Desi, ulterior, un compozitor relativ prolific, Emil Frey incepe sa fie descoperit pe plan international abia odata cu primul volum dintr-o serie, lansat luna aceasta de casa Tocatta Classics de la Londra, ce o are ca protagonista pe pianista Luisa Splett. Nascuta intr-o familie de muzicieni la Winterthur, cu un tata prim-violonist care a cunoscut-o, printre altii, pe Clara Haskil, Luisa Splett a inceput sa studieze pianul de la varsta de cinci ani, iar unul dintre profesorii ei elvetieni de la Zürich, Karl-Andreas Kolly, a fost cel care i-a starnit curiozitatea si a pus-o pe urmele compozitorului Emil Frey. Intr-un interviu facut la inceputul acestei saptamani, am mai aflat ca Luisa Splett si-a luat in 2006 diploma de pianista de concert la Universidad Mayor in Chile si ca s-a angajat ulterior in studii postuniversitare la Conservatorul de Stat Rimsky-Korsakov din St. Petersburg, pe urmele, in Rusia, ale lui Emil Frey, obtinand acolo un prim grad doctoral (aspirantura) in muzicologie. Compozitorul elvetian a devenit o pasiune, iar Luisa Splett lucreaza acum la Universität der Künste din Berlin la o disertatie despre el si influentele pedagogice asupra pianistilor timpului sau.
Primul disc al editiei de muzica de pian a lui Emil Frey (1889-1946) este de interes pentru melomanii romani in primul rand gratie unei piese originale, Variatiuni pe un cantec popular romanesc, Op. 25, compusa in 1910. Programul discului mai include o Berceuse, Op. 12, No. 2 – din 1906, anul in care Frey obtinea un Premier Prix, in clasa de compozitie a lui Gabriel Fauré, la Paris, cand in juriu s-a aflat, se pare, si George Enescu –, Humoreska, Op. 20, No. 1 (1911), in care Luisa Splett detecteaza influente ale folclorului romanesc, Sonata dramatica, Op. 27, compusa in anii 1912-1913 la Moscova sub influenta lui Scriabin si Medtner, Mica Suita Slava, Op. 38, scrisa imediat dupa reintoarcerea lui Frey din Rusia, in 1917, cauzata de revolutia rusa, si o Passacaglia, Op. 66, ultima miscare a celei din urma din cele sase Suite pentru pian, compusa in 1933.
Un disc cu o muzica de inspiratie eclectica, interpretat cu distinctie si perfectiune de Luisa Splett, autoare si a livretului despre compozitorul Frey si traiectoria sa pedagogica si de concert, ce l-a condus in tinerete de la Zürich la Geneva si de acolo la Paris (ca elev al lui Louis Diémer si Gabriel Fauré), apoi la Berlin, la Bucuresti si mai departe la Moscova, inainte de a se stabili definitiv ca profesor la Zürich.
Luisa Splett promite sa-si completeze cercertarile despre Emil Frey in arhivele din Romania, angajamentul acestuia la Curtea regala, nefiind pana acum bine documentat, cronologia activitatii sale, atat cat este prezentata in dictionarele de specialitate, prezentand lacune si date contradictorii. De exemplu, in 1910, cand era presupus sa se afle la Bucuresti, Frey participa ca pianist si compozitor la Concursul International „Anton Rubinstein“ la St. Petersburg, unde castiga o diploma speciala la sectia de pian si Marele Premiu pentru Compozitie cu Trio-ul pentru pian Op. 23 si Concertul pentru pian si orchestra Op. 24, presedinte al juriului fiind Alexandr Glazunov. Acesta din urma il invita ca profesor la Conservatorul din Moscova, unde avea sa predea din 1912 pana in 1917.
Despre relatia dintre Emil Frey si George Enescu am gasit putin in literatura. Se stie ca si-au dedicat reciproc sonate pentru pian, Enescu pe cea dintai a sa, in 1924. Atunci, intr-un interviu, Enescu nota ca ii promisese lui Frey de… 18 ani sa ii scrie o sonata. 18 ani corespund anului 1906, in care colegul sau castigase primul sau premiu la Conservatorul din Paris. Cum s-a dezvoltat relatia dintre cei doi, daca recomandarea de catre Enescu, la Berlin, reginei Carmen Sylva, in 1909, a fost un gest amical pentru numirea lui Frey ca pianist al Curtii regale si cand li s-au mai intersectat drumurile nu este foarte clar.
Luisa Splett asteapta sa gaseasca la Bucuresti sprijinul necesar completarii cercetarilor ei doctorale. In cursul studiilor anterioare – scrie pianista in livretul CD-ului Toccata Classics –, a consultat-o pe profesoara Speranta Radulescu, ce ar fi identificat tema Variatiunilor pe un cantec popular romanesc cu o varianta a unei hore boieresti din Moldova secolului al XIX-lea… Daca v-am starnit curiozitatea, ascultati discul Luisei. Nu veti fi in nici un caz dezamagiti de arta ei pianistica.
Galerie foto
