Faptul ca mai mult de jumatate dintre refugiatii ce au navalit anul trecut in Europa nu proveneau din Siria – desi presa se incapatana sa ii numeasca „sirieni“ –, iar unii nu erau nici macar din Orient, ci din Serbia, Albania, Kosovo, a mai putut fi trecut cu vederea. Era doar o falsificare partiala a realitatii, care nu anula mandatul umanitar al occidentalului tolerant. Ignorata a fost si informatia ca majoritatea refugiatilor veneau din lagarele din Turcia – nici ele niste oaze de bunastare, dar totusi departe de razboiul sirian si de riscul mortii iminente. Ei, treaca-mearga, isi vor fi zis europenii. La urma urmei, cui ii place sa traiasca intr-un lagar?
Insa agresiunile sexuale la care au fost supuse mii de femei din Germania si din alte parti in noaptea de revelion au fost prea mult. Ele au atins o coarda sensibila a comportamentului colectiv. Toleranta e un construct cultural, care functioneaza bine atunci cand e intretinut si mai ales cand nu i se opune ceva mai puternic, ce tine de firea naturala, instinctuala, a omului. Agresarea femeilor din ceata – sau din comunitate – e inca din epoca primitiva un act de violenta intolerabil, caruia i se raspunde pe masura, adica, de obicei, tot cu agresiune. Iar faptul ca autoritatile au incercat, intr-o prima faza, sa ascunda ca agresorii erau in general imigranti si azilanti din Africa si Orientul musulman a accentuat neincrederea cetatenilor in propriii lor lideri si, implicit, in dogma tolerantei promovata de ele.
Comunitatile se tem de straini. E un instinct natural stravechi, care nu dispare niciodata. Nici macar nu e nevoie ca strainul sa fie agresiv fatis: el e potential agresiv prin alteritatea sa. Ganditi-va ca anul trecut numai in Germania au patruns peste un milion de azilanti. Pastrand proportiile, in Romania asta ar insemna vreo doua-trei sute de mii de imigranti arabi si africani – cat populatia Clujului sau Iasului –, cu perspectiva unui nou val, la fel de mare, in 2016. Adaugati la asta faptul ca, incetul cu incetul, acesti imigranti incep sa fie perceputi drept „oaspeti ostili“, iar cetatenii isi pierd treptat increderea in autoritati. Si atunci sa ne mai miram de ascensiunea constanta a extremistilor de dreapta in Franta, Germania, Marea Britanie? Era la mintea cocosului ca asta se va intampla. Daca lucrurile continua in acelasi fel, candva vor prelua si puterea. E doar o problema de timp.
Dar nici cetatenii occidentali nu sunt de condamnat. Tot mai multi dintre ei se simt amenintati de imigranti si parasiti de autoritati, care ii mint sau le ascund adevarul dintr-un motiv obscur. Nu multi vor sta sa judece rational si sa conchida ca lucrurile sunt mai complicate. Ei stiu doar ca de-acum femeile trebuie sa umble cu teama pe strada si sa se fereasca de tinerii cu aspect orientalo-african. Stiu ca in orasele lor mari, la ei acasa, exista „no-go zones“, cartiere controlate de aceiasi imigranti, de strainii pe care ei i-au acceptat, unde e riscant sa intre. Iar daca mergi intr-o piata mare din orice oras european si strigi „Doamne miluieste!“, nu te baga nimeni in seama, dar daca strigi „Allahu akbar!“, starnesti garantat panica si groaza.
Exista limite ale tolerantei, oricat de bine ar fi ea inculcata intr-o societate. Cand strainul devine – sau pare sa devina – ostil, limitele acelea sunt deja depasite. Asta e marea problema. Restul e gargara politica, ce nu va rezolva niciodata nimic.