Cei cu mosi craciuni mai generosi au primit de sarbatori inclusiv sprijinul tehnic necesar: bratarile de fitness, care de la delicatele noastre incheieturi ne monitorizeaza pasii, scarile urcate, pulsul si somnul. Bratarile au fost omniprezente in magazine si recomandate drept cadoul perfect. Am vazut zeci de reclame cu trupuri tonifiate, cu boabe de transpiratie sanatoase pe frunti fara riduri si cu glezne suple puse in evidenta de pantofi de sport trendy care urcau scari. Am ascultat zeci de sloganuri despre cum trebuie sa fii mai bun, nu decat ceilalti, ci decat tine insuti. Cum trebuie sa ai obiective si sa le indeplinesti. Cum nu te defineste ceea ce vrei, ci valorile pentru care esti dispus sa suferi.
M-am entuziasmat foarte mult si mi-am dorit si eu bratara mea, care sa ma ajute sa fiu mai buna. M-am multumit cu un programel gratuit de telefon. Acum stiu ca am facut de dimineata exact 1.436 de pasi, ca pulsul meu e 85, ca din cele 5.25 de ore de somn am dormit adanc doar jumatate. Este minunat ce aflu despre mine. Ar fi o singura problema: uneori ascult prea mult de telefonul meu. Imi da „medalii“ cand am mers suficienti kilometri pe jos. Cand nu imi indeplinesc „obiectivul“ de pasi, ma simt vinovata de parca tocmai m-as fi uitat la o telenovela. Cand inima imi bate cu 10 batai mai sus sau mai jos decat graficul Asociatiei Americane a Sanatatii, ma ingrijorez ca as fi bolnava. Cand nu dorm suficient noaptea, pe langa oboseala si cafea, se adauga si permanenta anxietate ca mi-am neglijat somnul.
Din fericire pentru mine, nu sunt singura. Din pacate pentru noi, suntem multi. Toate gadgeturile care ne ajuta sa ne monitorizam mai bine sanatatea au ca efect advers o usoara ipohondrie. Oamenii au acces la date pe care inainte doar doctorii le puteau furniza si interpreta.
Accesoriile cu senzori foarte buni indica pana si nivelul de salinitate a transpiratiei sau nivelul oxigenului din sange. Pe ecranele accesoriilor se formeaza un al doilea eu, cuantificat precis, in cifre si diagrame de tendinte. Cel de-al doilea eu apare chiar langa iconita de Facebook, iar asta ne face sa il monitorizam indeaproape si, nu de putine ori, cu ingrijoare. Eurile formate din cifre sunt comparabile cu alte euri, ale prietenilor, sau sunt numai bune de postat in mediile de socializare. Daca, pe de o parte, dispozitivele pot fi folosite pentru a ne imbunatati viata si sanatatea, pe de alta parte pot incuraja o obsesie nesanatoasa fata de sanatate.
Poate suna ciudat cand se spune ca poate fi un lucru rau sa fii preocupat de sanatate, dar e suficient sa privim tendintele duse la extrem din domeniul culinar. Sanatatea a ajuns un fel de religie. Exista oameni atat de inversunati sa manance sanatos, incat nu se mai ating de nimic cu E-uri, conservanti, OMG-uri, zahar, sare, grasimi, gluten, carbohidrati, mancare procesata sau care nu este bio. Lista alimentelor care indeplinesc toate aceste cerinte ajunge undeva la numarul de zece elemente, respectate cu o habotnicie la fel de mare ca cele zece porunci. Despre dulciuri se vorbeste in termen de „pacat“. Consumul de sunca sau carnati, de exemplu, este considerat echivalent cu slabiciunea de caracter si lipsa de vointa. Dimpotriva, mancatul „corect“, „pur“ este afisat ca o virtute morala, impreuna cu fotografiile ce infatiseaza delicioase cocktailuri de telina cu seminte de in si apa de cocos.
Obsesia pentru sanatate a primit si un diagnostic oficial – se numeste „ortorexie“, este considerata o dependenta si se trateaza in clinici specializate incepand din anul 1997. Cei care se autosuspecteaza de ortorexie isi pot aplica singuri un test de 30 de intrebari pentru a se diagnostica. Banuiala mea este totusi ca, pe undeva spre sfarsitul lunii, majoritatea dintre noi vom fi in afara oricarui pericol.