Cei la care lumina rockului nu a ajuns inca pot sa se intrebe: „Who the f… is Lemmy?“. Statutul acesta in lumea celor care dau din cap in avalansa decibelilor dezlantuiti este rezumat simplu pe un tricou purtat de Dave Grohl, ex-Nirvana, actualmente Foo Fighters: „Fuck Elvis! Lemmy is King!“.
Regele neincoronat al rockului, derbedeu de treaba, rebel curtenitor, biker hatru, consumator de whiskey in cantitati industriale, fumator hotarat, iubaret excesiv, adversar al conventiilor, politicienilor si al religiei organizate, colectionar de relicve naziste (dar dusman al acestora), generator de perle de intelepciune si muzician, un monument nu de piatra, ci de otel inoxidabil. Fiindca „rockul“, in ecuatia fanilor lui Lemmy, nu este rock-and-roll-ul, nu inseamna cantecelele simpatice de pe vremea bunicii, ci rockul hard si heavy de partea asta de Easy Rider, chestie care a facut ca Lemmy sa fie iubit si respectat atat de fanii mai „blanzi“, cat si de punkisti, metalisti sau adeptii unor sunete extreme. Lemmy, o institutie inevitabila: indiferent daca esti fan sau nu, este imposibil sa spui un lucru rau despre Motörhead. Sau o faci pe riscul tau.
„Singurele dati cand am vazut rebeliune adevarata au fost in anii ’50-’60 si la inceputul anilor ’70. Restul puteti sa vi-l pastrati!“
Influenta lui Lemmy si a trupei Motörhead asupra muzicii heavy este incomensurabila, macar prin sound si atitudine. Trupe mari, precum Metallica, sustin ca n-ar fi ajuns sa existe fara Motörhead. Dar, desi exista tendinta de a-l lipi numai de metal, Lemmy, prin rebeliunea si excesele lui, intruchipeaza cel mai bine rock-and-roll-ul. Si, in acelasi timp, este un tip a carui viata a traversat toata istoria moderna a genului.
Lemmy a descoperit rockul inca de la inceputuri, ca pusti rebel in Anglia natala. S-a bagat in „business“ inca din anii ’60, sarind de la Rockin’ Vickers, in 1965, la psihedelicii Sam Gopal, in 1968. Urmeaza cei patru ani celebri in care a functionat ca roade pentru o alta legenda, Jimi Hendrix, dupa care este recrutat pe nava spatiala a celor de la Hawkwind.
Lemmy isi aminteste totul: „La inceput aveam tipi gen Elvis, Chuck Berry, Jerry Lee Lewis. Toti au disparut in numai doi ani. Berry a ajuns la gherla. Cariera lui Jerry Lee a fost facuta ciur de presa. Elvis a plecat in armata. Pe urma am avut parte de Bobby Rydell si spanacuri d-astea. Dupa care au aparut Beatles. Si totul a fost bine“.
„Cea mai tare perioada a fost vara lui ’71. Nu pot sa mi-o amintesc, dar n-am s-o uit niciodata!“
Dupa succesele cu Hawkwind, unde apare ca basist si vocalist, Lemmy se pomeneste exmatriculat pentru un motiv bizar („Nu luam drogurile care trebuiau“) si, fara sa se lase prada depresiei, are tupeul ca in plina era punk, in 1975, sa puna la cale un trio de rock metalizat, inhaitandu-se cu chitaristul Fast Eddie Clarke si bateristul Philty Animal Taylor. Restul este istorie, pe bune.
„N-am alt scop decat sa cant rock, sa urlu, sa ma plang, sa cartesc si sa nu fac politica. Politica este anatema rockului, este opusul lui“
Patru decenii si 22 de discuri mai tarziu, ceea ce lasa Motörhead in urma era o mostenire consolidata. Un parcurs fara greseala si o formula care s-a schimbat prea putin de-a lungul anilor.
Mai ales in ultimele doua decenii, formatia Motörhead a fost destul de stabila, cu Lemmy in frunte, flancat de loialii Mikkey Dee la tobe si Phil Campbell la chitara. Pe drumul spre Nirvana rock s-au pierdut doar cativa alti componenti.
Doi au plecat inainte de Lemmy spre Lumea de Apoi a rockerilor: chitaristul Wurzel, in 2011, si Animal Taylor, cu o luna inainte de moartea liderului. Chiar disparitia lui Lemmy a fost rapida, ca ritmul piesei „Ace of Spades“: la numai doua zile dupa ce a fost diagnosticat cu o forma galopanta de cancer. Un diagnostic ce venea prea tarziu: cu doar doua zile inainte, pe 24 decembrie, Lemmy a implinit 70 de ani. Un alt mijloc de a da cu tifla mortii.
„Nascut sa pierd. Traiesc sa castig“
Slujba memoriala pentru Lemmy se tine pe 9 ianuarie, la Rainbow Bar & Grill, baza de operatiuni de „acasa“, din Los Angeles, unde Lemmy se retragea intre turnee, cu bautura, tigarile si jocurile sale de carti.
In clipul „Killed by Death“, Lemmy iese din mormant calare pe motocicleta sa. Si, probabil, intra inca de atunci in legenda. Probabil nu va ajunge la Rainbow Bar & Grill (nu e sigur!), dar, sa nu va mirati, fanii sai au sa vorbeasca despre el la prezent. Niciodata la trecut.
Galerie foto
