Disparitia lui Tournier, unul dintre cei mai importanti scriitori fracezi ai secolului XX, nominalizat la Premiul Nobel si tradus in multe limbi, singurul care a obtinut in unanimitate Premiul Goncourt, a impresionat lumea culturala din Hexagon. „De maine nu voi mai putea raspunde «Michel Tournier» la intrebarea «Care este cel mai mare romancier francez in viata?»“, a scris Bernard Pivot, presedintele Academiei Goncourt, pe Twitter.
„La final, iti poti evalua viata in functie de sase criterii: fizicul, familia, epoca, prieteniile, dragostea si profesia. Bilantul meu este destul de bun, cu un succes profesional de talie, reprezentat de premiul Goncourt. Punctul slab este epoca in care am trait…“, declara autorul intr-un interviu acordat cotidianului „Le Figaro“, in vara anului 2015.
Michel Tournier a intrat tarziu in lumea literaturii, la peste 40 de ani. „Ceea ce aveam de spus era atat de secret si atat de esential, incat lucrurile au avut nevoie de o lunga gestatie pentru a putea fi publicate“, spunea scriitorul.
In 1967 a obtinut Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze, cu Vendredi ou les limbes du Pacifique si, trei ani mai tarziu, a confirmat cu Le Roi des Aulnes, roman ecranizat in 1996 de Volker Scholendorff, iar in 1975 cu Les Meteores.
„Meseria mea este sa spun povesti“, explica Michel Tournier, intr-un interviu acordat publicatiei „Telerama“. „In afara eseurilor si a marilor masinarii romanesti, privilegiez doua forme literare esentiale care se completeaza si se opun: povestea si nuvela. Nuvela inseamna sa faci zgomot, precis. (…) Povestea, pe de alta parte, poarta un sens ascuns, vehiculeaza un mit: mitul capcaunului, al frumoasei amenintate, al oglinzii inselatoare, al mamei rele etc., ceva fundamental si esential pentru psihicul uman. Are o virtute initiatica si o intindere pedagogica. As spune, mai brutal, ca nuvela te trimite la jurnalul pe care il citesti dimineata, cata vreme povestea se asculta seara… Va dati seama ca eu plasez povestea mult deasupra nuvelei.“