Romanul cumpatat de odinioara s-a transformat intr-un prizonier al capitalismului lacom, iar sarbatorile traditionale de odinioara au devenit un prilej de celebrare a consumismului, intr-o lume tot mai golita de rosturi si semnificatii.
Si asa mai departe. Ce bine era altadata, cand goana nebuna dupa cumparaturi inutile nu altera puritatea simpla a sarbatorii in familie! Si parca si ningea mai mult, ningea tot timpul, din 21 decembrie, cand incepea iarna calendaristica, pana hat tarziu in martie. Toate s-au stricat, maica!
Merg si eu destul de des la supermarket – din comoditate, din obisnuinta, chiar si din calicie, fiindca marfurile din locurile astea care ucid mica bacanie „de la colt“ sunt de obicei ceva mai ieftine – si vad intotdeauna oameni cu carucioarele de cumparaturi umplute pana la refuz. Cu toata saracia din Romania, se deschid mereu alte supermarketuri si malluri si toate par sa functioneze pe profit. Doar ca nici una dintre victimele alea ale consumismului nu parea sa cumpere cu de-a sila, cu pistolul la tampla, atatea si atatea produse care alimentau profitul capitalistilor. Poate ca romanii au devenit consumisti (sigur au devenit!), dar au facut-o de bunavoie. Sau hai sa folosim stereotipul anticapitalist si sa zicem ca, din lipsa de educatie economica, oamenii astia au fost sedusi si inselati de corporatiile fara suflet. Numai ca – poate ma repet –, tot de bunavoie au facut-o, ba chiar cu placere. Si ce drept avem noi sa stricam placerea omului?
Evident ca un pic de educatie in domeniu n-ar strica. Doar ca e cam greu. Explicati-i numai unui adolescent, de exemplu, ca nu are nevoie de cel mai recent si mai scump model de iPhone, fiindca e bun si modelul anterior, de anul trecut, ba chiar s-ar putea descurca si cu un model de acum cinci ani si n-are importanta daca rad colegii de la scoala de vechitura lui. Sau explicati-i unui cap de familie care vrea sa umple masa de sarbatori ca nu are nevoie de toate carnurile, berile, chipsurile, apele minerale si decoratiunile acelea fragile, caci oricum o sa arunce o treime din ele.
Astfel de lamentatii, de cele mai multe ori ipocrite, pentru ca sunt scrise de oameni care beneficiaza din plin de ofertele societatii de consum, au si un substrat ideologic destul de transparent. Sugestia implicita a criticilor consumismului e de obicei ca statul ar trebui sa se implice mai mult in ingradirea acestui dezmat comercial. Da, poate ca ar trebui. In unele tari europene, de exemplu, toate magazinele sunt inchise duminica, ba chiar si sambata dupa-amiaza. Eu, unul, as fi de acord cu asta, dar banuiesc ca nu si majoritatea populatiei. In plus, ma tem de orice ingradire, fiindca aici, la noi, restrictiile degenereaza foarte usor in abuzuri. Nu-mi place ideea ca statul ar putea incepe sa decida ce inseamna exces consumist si sa portioneze drepturile cetatenilor – fie si pe acela de a fi lacomi si risipitori.
Si mai tin minte ca acum vreo douazeci de ani, cand multi dintre noi am vazut pentru prima data ceea ce Occidentul numea deja consumism, am numit lucrul acela „prosperitate“. Poate ca ei, cei din partea cealalta a Cortinei de Fier, cei care nu au cunoscut deceniile de lipsuri de aici, s-au plictisit si de asta, caci omul se plictiseste de toate, chiar si de lucrurile bune. Dar aici, unde inca ne mai amintim de cele cateva banane verzi ale copilariei, puse sa se coaca in hartie de ziar, nu cred ca sunt multi cei care ar renunta la ea.