Daca n-ar fi oameni cum e Gabriel Andreescu, despre toate astea s-ar scrie tot mai putin sau deloc, luati cum suntem cu treburile cotidiene, care au ajuns un soi de paravan al ticalosiilor cu vechime si al pacatelor originare si originale ale democratiei autohtone.
Fizician de formatie, Gabriel Andreescu a fost unul dintre putinii nostri disidenti adevarati, care s-au aflat pe listele negre ale Securitatii, ceea ce, azi, multi se fac ca uita. Toate magariile si infamiile care s-au scris, dupa 1990, despre disidenta lui, pentru a-l murdari si a-l lichida ca persoana publica, sunt insa tot atatea dovezi ca securistii si sustinatorii lor din cultura s-au temut si se tem de el si dupa revolutie. La fel ca alti fosti adevarati disidenti, Andreescu n-a vrut sa faca o cariera politica, desi, din cate stiu, propuneri i s-au facut. A ales societatea civila, cu o viziune de o luciditate care multor altora le-a lipsit sau pe care si-au ignorat-o, incat chiar si atunci cand a elogiat programul personal al unui politician, Adrian Severin, a laudat programul, nu persoana, prin urmare nu s-a vazut in situatia stanjenitoare a altor intelectuali de la noi care au cautionat persoane dupa ce acestea au ajuns in functii inalte si ulterior n-au mai stiut cum sa se spele de aceste cautionari.
Cu vocea lui blanda, usor cantata, Gabriel Andreescu are aerul unui misionar pe care nimic nu-l clinteste din convingerile sale. Omul insa n-are nici o treaba cu vreo dogma. E un rationalist pur-sange care gandeste cu mintea lui si un umanist al carui mare ideal il reprezinta drepturile omului.
Noua lui carte, Existenta prin cultura, e una dintre victoriile sclipitoare ale unui rationalism cultural si politic a carui miza e, de aceasta data, ce s-a intamplat in cultura romana in comunism. Spre deosebire de, sa zicem, un Lucian Boia, istoricul care s-a specializat in demitizari si care, din aceasta cauza, e mai preocupat sa-si demonstreze tezele cartilor sale decat sa analizeze atent materia ipotezelor sale critice, fizicianul Gabriel Andreescu e mult mai aplicat, fiindca el nu vrea sa demonstreze ceva, ci sa explice acel ceva, analizandu-l fara prejudecati si, mai ales, fara sa pretinda ca el stapaneste apriori adevarul chestiunii pe care o analizeaza.
Asa ca ii poti reprosa, sa zicem, lui Gabriel Andreescu, anumite subiectivisme in interpretarea unui caz sau a altuia, dar nu poti sa nu recunosti ca joaca cu cartile la vedere. Nu incearca sa triseze prin omisiune, ci in cazurile problematice, iti spune, citeaza, si ce zic altii despre ele.
Fostul disident n-are o parere foarte buna despre asa-numita rezistenta prin cultura. Politic, i se pare ca n-a insemnat mare lucru, totusi Andreescu e convins ca si aceasta forma de rezistenta are merite limpezi in lupta cu totalitarismul. Iar aceasta convingere ii vine dupa multi ani de cercetare prin hatisurile unei bibliografii uriase, din care nu lipsesc celebrele polemici din anii ’90 despre aceasta rezistenta. Tabloul lui Gabriel Andreescu e insa mult mai larg si subtitlul volumului iti ofera o prima imagine a materiei pe care o cuprinde: „Represiune, colaborationism si rezistenta culturala sub regimul comunist“. Autorul ar fi putut scrie trei tomuri compacte despre fiecare dintre aceste chestiuni. Cine i-a citit cartile stie insa ca pana la aparitia acestei sinteze, Gabriel Andreescu s-a ocupat si de represiune si de colaborationism, precum si de rezistenta, nu numai culturala, din timpul regimului comunist autohton.
Cui se adreseaza Existenta prin cultura? In egala masura specialistilor si oamenilor de cultura, dar si cititorului obisnuit care n-are decat o imagine fragmentara, adeseori falsa, a acestui complicat tip de existenta.
E bine, cred, ca autorul cartii nu e literat, fiindca astfel nu face parte din nici una dintre partile aflate in conflict pe tema rezistentei culturale de la noi. Caci chiar daca lui Gabriel Andreescu ii lipsesc uneori detalii, intregul volumului are un echilibru remarcabil. Asta si pentru ca, aici, autorul renunta la tonul polemic din alte carti, dar fara a spune mai putin raspicat ceea ce gandeste.
Probabil ca multi dintre oamenii de cultura despre care scrie Andreescu in aceasta carte vor fi indispusi de Existenta prin cultura, dar nimeni nu i-ar putea reprosa autorului ca a procedat incorect in ceea ce il priveste. De fiecare data, Gabriel Andreescu a lucrat cu materialul clientului, la vedere, folosind impecabil tehnica citarii si, spre deosebire de altii, fara a incerca „sa interpreteze“ citatul in favoarea sau defavoarea celor de care se ocupa. Adica, nu face nici pe procurorul, nici pe avocatul cauzelor pe care le prezinta, ci asculta partile cu rabdarea lipsita de prejudecati a unui judecator care se straduieste, onest, sa-si pastreze impartialitatea in evaluarea cazurilor cu care are de-a face.
Se vede inca de la titlul cartii ca acest aparator al drepturilor omului si-a fixat o tinta mai inalta decat aceea de a participa la o polemica. Moralistul din el n-a devenit mai ingaduitor cu ticalosiile sau cu abandonarea principiilor. Dar cercetand de zeci de ani o lupta inegala cu regimul comunist in care, uneori, combatantii au fost inselati de manevrele molohului totalitar, alteori si-au pierdut, vremelnic, energia combativa ori chiar si-au inchipuit ca se pot face frate cu dracul, pentru a apara cultura, Andreescu sfarseste prin a fi mult mai atent la grauntele de bine care i-a manat in lupta pe cei care au pierdut-o. Fara a deveni un est-etic si fara a se ralia vorbei ca „oamenii sunt sub vremi“, ca unul care a riscat totul pe vremea totalitarismului, autorul acestei impresionante sinteze si-a dat seama ca marea ruptura din anii nouazeci dintre oamenii de cultura, unii rezistenti, altii disidenti pe vremea comunismului, a fost exploatata de urmasii mafioti ai unui regim totalitar, el insusi de natura mafiotica.
Cartea lui Gabriel Andreescu are, astfel, efectul ca te trezeste din letargia oficiala a unei democratii construite de securisti si de fosti activisti de partid care au luat Romania in arenda, cu ajutorul unor oameni de cultura care s-au pretat la rolul de lachei culturali ai celor care au devalizat tara cu partidul sau cu aranjamente supra-partinice.
Gabriel Andreescu, Existenta prin cultura. Represiune, colaborationism si rezistenta intelectuala sub regimul comunist, colectia „Plural M“, Editura Polirom, 2015