Jean Mattern, scriitor – Baile Kiraly (Polirom, colectia „Biblioteca Polirom. Proza XXI“, traducere de Silviu Lupescu, cuvant inainte de Gabriela Adamesteanu, 2009) si Lapte si miere (Polirom, colectia „Biblioteca Polirom. Proza XXI“, traducere de Anca Baicoianu, 2011) – si editor francez – coordoneaza, la Gallimard, colectia de literatura straina „Du Monde Entier“ si colectia „Arcades“ –, este destul de bine cunoscut publicului roman (mai ales ca are origini banatene). Cea mai recenta intalnire cu cititorii de aici a avut-o la Festivalul International de Literatura de la Timisoara (FILTM) in 2014 (editia a III-a), unde a citit, in avanpremiera, un fragment din cartea ce avea sa-i fie publicata la inceputul lui 2015 in Franta: Septembrie. Atunci, iar apoi in cadrul unui interviu cu autorul, l-am auzit vorbind pentru prima data despre acest roman. Imi amintesc ca imi placuse si imi suscitase interesul, asa ca m-am bucurat de rapiditatea cu care s-a miscat Poliromul, traducand Septembrie in acelasi an, la cateva luni distanta (in octombrie mai exact).
In cadrul evenimentului de la Timisoara, Mattern spunea: „Aveam sapte ani, iar Jocurile Olimpice de la München fac parte din amintirile mele cele mai intense. Tatal meu era in Germania in acea perioada. Era, asadar, un eveniment fericit, dar si dramatic. Pentru prima data, tatal meu nu a putut sa-mi explice moartea celor cincisprezece ostatici, ci a plans. In istoria mea personala, acest moment marcheaza o ruptura si ma intreb daca nu cumva am devenit scriitor pentru a gasi un unghi sa povestesc asta“ – declaratie destul de relevanta pentru a discuta romanul acesta si in ansamblul scrierilor autorului. Nu de alta, dar Mattern vine destul de tarziu in literatura (pana la varsta de 38 de ani nu a scris deloc fictiune), cu experienta de editor, incarcat cu povesti de familie (tatal a parasit Timisoara la 15 ani, emigrand in Franta), un scriitor pentru care amintirile sunt motorul fictiunii – „crezul“ sau literar ar fi ca autorii trebuie sa scrie despre ceea ce nu pot uita. Cu toate aceste date la indemana ma hazardez si marturisesc public ca Septembrie mi s-a parut cel mai iscusit volum al sau, cel mai bine controlat din punct de vedere tehnic, dar si emotional. Poate de aceea, daca nu l-ati citit pe Mattern, va indemn sa incepeti cu acest volum.
Trei parti, un prolog si un epilog. Fiecare parte are subcapitole divizate pe zile, ca un jurnal tinut de narator. Totul incepe pe 25 august si se incheie pe 12 septembrie 1972. Bineinteles, cea mai dezvoltata zi este cea de 5 septembrie, data la care sportivii si antrenorii lor au fost luati ostatici – ziua aceasta ocupa, totodata, intreaga parte a doua a cartii. Pretextul naratiunii este explicat, grosso modo, in Prolog: „…mi-am deschis computerul si am stiut ca trebuia sa scriu povestea acelor zile asa cum mi le aminteam, netinand seama de cronologia oficiala. Ca sa-i onorez pe cei unsprezece sportivi ale caror nume nu pot fi amintite public de teama sa nu stricam cuiva cheful; dar si pentru a readuce la lumina povestea unui om despre care nu am vorbit niciodata nimanui, un om care a disparut odata cu cele unsprezece sicrie, definitiv, ca si cand ar fi fost ucis si el pe pista de la Fürstenfeldbruck. Acel om se numea Sam Cole“ (pag. 12).
La inceputul romanului ne aflam, asadar, in 2012, in preajma Jocurilor Olimpice de vara de la Londra. Jurnalistul Sebastian Craig, pensionat de cativa ani, este solicitat de Andrew Stanford, noul sef al redactiei de sport de la BBC, sa fie consultant pentru noile Jocuri, incheindu-si, astfel, „frumos cariera“, la patruzeci de ani distanta de la debutul sau de la München, atunci cand devenise „aproape celebru“ gratie documentarului sau: „un interviu exclusiv cu Mark Spitz, un indraznet montaj de imagini ale luarii de ostatici, dezvaluirile mele despre slabiciunile politiei germane. Facusem o ancheta amanuntita la fata locului, apoi, odata intors la Londra, gasisem un fel personal de a povesti inlantuirea evenimentelor, de parca protagonistii mei ar fi fost eroii unei tragedii de Shakespeare. Toate astea mi-au adus respectul celor din breasla“ (pag. 11).
Refuzand sa participe in calitate de consultant la Jocurile Olimpice de la Londra, Sebastian se hotaraste, asa cum am redat mai sus, sa scrie o carte despre tragicele evenimente din 1972, din unghiul sau subiectiv, dar si pe baza investigatiilor sale de atunci. Nu e nimic original in acest pretext, inedita este modalitatea in care este narata povestea. Asa ca ne vom intoarce in timp si-l vom insoti pe Sebastian la München, vom empatiza cu emotiile sale de debutant, cu toate confuziile sale, ne vom bucura laolalta cu el de ideile jurnalistice nastrusnice care ii trec prin cap. Si tot prin el il vom cunoaste pe Sam Cole, un alt jurnalist („Jewish Week“, detaliu foarte important pentru naratiune), punctul in care iubirea intra, aproape pe nesimtite, in roman. Da, iubirea homosexuala, ceea ce, dupa mine, e cu atat mai interesanta. Plus elementul adulter – Sebastian este casatorit. Atipicul face bine fictiunii, nu-i asa? Cum iubesti cand o tragedie se petrece in apropierea ta? Poate o relatie frageda sa supravietuiasca in asemenea conditii? Si, daca nu, ce ramane de facut?
Cu precizie, o documentare atenta si un mare respect pentru personajele sale, Jean Mattern reuseste sa gaseasca unghiul potrivit pentru a scrie despre un eveniment tragic de amploare internationala. Un roman in care atmosfera creata cantareste mult, suspansul e necesar, iar istoria personala/mica este influentata de cea colectiva/mare, cateva destine suporta modificari dramatice si, odata cu ele, schimba esential si aproape tangential un altul. O carte necesara, as spune, pentru un tratament impotriva uitarii.
Septembrie e departe de a fi o capodopera (oricum, ma feresc, personal, de afirmatii grandioase), este pur si simplu o poveste bine spusa. A page-turner, cum spun englezii. Ideala pentru o dupa-amiaza de lectura captivanta.
La final, va propun doua pasaje graitoare pentru cartea pe care v-o recomand:
„Poate ca exista intr-adevar intamplari care nu se sterg din inimile noastre, reminiscente care sfarsesc prin a atarna prea greu daca nu le imbracam in cuvinte si adevaruri care trebuie spuse daca nu vrem ca ele sa ne sufoce“ (pag. 10).
„Nu intelegem intotdeauna ce ni se intampla, sau nu imediat. Totusi, progresam“ (pag. 141).
Septembrie, Jean Mattern, traducere din limba franceza de Constanta Ciocarlie, colectia „Biblioteca Polirom. Actual“, Editura Polirom, 2015