Nici Idris Elba n-a fost nominalizat la Oscarul pentru rol secundar pentru Beasts of No Nation, iar acum presa americana dezbate intens subiectul, in vreme ce persoane importante isi spun parerea. Desi ar putea parea incorecte politic, luarile de pozitie ale vedetelor britanice Charlotte Rampling si Helen Mirren sunt mai lucide decat imbufnarile personalitatilor de culoare care au anuntat ca vor boicota gala. Cu franchetea-i cunoscuta, Rampling a spus ca cei care n-au fost nominalizati poate ca nu meritau si ca introducand o asemenea discutie despre discriminare, ajungi sa-i discriminezi si pe albi. Mai recent, Helen Mirren a declarat ca e nedrept sa acuzi Academia de discriminare si ca Hollywood-ul mai bine s-ar ingriji sa le dea mai multe sanse profesionistilor de culoare.
Will Smith avea destul de putine sanse sa fie nominalizat la Oscar pentru rol principal. Era aglomerata sectiunea, desi, la o adica, ar fi putut sa-i ia locul lui Matt Damon. Daca Damon apare in fiecare cadru din The Martian cu un aer ludic ce condamna si mai mult filmul, Smith isi sustine cauza cu o indarjire care-l aminteste pe Sidney Poitier din filmele de tinerete. Filmul lui Peter Landesman e bazat pe fapte reale, plecand de la o ancheta publicata de revista „GQ“ in 2009. In 2002, un medic legist venit din Nigeria, dr. Bennet Omalu (al carui vis era sa devina cetatean american, motiv pentru care era suprapregatit), descopera la autopsia unei foste glorii a echipei de fotbal locale Pittsburgh Steelers niste anomalii ale creierului invizibile la prima vedere. Imun la ironiile colegului, dr. Omalu accepta sa plateasca din buzunar analizele suplimentare de laborator si, documentandu-se in domeniul fotbalului american, descopera ceva cutremurator: Creierul, nefiind fixat in cutia craniana, este afectat, pe termen lung, de ciocnirile repetate, provocand ceea ce Omalu a numit Chronic Traumatic Encephalopathy (CTE), o boala manifestata prin depresie, agresivitate, violenta, pierderi de memorie, rar ameteli, care ii facea pe bolnavi sa-si piarda mintile si sa se sinucida. Landesman – care e si jurnalist cu experienta in subiecte grele ca traficul de arme sau de carne vie –, construieste acest thriller medical cu miscari precise, care bifeaza toate etapele genului – de la primele dubii ale doctorului pana la tenacitatea demonstrarii teoriei in fata unor medici cunoscuti si tracasarile Ligii Nationale de Fotbal (NFL). Desi exista cateva momente de suspans cand te astepti ca dr. Omalu sau celor dragi lui sa li se intample ceva rau, cele mai terifiante momente sunt cele in care-i vezi pe fotbalisti ciocnindu-si castile pe teren, ceea ce devine si mai greu de privit odata ce stii ca CTE nu poate fi diagnosticata decat postum. Data fiind popularitatea acestui sport si imensele lui implicatii financiare, e de inteles de ce miza era atat de mare. Nu e intamplator – si chiar cineva face aceasta paralela in film –, te gandesti la marile procese impotriva companiilor producatoare de tigari si la filmul lui Michael Mann, The Insider – Scandal in industria tutunului. In 2013, a aparut si un documentar pe PBS, League of Denial: The NFL’s Concussion Crisis, bazat pe cartea League of Denial, publicata in 2013 de reporterii ESPN Mark Fainaru-Wada si Steve Fainaru. Presa americana spune ca un film precum Concussion nu s-ar fi putut face acum 10 ani si ca, daca parintii ajung sa vada un film hollywoodian cu o supervedeta, se vor gandi de doua ori daca sa-si mai dea copiii la fotbal de performanta. Bun, si care e pozitia NFL in toata aceasta schimbare de paradigma? Se pare ca dr. Omalu a castigat pana la capat. Cand a iesit filmul (anul trecut, de Craciun), presedintele NFL a spus ca liga e deschisa spre viitor si ca investeste in cercetari pentru prevenirea si diagnosticarea traumelor craniene. Fata de incrancenarea din 2002, NFL pare dispus acum sa dialogheze.
Concussion/ Trauma, de Peter Landesman. Cu: Will Smith, Alec Baldwin, Gugu Mbatha-Raw, Albert Brooks, David Morse