Vera Ion a tradus impecabil textul concentric al dramaturgului irlandez Garry Duggan, cu multiple noduri si invelisuri, si a reusit sa pastreze toate inflexiunile grele de slang combinate cu detalii de atmosfera poetica.
Monged este textul resurectiei simturilor, al extremei lor deflagratii. Un text bifurcat, sectionat in parti narative ca structura, dar substantial dramatice in continutul lor. Monoloagele sint succesiuni de actiuni abil particularizate, sparte la un moment dat de dialoguri de cele mai multe ori comentate. Scriitura lui Garry Duggan este o cascada senzoriala. Personajele sint experimentatori interogativi ai propriei lor somnambulice bijbiieli. Cei pe care ii vedem zi de zi si carora le lipim prea des etichete ca si cum am inregistra eprubete. Ei nu sint doar drogati cu varii distonii neuro-vegetative, cum sint numite unele dintre starile lor in limbajul de specialitate. Sint oameni care intra intr-un virtej imposibil de oprit, care le zdrobeste sinapsele pina la epuizare. Ei cad la un moment dat in tavalugul experientelor intoxicate de ecstasy, de mirajul miracolelor artificiale. Nu exista limita care sa le cenzureze impulsurile. Pentru ca limitele sint pentru gramezile de fraieri aseptici care impinzesc strazile. Pentru cei trei „magicieni” hipersenzitivi, mai departe nu e niciodata destul de departe. Isi accelereaza emotiile ca pe niste motoare din carne vie care traiesc prin arderi rapide. Vertijul e lumea lor. O lume-tirg de ratari si frustrari. Deal-ul cu sine se face pe creier deschis. Pe creier ars.
Cine nu se calca macar o singura data in picioare nu traieste – pare sa fie motto-ul acestor abulici carora controlul le aluneca printre degete ca un peste halucinogen. Piesa este un fel de self-experience la puterea a treia, fara plasa de siguranta, fara precautii stupide. Trei tipi bezmetici se drogheaza si nu mai stiu de ei. Pierd contactul cu realitatea, uita sa-si sune iubitele, haladuiesc prin parcuri in zori, beau rafturi de beri, intra in cele mai timpite incurcaturi, ajung in baruri cool, povestesc scene de sex si detoneaza stratul de banalitate rinceda din jurul lor. In pastilele de ecstasy, neuronii lor isi incrusteaza tinjala dupa experiente tari. Sint inventatorii unei lumi in sevraj, care arde intermitent si dement. Care se balanseaza fara sa mai stie daca e noapte sau zi. Perceptiile lor se distorsioneaza instant si mintea li se transforma intr-un lichid piclos.
Trei ratati inocenti se urca pe-o statuie, gindita scenografic ca un navod de lanturi, asemanator celor create de Gili Mocanu in expozitia de la H’Art Gallery – Mit technik CO Consoana si vocala – si sfideaza carapacea de jos. Trei actori de forta isi duc personajele prin hatisurile creierului, reusind sa creeze din fiecare un pilon al dementei.
Este excelent sustinuta corporealitatea simptomelor dependentei de droguri, transformarea reactiilor trupului sub ochii nostri. Muschii fetei se destind sau se contorsioneaza, ochii privesc in gol, picioarele sint arcuri sau caramizi.
Monged este spectacolul apogeului si agoniei unor stari de muchie. Un spectacol in care bucatile de semafoare suspendate se aprind si se sting ca particule de creier excitate si apoi anesteziate.
Studioul Casandra. Monged de Garry Duggan. Regia: Vera Ion. Scenografia: Stefan Ungureanu si Amalia Dulhan. Cu: Sorin Poama, Alexandru Potocean, Alexandru Fifea.