N-am, pardon de expresie, organ pentru economie sau numere, iar adaptarea bestseller-ului omonim al lui Michael Lewis din 2010 nici nu te iarta. E o alerta intensa, fara un moment de ragaz si cu fiecare replica in chineza! Nu-ti poti da seama prea bine care-s aia rai si care-s buni, desi, ma rog, sigur ca in mare iti dai seama ca nimeni nu e intru totul curat. Faptul ca n-am fost chiar singura care s-a simtit ca un copil nedorit ma face sa ma simt mai putin singura. Multa lume a cautat „explain the big short“ pe Google, printre care un adolescent de 18 ani care zicea ca mine: „Poate sa-mi spuna cineva ce se petrece in film, cine castiga si cine pierde?“.
Dar faptul ca am vorbit de trei ori la radio despre The Big Short pana m-am apucat de rubrica m-a facut cel putin sa schitez o interpretare convenabila. Daca nu intelegi ce se intampla nu e un capat de tara. La fel n-au inteles nici zecile de mii (sau sutele de mii, v-am zis ca nu ma pricep) de oameni care au facut credite ipotecare pe care stiau ca nu le pot achita. Pana la urma, filmul lui Adam McKay (autor, pana acum, de comedii cu Will Ferrell) e o farsa cu vedete acoperite in mod evident de centimetri de fard, peruci si verbozitate absconsa, un spectacol isteric si afazic despre o lume care ne-a scapat din mana.
Deci, admitand totusi ca am inteles ce a vrut „sa zugraveasca“ autorul, desi neintelegand prea bine ce spun personajele, n-as merge atat de departe incat sa consider filmul un punct de referinta pentru istoria cinematografiei, dar macar pentru ca mi-am incordat muschiul din cap, mi s-a parut mai putin plicticos decat The Revenant.
Nostalgia
Youth, al doilea film in engleza al lui Paolo Sorrentino dupa There Must Be the Place, a fost una dintre surprizele placute ale Festivalului de la Cannes 2015 pentru ca, dupa spectacolul hiperglucidic din La grande bellezza, italianul s-a repliat si simplificat intr-o poveste cu cap si coada in care dovedea, cine ar fi crezut, ca are si umor. Daca La grande bellezza era marcat de manierism, superstilizare si dorinta de a fi un statement al epocii, Youth (opera mai de maturitate?) are o melancolie mult mai terre-a-terre, care suna foarte uman in combinatie cu umorul ce se strecoara in replicile spuse cu placere evidenta de protagonistii Michael Caine si Harvey Keitel (un fel de mosuleti din Muppets care au ajuns la varsta la care comenteaza mai mult de pe margine). De altfel, toata distributia – care o include si pe Madalina Ghenea in postura simbolului tineretii (o Miss Univers care stie insa exact cat da si cat primeste) – e exact ce trebuie in acest film cu structura muzicala, ceea ce include si un fel de stare de gratie care, de regula, nu se stie de unde apare. Filmul a avut premiera americana mult prea tarziu pentru a intra in carti pentru premii (4 decembrie 2015, in distributie limitata). Poate ca intr-un alt an si cu alti adversari ar fi avut mai multe sanse, dar nici macar Michael Caine n-a impresionat. Jane Fonda a impuscat o nominalizare la Globul de Aur, iar filmul mai are una la Oscarul pentru melodie originala. Ce conteaza!
The Big Short/ Brokerii Apocalipsei, de Adam McKay. Cu: Christian Bale, Steve Carell, Ryan Gosling, Brad Pitt
Youth/ Tinerete, de Paolo Sorrentino. Cu: Michael Caine, Harvey Keitel, Rachel Weisz, Paul Dano, Jane Fonda, Madalina Ghenea