Numai ca surpriza cit un McPuisor fu sa aflu ca pe junii nemtofoni nu-i interesau nici savantlicurile mele despre dandysm, nici ifosele de romancier la sase miini si nici macar povestile cu Banatul. Ci – n-o sa ghiciti usor – o cartulana dospita luni la rind in paginile „Suplimentului”, adica Ultimul sufleu la Paris. 69 de retete culinare. Asa ca, in fata unei sali festive pline ochi, imi lansai pret de o ora sufleul, dar si citeva ginduri sprintare despre ce gust bun are literatura. Dupa chiotele, aplauzele si fluieraturile din final m-am simtit pe putin ca Tina Turner in turneul de adio.
Dar de unde pina unde se servea sufleu la liceu? Si mai ales ce cautau nemtii in bucatarie? Caci a nu se uita: ne aflam nu la un liceu frantuzesc, ci in mijlocul claselor reunite de la sectia speciala germana, unde fu data in clocot ideea profesoarei Brigitte Rollig. Ea voi sa lege in mintile elevilor literatura, ziaristica, sociologia, filmul, fotografia, chimia, fizica, sportul, cosmetica de o singura fraza: Man ist, was man isst! Adica Esti ceea ce maninci. Fraza asta mai adevarata ca 1+1=2 se transforma intr-un ditai proiectul si prinse viata timp de cinci zile, cind – o, rai pe pamint! – copiii nu facura scoala, dar lucrara cot la cot cu dascalii (Brigitte Rollig, Lorette Bradiceanu Persem, Lia Ghimpu, Beate Strosz, Codruta Patrascu, Sigrid Opitz, Gert Kleinstuck, Manuela Gotz, Wall Hansjorg, Eva Boros) ca sa puna pe picioare noua feluri de proiecte mai mici.
Intii facura o multime de anchete, sondaje si statistici si ajunsera la patru concluzii: ca vremea pachetelului pentru pauza (ujina banateana a lui mami si tati) a apus, dovada ca nici 2% nu-si mai cara de acasa ceva de imbucat; ca 80% din anchetati maninca bucuros prin pauze ce apuca pe la fast-food-urile din jur; ca nu prea se dau in vint dupa fructe si legume; ca sint destui elevi grasuti, ba chiar grasalani. Asa ca n-au stat cu limba-n gura si s-au pus pe treaba. Au vazut filmul american Supersize me si s-au cam ingrozit de ce i s-a intimplat voluntarului-erou care timp de o luna a mincat dimineata, la prinz si seara numai fast-food. Au comentat, au intors problema pe toate partile si au inceput sa se documenteze. Apoi au facut fotografii, filmulete, afise, fluturasi. Au alcatuit o carte de bucate. Au scos un ziar. Au expus tot rodul muncii lor la Centrul Cultural German. Si, bomba bombelor, au reusit sa schimbe mincarea de la bufetul scolii. Asa ca repezitele haleuri isi luara zborul si se dusera pe pustii. Dar cum aicea, in Banat, dupa hamburger esti judecat, batalia contra fast-food-ului se anunta lunga si grea. Chiar daca a inceput bine, nu se stie cine va cistiga pina la urma: vigurosul Big Mac sau delicatul sufleu de spanac?
P.S.: Pun si eu o intrebare, nu dau cu sucitorul: oare ce gind ascuns avu junimea de la „Supliment” cind viri citeva rubricute in paginile 14-15?