefera sa-si petreaca timpul liber cu activitati care nu sunt solicitante, asa ca vor sa stea pe internet in loc sa citeasca.
De aceea, toate initiativele in a promova literatura sunt importante. In tara mea, se organizeaza din ce in ce mai multe campanii de promovare a literaturii, destinate in special copiilor, precum „Toata Polonia citeste copiilor sai“, campanie care incurajeaza parintii sa le citeasca copiilor lor cel putin douazeci de minute pe zi, in fiecare zi. Acum un an puteai vedea in multe librarii postere cu mesajul „Nu citesti? Nu intentionez sa merg in pat cu tine“, infatisand cei mai faimosi scriitori polonezi citind in casele lor. Multe biblioteci, cu precadere cele din orase mici, au primit in ultimii cinci-zece ani de la guvern sau Uniunea Europeana fonduri insemnate, asa ca acum arata bine, ca niste Case de Cultura moderne, bine concepute, cu multa lumina, mobilier elegant, canapele moi si acces la internet. In astfel de locuri cochete este usor sa construiesti o comunitate de cititori dedicati care sunt prezenti la fiecare seara literara organizata. De fiecare data cand merg in astfel de biblioteci, situate in orase indepartate si amortite din Polonia, ma impresioneaza oamenii care conduc aceste institutii, ei sunt adevaratii iubitori de literatura, foarte implicati, entuziasti si plini de initiativa. Intotdeauna poti simti atmosfera in timpul unor evenimente in aceste biblioteci, cititorii sunt devotati, concentrati, adreseaza multe intrebari si reactioneaza emotional.
Chiar recent am fost oaspete al Festivalului Literar din Guadalajara, Mexic, printre doua sute de scriitori din toata lumea, asa ca am putut sa privesc de aproape cum arata promovarea literara. Nu este primul festival international la care am fost invitata, dar este, cu siguranta, cel mai mare si cel mai bine subventionat festival la care am participat. Acolo literatura a fost sexy. Festivalul a avut loc in Expo Guadalajara, o cladire moderna si spatioasa, toate cataloagele, standurile si brosurile erau concepute minunat, aratau foarte bine, iar in fiecare seara se organizau concerte si petreceri cu DJ-i. Festivalul acesta atrage multimi de tineri – seara iti lua cincisprezece minute doar ca sa iesi din cladire tocmai pentru ca armata de oameni din jurul tau era atat de densa. Succesul vine odata cu banii, ideile, cu un design atragator, spatii centrale, diverse atractii (seri literare, dispozitive pentru e-book – Kindle –, discutii, reduceri pentru carti) si oferta diversificata. Si cu sentimentul de a face parte din comunitate, din comunitatea cititorilor impatimiti, cei care schimba opinii, reflectii si inspiratii intre ei si se influenteaza unii pe altii.
Malgorzata Rejmer este scriitoare si reporter din Polonia. In 2009 a debutat cu romanul Toksymia (Toxemie), carte careia i-a urmat Bukareszt. Kurz i krew, tradusa in Romania de Luiza Savescu cu titlul Bucuresti. Praf si sange si publicata la Editura Polirom.
Un concept al tau, care sa te distinga de restul autorilor
Florina Pirjol
Cred ca ar trebui promovat cat mai necoventional, pentru ca s-au schimbat si mijloacele (acum, internetul este la putere), dar si asteptarile publicului, care nu mai poate fi tinut pe loc atat de usor.
O lansare conventionala deja nu mai atrage cititorii, dupa cum nu o face nici o recenzie obisnuita, asa incat trebuie cautate noi metode: mai vii, mai alerte, mai deschise catre publicul larg. As zice ca o dezbatere sau o lectura sunt mai vii, ca formule de eveniment, dupa cum un text vioi, publicat pe o platforma online, accesibila multor cititori, poate ajuta mai mult o carte. Ideal e sa gasesti un concept al tau, care sa te distinga de restul autorilor, o formula de promovare de care oamenii sa-si aduca aminte. Sa ai o strategie. Si, bineinteles, trebuie speculat la maximum internetul: retelele de socializare, in primul rand, dar nu numai.
