— Te iubesc fiindca nu uzi tzigara, isi intreba Nora, interlocutorul, nu este, oare, titlul unei piese ce s-a jucat, o vreme, si la noi?
— Ba da, raspunse Elisav; si, daca, nevazind-o, esti curioasa, nu numai tu, dar si amica ta, de-acest spectacol, va aduc, indata, de la mine, o cronica scrisa, sur le vif, de catre un amic al meu, poet si critic literar.
Vasile disparu doua minute si se intoarse cu o taietura (el ii spunea coupure) dintr-o foaie galbejita, intre timp, – careia incepu sa-i dea citire:
Te iubesc fiindca nu uzi tzigara, ultima piesa (intr-un act si doua ample aparteuri) a laureatului din acest an al marelui premiu de dramaturgie al Festivalului de Teatru „Frasinei”, te face sa surizi nostalgic si, uneori, sa rizi cu lacrimi.
Cu lacrimi dulci-amare (sau, numai, amarui).
E vorba de o comedie trista, de-a lungul careia cei doi protagonisti (sot si sotie, sau amanti, — chestiunea nu e foarte clara) isi disputa cu tapaj, cu furie si, uneori, cu un feroce egoism, dreptul la primatul amintirii.
In ce rezida, oare, acest drept (al omului) cu totul inedit?
In faptul ca atunci cind el (sau ea) incep sa-si aminteasca un detaliu, un mai-nimic din viata lor comuna, introducind flash-back-ul respectiv printr-un „Iti mai aduci aminte, tu?”, atit el, cit si tovarasa-i de viata au o reactie de subita contestare a dreptului celuilalt la anamneza. „Nu-ti permit, draga”, zice el (sau ea), „sa-ti amintesti cutare lucru de care mi-aduc, eu, aminte primul/prima!” De pilda, el (sau ea): „Ti-aduci aminte cum mincam, la Trandafirul, profiterol cu frisca, vara?” Ea (sau el): „Nu-ti permit, draga, sa-ti aduci aminte ceva ce tie nu-ti placea deloc.” „Ce nu-mi placea deloc?” „Profiterolul, inghetata aia flescaita, de care-mi amintisem eu intii, caci avea gustul alterat: alune rincede si frisca acra.” „Da, dar cine o spusese primul/prima?” „Eu, bineinteles, pentru ca tu nici nu te atinsesei… ” „Corect e atinsesesi!” „Nici nu te atinsesesi de desert.” „Care desert?” „Profiterolul, draga.” „Ce-are profiterolul cu desertul?” „Pai, cum ce are? Inghetata e desert.” „Da, numai ca noi, in ziua aia, nu luasem masa la cantina, unde aveam, de obicei, compot de coarne, acrisor si dietetic, la desert; luasem desertul la, mi-aduc aminte de parca era ieri… ” „La Trandafirul.” „Nu-ti permit, draga, sa ma intrerupi, ca sa-mi aduci aminte cofetaria aia, de care eu mi-aduc aminte din vremea cind eram copii si-am fost intii si-ntii la Caciulata, iar dupa-masa ne duceau ai mei la Trandafirul, la o inghetata, ca sa fim, apoi, cuminti la gazda noastra… „
In fine, cam asa se desfasoara dialogurile (amuzante, vii, alerte) ale intregii piese.
Conflictul, marele conflict, se declanseaza in momentul in care ei, fosti fumatori, ajunsi antitabagici inraiti, incep sa depene la amintiri din vremea cind trageau, in pat, dintr-una si aceeasi tzigareta.
(Continuarea in numarul urmator)