Vi-l inchipuiti insa pe criticul constructiv, canonizant, citind din scoarta-n scoarta cartile unei literaturi pe care se ambitioneaza s-o panorameze, vi-l inchipuiti pe acest om care face critica sapte zile pe saptamina jucindu-se ca un obsedat pe calculator? Cum e posibil? De ce o face? Si care dintre miile de jocuri disponibile il pasioneaza pe acest tinar batrin ce pare sa aiba mereu o morga academica?
Iata ca am preluat argumentatia si stilistica adversarilor mei, anume pentru a le oferi noi posibilitati de calomnie si subminare. Imi plac la nebunie jocurile de strategie, cu atacuri si riposte, ridicari de cetati si punere a lor la pamint, incursiuni de jaf si rezistente organizate eroic, pina la ultimul om. Sint mort dupa Age of Empires.
Si, dupa sute de ore jucate pe hartile Imperiului Roman, dupa ce am fost ba „eroul civilizator”, ba un „barbar” incapatinat care i s-a opus din rasputeri, dupa ce am strins tone de resurse si am derulat zeci de campanii laborioase – pot spune ca ma si pricep. Vedeti voi, jocurile acestea de strategie se desfasoara intr-un interval de timp semnificativ mai lung decit cele cu bataita si puscoace. Si sint ceva mai complexe decit a ochi cu mitraliera fruntea inamicului. In Age of Empires, trebuie sa ai ceea ce se numeste viziune: sa gindesti in avans, sa tii cont de conditiile obiective ale dezvoltarii, sa nu-ti subestimezi adversarul, ci sa-l pindesti la fiecare articulatie a conceptiei lui strategice. Trebuie sa cauti, sa te misti pe spatii vaste, dar si sa ai grija ca spatele, cetatea, orasul edificat si imbunatatit sa nu cedeze. Esti responsabil cu internele si cu externele, cuceritor si edil, general de armata si ministru al agriculturii. Cind esti roman (fiti mindri! e vorba de stramosii nostri), te confrunti cu miscarile turbulent-haotice ale unor barbari a caror principala distractie pare sa fie distrugerea. Cind esti cartaginez, ai de tinut piept unui adversar teribil de organizat si cumplit de bine inarmat, un fel de precursor al Statelor Unite de azi. Uneori, tocat de catapultele romanilor, ma simteam cum probabil se simte Bin Laden cind se ascunde prin pesteri.
De fapt, acesta e si farmecul jocului. Te transpune cu o incredibila fidelitate intr-un context istoric vechi, facindu-te sa te confrunti cu determinarile si implicatiile lui. Nu sint solutii deus ex machina de iesire din impas. Privesc cu scirba furtisagurile prin care se ocolesc etapele dificile ale jocului. Cei care o fac cistiga citeva ore, dar isi pierd pentru totdeauna respectul meu. Miza este sa iti gasesti, sa dezvolti si sa faci operational un complex de elemente, atribute si atitudini de invingator. Dar nu un invingator dement, exultind in virtejul distrugerii, ci unul intelept, care va guverna peste popoarele supuse.
Intelegeti acum de ce-mi place atit de mult, pina la boala, Age of Empires?