Florina Pirjol a debutat in 2014 la Editura Cartea Romaneasca cu volumul Carte de identitati, carte care are la baza teza sa de doctorat. A fost redactor al revistelor „Cultura“, „Observator cultural“ si „Time Out Bucuresti“, a lucrat ca traducator, consilier editorial, redactor si PR manager la Editura Leda, Editura IBU Publishing si Editura Trei. A publicat numeroase articole, interviuri si eseuri in cele mai importante reviste culturale romanesti.
Fara bani si interes, cartea pur si simplu dispare
Iván Repila
E foarte simplu: editura are nevoie de bani. Cu bani poti cumpara spatii de promovare in librarii, anunturi in presa si la radio, turnee de promovare in diferite orase, interviuri etc. Pentru toate acestea e nevoie de bani.
Cel mai important lucru e, asadar, ca editura sa aiba bani. Al doilea cel mai important aspect este ca editura sa fie interesata sa promoveze un autor sau altul. Daca nu sunt nici bani, nici interes, cartea pur si simplu dispare.
Nu cred intr-o forma de promovare agresiva, ci intr-o forma de promovare. Faptul de a anunta ca a aparut o carte pe piata editoriala, de a exista interviuri sau de a ajuta librariile cu evenimente si printr-o distributie buna nu inseamna sa fii agresiv. Fac parte din munca normala, de zi cu zi, a unei edituri.
Iván Repila este scriitor spaniol. A fost unul dintre invitatii la cea de-a opta editie a Festivalului International de Literatura de la Bucuresti, 2-4 decembrie, unde am si avut ocazia sa vorbesc pe indelete cu el. A lucrat in publicitate, teatru, domeniul editorial, iar de cativa ani s-a dedicat scrisului. A debutat cu Una comedia canalla, iar cel de-al doilea sau roman, El niño que robó el caballo de Attila, tocmai a fost tradus de Simona Sora – Baiatul care a furat calul lui Attila – si a aparut la Editura Univers.
Promovarea unei carti nu apartine unei singure persoane
Andreea Rasuceanu
Exista o prejudecata, cum ca autorul, odata ce a trimis o carte in lume, trebuie sa stea in turnul sau de fildes si sa o lase sa-si faca singura destinul. Fireste ca orice carte e un mesaj pe care-l trimiti in lume, sperand sa creeze puntea de comunicare cu cititorul (ideal, eventual), dar nu cred in inertia autorului, care sta si asteapta sa ii promoveze exclusiv ceilalti cartea. Sunt la fel de neplacuti ca aceia care cad in extrema cealalta: a autopromovarii excesive. Cred ca responsabilitatea promovarii unei carti apartine nu unei singure persoane, ci deopotriva autorului, care trebuie sa iasa in intampinarea publicului sau, sa-si faca cunoscuta activitatea editorului care stie cel mai bine ce tip de promovare se potriveste cartii si PR-ului, care are si rolul-cheie: el e cel care poate ajuta cel mai mult o carte in parcursul sau catre cititori. O carte bine marketata, careia i se asigura drumul sinuos catre public, e de la bun inceput una cu mai multe sanse de a fi vanduta, cunoscuta, citita.
Andreea Rasuceanu este doctor in filologie al Universitatii din Bucuresti cu lucrarea Mahalaua Mantulesei, drumul catre modernitate (2009), publicata in acelasi an la Editura Vremea cu titlul Cele doua Mantulese. In 2013 a publicat volumul Bucurestiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literara la Editura Humanitas. A colaborat cu interviuri, cronici, articole de specialitate la reviste precum „Viata Romaneasca“, „Romania literara“, „Observator cultural“, „Bucurestiul Cultural“, „Idei in dialog“, „Convorbiri literare“ etc. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleza si prefete.
„Dar nu esti prea pirpiriu sa fii zmeu?“
Matei Samihaian
Vin din zona cartilor pentru copii, asa ca s-ar putea ca raspunsurile mele sa nu se aplice pentru toate categoriile/genurile literare de la noi.
Cred ca in aceasta nisa autorii ar trebui sa-si cunoasca publicul si sa-l inteleaga. Nu este de mirare ca cele mai populare carti pentru copii vorbesc pe limba actuala a acestora si prezinta situatii si idei care le sunt familiare copiilor.
