De multe ori, subiectul cade in ridicol doar din cauza purtatoarelor lui de cuvant cu personalitatea prea ascutita. Din fericire, pentru mine, pentru femei, de fapt pentru intreaga Planeta Pamant, anul 2015 a fost cel al vocilor proaspete si amuzante care in sfarsit au reusit sa transforme feminismul intr-un subiect simpatic.
Feministi si feministe exista de la Revolutia Franceza incoace, dar in 2015 s-a intamplat ceva. Ceva-ul a fost subtil si presarat in picaturi printre stiri mai senzationale, dar iese in evidenta atunci cand se trage linia. „Personalitatea anului“ aleasa de revista „Times“ este o femeie, Angela Merkel. Acest lucru s-a intamplat doar de 4 ori de la 1927 incoace. „Sports Illustrated“ a ales-o pe Serena Williams pentru titlul de „Personalitatea anului in sport“, a zecea femeie care primeste titlul in 61 de ani. Finala campionatului de fotbal feminin, castigat de Statele Unite ale Americii, a fost cel mai urmarit meci de fotbal din istoria tarii. „New York Magazine“ a publicat, pe coperta, cele 35 de femei care l-au acuzat pe Bill Cosby de abuz sexual. Au aparut doua seriale cu doua super-eroine: Jessica Jones si SuperGirl. Armata americana a decis ca femeile pot candida pe posturi rezervate pana recent doar barbatilor.
Apoi a fost intreaga poveste a calendarului Pirelli.
Despre noul calendar Pirelli s-a scris mult, dar iata un scurt rezumat: cunoscut pentru fotomodelele superbe si dezbracate care condimentau fiecare luna a anului, calendarul Pirelli a adus pentru paginile lui 2016 femeile de succes. In locul domnisoarelor decorate cu bucatele de latex, cu frunzulite si ramurele sau care tocmai ies din piscina cu hainele ude, au fost fotografiate, in haine normale, femei care sunt remarcabile prin ceea ce fac. Au aparut nume precum Yoko Ono, Patti Smith si (din nou) Serena Williams. Singura mai dezbracata este Amy Schumer, probabil cea mai amuzanta, inteligenta si sarcastica voce a feminismului din acest an.
La 34 de ani, Amy Schumer, comedian de stand-up cu propriul serial TV premiat Emmy, a fost nu de putine ori tinta unor critici care i-au vizat aspectul fizic si au lipit de numele ei adjectivul „grasuta“. Amy Schumer poarta marimea 40. In calendarul Pirelli a pozat cu o singura piesa de lenjerie pe ea, glumind ca nu a primit anuntul oficial care preciza ca in 2016 se accepta si tinutele decente.
In serialul lui Amy Schumer, umorul a fost cel mai bun argument pentru feminism. Un singur exemplu. Amy Schumer le-a reunit intr-o sceneta pe Tina Fey (30 Rock) si Patricia Arquette (Medium) pentru a o sarbatori pe Julia Louis-Dreyfus (Seinfeld). Momentul de sarbatorit este greu de tradus in paginile unei reviste de cultura, dar am sa fac o incercare in stilul Irinei Margareta Nistor, pe care am sa va rog sa o completati dupa cum considerati necesar. Cele cinci marcau festiv ultima zi in care Julia Louis-Dreyfus a fost „buna“: mai precis, ultima zi in care cei de la Hollywood o considerau suficient de „buna“ pentru a avea un rol pasional intr-un film, inainte de a se transforma intr-o actrita care mai poate primi doar roluri de mama sau bunica a celorlalti protagonisti, mult mai „buni“. Iar ceea ce transmite Schumer despre femeile trecute de o anumita varsta la Hollywood poate fi cu usurinta tradus in toate domeniile vietii societatii.
Demn de mentionat in acest registru al vocilor pro-feminism este si un barbat: Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei. Intrebat de un reporter de ce cabinetul lui are un numar egal de femei si barbati, a raspuns simplu. „Pentru ca suntem in 2015.“