sa distribuie ce-avea de distribuit costumat in Renul lui Mos Craciun. Ideea i-a venit de la o pereche de coarne de cerb (mostenire de la taica-su) care zaceau nefolosite dintotdeauna, pe un dulap din dormitor.
A doua zi dimineata, saluta grabit secretara de la posta (cufundata intr-o revista cu programe TV, unde bifa emisiunile care nu trebuie ratate de Craciun), o roaga sa-l ajute repede sa umple geanta cu scrisori si ziare si o tuleste direct acasa. Se dezbraca la fel de grabit si se imbraca in costumul pe care si-l confectionase cu o seara inainte: coarnele de cerb cusute pe o caciula tip cagula, o haina rosie tip Mos Craciun si niste pantaloni verzi vanatoresti.
Dupa primii pasi facuti pe strada, cu ochii in pamant, aude hohote de ras de la chioscurile de peste strada. Apoi, se dezlantuie o adevarata huiduiala:
— Huoooo! Huooooooooo! Dracu’, baaaaaa! Dracu’, baaaaaaaa!
Postasul intinde pasul si mormaie pentru sine:
— Nu sunt drac! Sunt ren!
In prima casa a scarii in care intra, il intampina Guta, cainele boschetar pe care il oplosisera acolo locatarii. Noua infatisare a postasului il transforma pe Guta – altfel, un caine jigarit care avea mari probleme de autoritate chiar si cu pisica doamnei Cati de la parter – intr-o fiara. Se arunca sageata la picioarele postasului, cu un urlet disperat, care pare sa-l surprinda chiar si pe el. Nu-si poate aminti sa fi latrat vreodata pe cineva.
Postasul ii izbeste scurt doua suturi in cap, apoi ii striga prietenos:
— Guta, Gutulica! Sunt eu! Ce naiba, nu ma mai cunosti?!
Javra se dumireste brusc cine e personajul din spatele caciulii tip cagula, de care era cusuta o pereche de coarne, si se repede catre el fericit, ca un om care-si intalneste, la Surprize! Surprize!, o ruda adusa din strainatate.
Postasul il mangaie pe crestet si suna la doamna Cati. Se aude un zgomot de lanturi si zavoare cu care doamna Cati (martora involuntara a urletelor cainelui) se asigura ca individul nu va navali peste ea, in casa.
— Cine-i?, intreaba ea cu vocea gatuita. Pleaca de-aici, am chemat Politia. Vecinul meu e politai!
— Ce Politie, doamna Cati?! Sunt eu, postasul. Hai, ca v-am adus o scrisoare din Australia.
— E de la Mircea?, intreaba ea bucuroasa.
Apoi, o invinge din nou indoiala:
— Daca tu esti postasul, de ce latra Guta?
— Ma latra, ca-i bou! Deschideti sa va dau scrisoarea!
Doamna Cati trage zavoarele, deschide, il vede si cade lesinata. El se apleaca, o ia in brate, o duce pana pe fotoliul din dormitor si incepe sa-i traga palme. Nu apuca sa o readuca la viata, deoarece brusc ii sare in carca un haidamac, incercand sa-l gatuie. Se declanseaza o incaierare careia ii cad victime cateva bibelouri si vaza de portelan primita de la Mircea. Doamna Cati tresare din cauza harmalaiei, se ridica si urla:
— Dra-cu’! Dra-cu’!
Postasul ajunge cu pieptul sub genunchii haidamacului si tipa, cu respiratia intretaiata:
— Hant heu, hnea Va-shile! Pho-phostasul!
Nea Vasile, politaiul, isi opreste pumnul in aer, recunoscandu-i vocea:
— Ba, tu esti?!
— Heu.
— Si ce pizda ma-tii te-ai imbracat in drac?!
— Sunt ren, nea Vasile! Sunt renul lui Mos Craciun!, izbucneste el, eliberat de sub genunchii politaiului.
Intre timp, prin usa ramasa larg deschisa navalesc in apartament, alarmati, toti vecinii de la parter. Doamna Cati e ghemuita pe fotoliu, cu o icoana in brate, Nea Vasile isi face cruce, iar postasul incearca sa-si aseze cagula cu coarnele de cerb cazute intr-o parte. Apare grabita si doamna Lucretia de la unu, isi strecoara capul printre curiosi si o rupe la fuga, inapoi pe scari.
— Scoate-ti, ba, rahatul ala de pe cap ca sperii lumea!, detensioneaza politaiul atmosfera. Si voi ce-ati venit ca la circ?! Daca era vreun golan, murea doamna Cati pana s-o salvati voi! Hai, acasa!