Editura Arthur incearca sa creeze platforme de comunicare directa intre autorii publicati si tinerii cititori. Am avut o uriasa surprinza cand, prin acest demers, s-au strans in jur de 700 de copii la intalnirile de pe 6 decembrie cu Jeff Kinney, autorul Jurnalului unui pusti.
De asemenea, le oferim autorilor romani pe care ii publicam ocazia sa se intalneasca cu tinerii cititori din Romania, prin organizarea unor intalniri cu copiii, prin care, asa cum glumeam cu Florin Bican, acestia sa le umple scriitorilor invitati rucsacurile cu idei.
La una dintre aceste intalniri, la care a luat parte Adina Popescu, un copil i-a spus acesteia ca vrea sa fie personaj intr-un volum al seriei O istorie secreta a Tarii Vampirilor. S-a discutat intens despre tipul de personaj care l-ar reprezenta cel mai bine pe pusti. Acesta a spus ca ar vrea sa fie zmeu, iar Adina i-a replicat: „Dar nu esti prea pirpiriu sa fii zmeu? Mai bine pui de zmeu, ce zici?“. Iata cum se negociaza direct viitoare personaje si povesti.
O alta cale de interactiune este seria „Cartile mele“, care alatura tematic volume semnate de autori consacrati si volume semnate si ilustrate de autori copii. Acestia au ocazia de a-si cunoaste mentorii si de a lucra cu acestia in cadrul unor ateliere de creative writing si ilustratie de carte in taberele pe care le organizam anual. Mai mult, aparitia primelor numere ale revistei „Ordinul Povestitorilor“ a insemnat si crearea unei comunitati puternice de tineri cititori si scriitori a carei interactiune este extrem de vizibila si in mediul online.
In cazul literaturii pentru copii, diferenta fata de celelalte domenii literare este ca beneficiarul direct nu este si cel care achizitioneaza produsul cultural, ci aceasta sarcina le revine parintilor. Intrebarea este cum ii convingi pe parinti sa ii cumpere copilului o carte semnata de un autor roman. Care sunt argumentele care l-ar motiva sa ia aceasta decizie? Raspunsul este mult mai complicat decat pare, iar aici trebuie, intr-adevar, construita si consolidata o comunitate a autorilor romani de profil care sa capete credibilitate si relevanta in fata parintilor. Trofeul Arthur, prin care premiem si publicam anual cele mai valoroase scrieri pentru copii, vine in intampinarea acestei nevoi de a oferi, atat parintilor, cat si copiilor, garantia unor lecturi de cea mai buna calitate.
Matei Samihaian este Online Content Manager la Grupul Editorial Art.
Sa incepem de la critici si cititori
Burhan Sönmez
Daca ar fi sa fiu sincer, raspunsul meu ar fi scurt: n-am nici cea mai vaga idee cum ar trebui promovat un autor pentru a ajunge la public. Cu siguranta nu prin intermediul publicitatii.
Poate ca cel mai bun lucru este sa avem parte de critici pregatiti, cronicari care sa nu scrie numai pozitiv despre carti, ci sa le evalueze in adevaratul sens al cuvantului. In Turcia, de exemplu, criticii nu mai au atat de multa influenta pe cat aveau in urma cu cincizeci de ani, nu mai ajung decat secvential la public. Iar astazi acestia par ca doar povestesc, pe scurt, despre carti, fara sa intre in detalii de finete. Poate ca acest lucru se intampla si din pricina internetului, oamenii vor sa citeasca foarte pe scurt despre o carte sau alta si sa decida foarte repede daca ii intereseaza sau nu, daca sa o cumpere sau nu. Cred ca ar trebui sa incepem de aici, de la critici si de la cititori.
Burhan Sönmez este scriitor de origine turca. A fost avocat, a scris pentru mai multe reviste si ziare, pe teme culturale si politice. A fost membru al Human Rights Society (IHD) si fondator al Fundatiei pentru Cercetare Sociala (TAKSAV). A debutat in 2009 cu romanul Kuzey (Nord), urmat, in 2011, de Masumlar (Pacate si inocent). Cel de-al treilea roman, Istanbul Istanbul, a fost publicat in 2015 si se afla in curs de traducere in limba romana la Editura Polirom, in colectia „Biblioteca Polirom“. A fost oaspetele celei de-a opta editii a Festivalului International de Literatura de la Bucuresti, 2-4 decembrie, unde l-am si luat la intrebari.
