La sfarsitul primaverii anului 1978, Jorge Luis Borges traise deja aproape saptezeci si noua de ani si mai avea inca opt, despre care nu stia deocamdata nimic. Dar timpul este – desigur – numai o conventie.
Atunci, in mai ’78, Jorge Luis Borges a inceput un ciclu de cinci conferinte la Universitatea Belgrano. Cuvintele care s-au spus, cu acest prilej, au fost stranse in carti. Nu sunt multe fraze – Jorge Luis Borges, pe langa eruditia monumentala, era si genial in arta de a fi succint –, dar sunt fundamentale. E greu de inteles cum se pot intelege, pana la urma, aspecte esentiale din trecerea oamenilor pe pamant fara intelepciunea lui Jorge Luis Borges. Aceste cuvinte se gasesc si in Borges oral, care impreuna cu Noua eseuri dantesti dau o carticica publicata la Polirom inca din 2012. Daca nu o veti judeca dupa dimensiune – cum frumos cere, cu privire la propria persoana, si Yoda, marele maestru Jedi din vechiul razboi al stelelor – veti putea descoperi una dintre marile carti ale omenirii.
Trei dintre conferinte sunt dedicate cartilor, nemuririi si timpului. Cea despre carti este una dintre cele mai frumoase si exacte pledoarii care s-au facut vreodata lecturii. Jorge Luis Borges era deja orb si vorbea coplesitor despre forta pe care o simte patrunzand in odaile casei sale de fiecare data cand o carte noua ajunge acolo. Jorge Luis Borges ne mai atrage atentia ca marii invatatori care s-au intamplat pe lume vin dintr-o traditie orala. Ei au respins cuvantul scris. Bunaoara, Iisus Hristos a scris o singura data ceva, iar ceea ce a scris el pe nisip repede a fost sters de valurile marii. Inainte de Hristos, insusi Socrate traia fara sa simta nevoia de a scrie. E adevarat, totodata, ca acesti oameni au existat intr-un timp in care se citea inca mai putin decat astazi.
Jorge Luis Borges scrie si mai minunat despre nemurire. El afiseaza o modestie de care nu face parada, respingand pana si ideea ca ar putea sa existe un Jorge Luis Borges pentru totdeauna. E constient de faima sa, si vrea sa scape, pe viitor, de povara acestei faime. Nu a fost asa. Totodata, Jorge Luis Borges ne da, in chestiunea nemuririi, acest fragment de o dureroasa frumusete poetica: „In sfarsit, tin sa va spun ca eu cred in nemurire; nu in nemurirea personala, ci in cea cosmica. Vom continua sa fim nemuritori; dincolo de moartea trupeasca si de memoria noastra raman faptele noastre, actele noastre, atitudinile noastre, un minunat crampei al istoriei universale, chiar daca noi nu stim aceasta si e mai bine sa n-o stim“.
Cat despre timp, Jorge Luis Borges este de parerea – clasica, deja – ca el, timpul, este cea mai mare problema (nerezolvabila) a metafizicii. Vorbind despre timp, acest Borges, Borges cel Mare si Orb, evoca teorii, invoca argumente, combate autori si, cu aceeasi formidabila capacitate de a nu se umple de sine, are puterea acestei judecati: „Problema timpului este problema noastra. Cine sunt eu? Cine este fiecare dintre noi? Cine suntem? S-ar putea sa aflam candva acest lucru. S-ar putea sa nu-l aflam. Dar intre timp, asa cum a spus Sfantul Augustin, sufletul meu arde fiindca vreau sa stiu“.
Cititi, cititi, cititi Borges oral. Arareori, daca nu niciodata, veti mai primi atat de mult de la doar cateva pagini.