Noul Dosarele X, deghizat intr-un al zecelea sezon de numai sase episoade, este de fapt un adevarat reboot al seriei, care incearca sa adune vechii fani, cei care l-au urmarit cu sufletul la gura in anii ’90, dar, mai ales, sa castige o armata de noi pasionati.
De fapt, chiar interesul vechilor fani a motivat acest revival al Dosarelor X, asa cum o recunoaste si creatorul seriei, Chris Carter. Transformat in fenomen global acum doua decenii, serialul s-a prabusit, dupa noua ani si doua filme la cinema, sub greutatea propriei sale mitologii. Acum, cei de la studiourile Fox au decis sa il reactiveze, iar Carter si interpretii rolurilor principale, David Duchovny si Gillian Anderson, au fost incantati sa revina pe platourile de filmare.
Venind dupa optimistii si excesivii ani ’80, serialul Dosarele X a avut, la inceputul anilor ’90, efectul unei bombe. Dar cat de relevant ar mai putea fi show-ul lui Chris Carter in lumea de dupa 9/11?
In anii scursi de la anularea serialului, lumea s-a schimbat considerabil, pe de o parte, iar cultura populara, pe de alta. La fel, peisajul TV este diferit, micile ecrane fiind populate astazi cu descendentii moderni ai lui Mulder si Scully, adica toate serialele care au fost inspirate si care au dus mai departe mostenirea Dosarele X.
Chris Carter spune ca noul Dosarele X este inspirat chiar de realitatea actuala: „M-am gandit la Dosarele X aproape in fiecare zi. De cate ori ma uit in ziar vad cate un subiect pentru Dosarele X. E in sangele meu. Am facut asta cam o treime din viata, deci face cu siguranta parte din mine“.
Pentru noua miniserie, Carter reformuleaza teoriile conspiratiei in forme relevante pentru publicul modern.
In primul episod al noului sezon, Mulder (David Duchovny) si Scully (Gillian Anderson) fac echipa cu realizatorul unui web-show, Tad O’Malley (Joel McHale), bazat pe doua personalitati media conservatoare din SUA, Alex Jones si Glenn Beck. O’Malley ii atrage pe cei doi agenti FBI intr-o noua teorie a conspiratiei, care combina mai multe teme actuale:
– incalzirea globala;
– razboiul din Orientul Mijlociu;
– contaminanti aerieni (exista o teorie conform careia jeturile avioanelor contin agenti chimici sau biologici dispersati in mod deliberat in scopuri ascunse marelui public);
– spionajul NSA;
– militarizarea politiei;
– lagarele de prizonieri FEMA (Agentia Federala pentru Managementul Situatiilor de Criza);
– preluarea militara a Americii de catre un grup de tip ONU al unor „elite multinationale“.
„E o teorie a conspiratiei pe care ar fi emis-o Oliver Stone pe vremea cand regiza JFK daca ar fi fost un adept al site-ului Infowars“, comenteaza revista „Entertainment Weekly“.
„Traim in lumea lui CitizenFour“, explica Chris Carter, referindu-se la Edward Snowden. „Am renuntat la unele drepturi si libertati pentru ca am vrut ca guvernul sa ne apere dupa 9/11. Vedem cum guvernul ne spioneaza. Nu sunt lucruri pe care le inventam noi.“
Carter recunoaste ca, revenind la Dosarele X, s-a documentat temeinic si s-a pus la punct cu noile teorii ale conspiratiei si chiar a fost la o conventie a pasionatilor de asa ceva. „Ca observator interesat“, precizeaza el.
„M-am pus la curent cu tot ce se vehiculeaza, incercand sa aleg ce este relevant si posibil credibil“, sustine Carter. „Pot sa spun ca tot ceea ce am descoperit ne-a pus la dispozitie, mie si scenaristilor, un nou teren de joaca. Si asta da serialului o viata noua, interesanta si un context pe care nu l-am fi avut in 2002.“
Chris Carter sugereaza ca, printre toate ingredientele noului Dosarele X, teoria preluarii ONU de catre „elita multinationala“ este credibila. „Ideea unei Noi Ordini Mondiale este relevanta“, crede el.
In acest moment, viitorul Dosarelor X tine de succesul acestei miniserii. Primul episod a fost prezentat publicului la conventia Comic-Con de la New York, anul trecut. Cronicile nu au fost foarte entuziaste, unii cronicari (de la „Variety“ sau „Hollywood Reporter“, de exemplu) avand suficiente reprosuri de adus. Altii au fost mai incantati de noile aventuri ale lui Mulder si Scully.
Dar, asa cum a spus o sursa din culise, cei de la Fox sunt convinsi ca noul Dosarele X va avea o audienta foarte mare. Ceea ce l-a facut pe David Duchovny sa declare, intr-un interviu publicat in „Entertainment Weekly“, ca este foarte interesat sa continue: „Sunt deschis la ideea de a continua serialul. Nu prea stiu ce sa zic despre un sezon intreg de 20 de epsioade, dar cred ca toata lumea este foarte deschisa la ideea de a vedea ce se intampla. Cu siguranta, n-am redeschis Dosarele X numai pentru a le inchide din nou!“.