E vremea sa parasim minciunile marketingului tigailor
Daniel Vighi
Marturisesc cu mana pe inima ca nu-mi place marketingul, nici reclamele abuzive, unele, ce-i drept, inteligente si cu umor, altele teroriste si imbecile: nu-mi plac si ma fascineaza totodata, ca pe Nicolae Balcescu, Ardealul. Cu atat mai putina brambureala axiologica atunci cand abordezi literatura la competitie cu tigaile Dry Cooker. Citim adesea exaltari mincinoase in care suntem asigurati solemn cum ca dincolo de copertele frumoase se afla ceva ce n-ai mai citit, un roman de zile mari, si descoperi ca afara-i vopsit gardul si inauntru e un biet leopard jigarit si plin de clisee. Cu toate acestea, nu se poate fara marketing, stiu asta si de aceea zic ca e vremea sa mai incercam pe la lansari si altceva decat predici hermeneutice care aduc uneori primejdios de mult cu comentariile si cursurile din scoala (vinovata de sastisirea tinerilor fata de biata literatura). Asadar LITERATURA ALTFEL, cu lecturi publice, cu scriitori in amfiteatre si prin scoli ca sa se dumireasca junimea ca literatura nu e ceva care a murit demult. Eu practic lecturi in turismul cultural pe urmele cutaror romane si am rezultate. E vremea sa parasim minciunile marketingului tigailor sus pomenite si sa facem altceva. Cu totul altceva!
Daniel Vighi este prozator, eseist, profesor de literatura romana contemporana la Universitatea de Vest din Timisoara si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. A publicat proza scurta (Povestiri cu strada depozitului, Apocalipsa 9, Comisia de impaciuire, Istoria din cutia de pantofi s.a.), romane (Insemnare despre anii din urma, Insula de vara, Misterele Castelului Solitude sau despre singuratate la vreme de iarna, Trilogia Corso s.a.), volume de eseuri (Tentatia Orientului, Sorin Titel. Monografie, Onoarea si onorariul s.a.). Are colaborari permanente cu revistele „Vatra“, „Dilema Veche“, „Observator cultural“, „Revista 22“, „Orizont“, „Familia“ si multe altele.
Cred in eleganta si decenta, nu in profit imediat
Andra Rotaru
Sa incepem cu editura la care un autor poate publica si cu oamenii din spatele unei carti, pentru ca un autor nu apare peste noapte, cu volume vandute in sute sau mii de exemplare. Ar trebui ca echipa unei edituri sa aiba ea insasi talentul si experienta necesare alegerii volumelor cu adevarat bune, apoi urmeaza procesul foarte important de redactare. Dupa publicare, trebuie creata cea mai buna legatura dintre autor si public, tinand cont, desigur, de caracteristicile cartilor si ale autorilor.
Daca accepti sa faci compromisuri de dragul trocului ieftin, daca autorului nu i se selecteaza lecturi sau evenimente potrivite, e ca si cum ai da perle unei cete infometate de porci. Cred in eleganta si decenta, nu in oportunism si profit imediat. Sunt zeci de festivaluri sau lecturi, sub tot felul de egide, organizate din interes sau de dragul renumelui, foarte putine interesate de promovarea reala.
Din pacate, publicul tanar, in special, primeste multe astfel de junk food-uri si asa apar pepiniere, „zei“ si „vedete“ care vor crea in jur un univers limitat, inchis, „noi“ si atat. Nu vor mai putea sti vreodata ca lumea nu se rezuma la atat de putin/de putini.
Andra Rotaru este autoarea volumelor Intr-un pat sub cearsaful alb, Editura Vinea, 2005; En una cama bajo la sabana blanca, Bassarai Ediciones, Spania, 2008; Tinuturile sudului, Editura Paralela 45, 2010; Lemur, Editura Cartea Romaneasca, 2012. A fost editor-coordonator la AgentiaDeCarte.ro, administrator al Societatii de Gestiune a Drepturilor de Autor OperaScrisa.ro si colaborator al mai multor reviste de cultura din tara. Anul acesta, alaturi de un grup de scriitori si graficieni, a infiintat Grupul Editorial frACTalia.
Un comentariu
Excelent articolul! Vă mulțumesc!