Cum nu scriu decat despre cartile care imi plac – un privilegiu pe care criticii literari nu-l au: ei sunt cu verdictele de tot felul, despre carti de toate felurile –, operatiunile mele de evaluare publica pornesc de la bine in sus. Nu ma ocup cu desfiintari sau, cum li se mai zice, „executii“ literare. Despre cartile care nu-mi starnesc placerea de a le citi prefer sa tac. Asta si dintr-un motiv care tine de economia de timp a cititorului. Nu vad de ce i-as incarca memoria, la „Catavencii“ sau aici la „Supliment“, pentru a da lovitura de gratie unor aparitii care mi se par proaste sau mediocre. Cu atat mai mult cu cat trecem printr-un moment, de-a dreptul dramatic, in care e mai important sa convingi cititorul de ce merita sa citeasca o carte, decat sa-i demonstrezi de ce n-ar trebui sa citeasca nu stiu ce autor.
Cu lacunele pe care le-am pomenit, cred ca 2015 a fost, la noi, un an literar bun, poate chiar foarte bun, in privinta titlurilor nou aparute, dar nu si un an spectaculos la capitolul tirajelor, adica, in cele din urma, al cartilor cumparate. Printre altele, si din cauza ca relatia dintre criticii literari si cititori functioneaza prost, ca sa nu mai spun ca exista un straniu conflict de intaietate intre criticii din diverse generatii, in materie de „canon“. Dar marea problema a anului ce a trecut, ca si a anilor precedenti, mi se pare pretul mare al cartilor, ceea ce se cunoaste atat in scaderea vanzarilor de carte in librarii si in disparitia librariilor, cat si in recordurile de vanzari la targurile de carte, unde preturile sunt semnificativ mai mici.
N-am de gand sa fac acum liste de carti si clasamente, pe genuri, desi, har Domnului, as avea de unde. Va propun o singura carte. MJC, de Ion Iovan, nu numai pentru ca mi se pare o capodopera, ci si pentru ca discretia autorului ei, care nu se lasa luat de valul marketingului literar, a facut ca aceasta carte extraordinara despre viata si vremurile lui Mateiu Caragiale sa n-aiba parte de, cum se zice, „expunerea“ meritata.