Cat si cum a evoluat literatura romana in acest interval? Simtiti ca apartineti unei literaturi comparabile valoric si tipologic cu cele din alte arii culturale? Iar la scara literaturii romane, epoca postbelica, in care dvs. v-ati afirmat, a atins nivelul celei interbelice, careia Calinescu ii articulase canonul in 1941 (fie si cu minimalizarea tinerilor din generatia lui Eliade)?
— Literatura la care are acces astazi marele public este una mediatica, ca si realitatea politica si sociala. Prin urmare, falsa si imposibil de verificat in absenta publicatiilor literare, care, de bine, de rau, mai tin sus stacheta valorii. Doar ca ele au tiraje confidentiale. Nu pot lupta cu monstrul cu multe capete al mass mediei.
Si mai grav este ca pana si in revistele literare incepe sa se faca simtita confuzia valorilor. Din doua motive. Primul este, s-o spun pe-a dreapta, nepriceperea multor cronicari literari, pentru care tot ce zboara se mananca si nu este poet care sa nu atinga in opera lui „culmile lirismului“. (Expresia este a unei cronicarite si i se aplica unui poetas.) Aliata cu tot soiul de interese de gasca, nepriceperea devine letala. Totul, pe un fond de teribila agresivitate. Imi e proaspata in memorie reactia eternei si fascinantei echipe de zgomote alcatuita din cativa tineri critici literari si scriitori la premiul acordat lui Grigurcu la Botosani.. Laureatul si cei sapte membri ai juriului nu erau catusi de putin contestabili. Si totusi! Paul Cernat, Alex. Goldis si altii s-au apucat sa le dea juratilor, care le-au fost sau le puteau fi profesori, lectii de literatura si sa-i invete cine e valoros si cine nu. Iarta-ma, dar cum sa-i zic altfel decat obraznicie? In definitiv, te intreb, ce au ei de impartit cu noi, mai varstnicii lor colegi, ca sa ne traga de urechi, et c’est le moins que l’on puisse dire.
Singurul rezultat notabil al acestor atitudini este sporirea confuziei din lumea cartii de literatura. Revin, in sfarsit, la intrebarea principala: de ce m-am reapucat de cronica literara. Raspunsul, in concluzie, este: fiindca nu mai vreau ca fostii mei studenti sau cei care m-au invatat la scoala sa-si inchipuie ca durerea mea e lipsa lor de respect sau de caracter si ca acesta e motivul pentru care am polemizat cu ei (desi lucrurile au stat mai degraba pe dos); de aici incolo, esential pentru mine va fi sa le dau intalnire pe teren, nu in tribuna, scriind despre cartile si despre persoana lor, despre ce inseamna ele in literatura romana, si nicidecum despre oamenii marunti care sunt. Acestora din urma le urez sa-i aiba Dumnezeul literaturii in paza.
Cat despre literatura de ieri si de azi, imi raman putine de spus. Diferenta dintre cartile pe care le comentam la inceputul anilor 1960 si cele despre care voi scrie in 2016 si cand voi mai scrie este de la cer la pamant. Inutil sa dau exemple. Cu peste 40 de ani in urma, am fost deseori obligat sa scot apa din piatra seaca. Nu in sensul de a lauda carti proaste, dar in acela de a gasi totusi ceva rezonabil de spus despre destule dintre ele. Notiunea insasi de carte buna si, respectiv, proasta nu mai este aceeasi. Numeroase carti bune de ieri pot parea azi proaste si numeroase carti proaste de azi ar fi parut ieri bune. Literatura e o chestiune de raportare permanenta, de comparare spontana, ea traieste colectiv sub cerul liber, nu izolata in colivie. Nu pot raspunde totusi limpede la intrebarea pe care mi-o pui despre cum se raporteaza valoric literatura postbelica la aceea interbelica. Un raport corect ar fi intre media literaturilor din cele doua epoci. Din acest punct de vedere, cred ca media e superioara in prezent. Poate si pentru ca baza de selectie este mult mai mare.
In privinta varfurilor, ele raman incomparabile. Exista si in epoca actuala mari poeti, romancieri, critici. Nu exista nici un Arghezi, Sadoveanu sau Calinescu? Poate ca nu exista, dar eu zic sa asteptam posteritatea sa regleze aceasta situatie. E totdeauna nevoie de perspective lungi, ca sa vedem clar valorile. In interbelic, ar fi parut scandalos ca cineva sa afirme ca Arghezi este superior lui Eminescu. Nici chiar astazi nu e usor de acceptat ideea. Dar, daca privim cu atentie opinia critica, aceea care conteaza, remarcam ca numarul contestatiilor la adresa lui Eminescu a crescut, in timp ce numarul contestatiilor la adresa lui Arghezi a scazut pana aproape de zero. Si nu sunt decat 70 de ani de cand S. Cioculescu trebuia sa-l apere pe Arghezi de contestatari, printre care se numarase un Iorga, si sa afirme, prima oara, dreptul poetului Florilor de mucigai de a intra in manualul de scoala. Eu zic sa avem putintica rabdare. Iti dau intalnire peste o jumatate de secol. Sau propui o alta data? Pe internet sau pe ce-o fi atunci. De acord?
Din volumul Convorbiri cu Nicolae Manolescu, in lucru