Ati spus ca puteati sa fiti cu usurinta si chirurg. Nu considerati ca muzica si arta in sine reprezinta un soi de chirurgie?
Poate tocmai din acest motiv am aterizat in sfera culturii, a artei, fiindca muzica este o chirurgie a sufletului, intr-adevar. Ca sa ajungi acolo unde trebuie, este nevoie sa curga mult sange. Mi-ar fi placut sa fiu chirurg, pentru ca am avut parte de o pregatire, in Liceul de Arta din Galati, pe care l-am absolvit in 1967, din partea unor profesori de exceptie. Fiind proaspat infiintat, liceul a beneficiat de atentia sectiei de invatamant judetene, si ca noi sa ne putem ocupa mai mult de instrumente, inspectoratul de atunci, nu mai stiu cine-l conducea, ne-a cadorisit, si in sensul bun, dar nu numai, cu cei mai aprigi profesori din Galati. Asa s-a facut ca am avut niste profesori absolut remarcabili. Am ajuns sa fim foarte buni la chimie, la stiinte naturale, la franceza, la romana nici nu mai vorbesc. Sunt mandru ca am avut parte de un colectiv de dascali de exceptie, ceea ce nu prea mai vad astazi. Ca sa nu mai spun de faptul ca am avut un profesor emerit si la vioara, profesorul Nachmanovici, care a scos o pleiada absolut impresionanta de somitati violonistice ale Romaniei.
Cu totii formati la Liceul din Galati.
Acolo, cu totii. Atatia ani de succese si de bucurii de acolo au pornit. Pentru ca vioara pentru mine si violoncelul pentru fratele meu erau painea cu unt a zilei de care, de fapt, nu aveam parte, dar la vremea aceea era foarte placut ca, dupa ore istovitoare de cultura generala, sa te adancesti in studiul viorii. Asa ca pentru mine a fost o incercare – hai sa vad daca reusesc. Si am reusit la Iasi, fiindca Bucurestiul nu m-a primit. A venit seful catedrei de vioara si mi-a schimbat notele de la primele doua examene. Era un mare profesor, fara ghilimele, chiar a fost un profesor mare, dar avea un caracter urat.
Argumentand ca nu v-ati pregatit cu el inainte de admiterea de la Bucuresti si ca nu priveati cu ochi buni scoala de la Bucuresti.
M-a intrebat de ce ma prezint la examen la Bucuresti daca dezavuez scoala bucuresteana. Adevarul este ca nu stiu cine mi-a facut acest serviciu, cu ghilimelele de rigoare, dar nici nu era adevarat. Eram deja in vizorul potentialilor viitori studenti de elita ai Conservatorului din Bucuresti si ma pregateam cu nume importante ale momentului. Atunci cand primeai un noua la vioara si se pusese un singur zece… si eu luasem noua la practica si zece la proba de toerie, pentru ca eram si foarte bun la teorie si solfegiu… Ei bine, imbecilul asta mi-a modificat notele in cinci la practica si sase la teorie. Cum sa cant eu de cinci la vioara? Este imposibil! Si fiindca mai era un loc la Iasi pe care erau 80 si ceva de candidati, am venit aici, am luat zece pe linie, am intrat primul si m-am bucurat toti anii de studiu ca am avut bursa republicana Gheorghe Gheorghiu-Dej, in care primeam 800 de lei pe luna. Imi aduc aminte cu piosenie si bucurie de momentele acelea. Cand am plecat, i-am si spus acestui profesor: „Nu e nimic, o sa auziti si de la Iasi numele meu, atat de des incat nu o sa fiti multumit“. Nu cred ca s-a intamplat asa cum au spus foarte multi, ca blestemele mele l-au ajuns, ci l-a afectat probabil boala de inima pe care-o purta, dar exact la o saptamana dupa discutia cu mine a cazut pe treptele Conservatorului.
Regretati ca ati ramas in Romania dupa terminarea studiilor?
Multi dintre muzicienii buni ai generatiei mele au plecat, Romania nu a putut sa ii tina, nu a avut argumente, cum se intampla de altfel si cu doctorii si cu IT-istii. Lumea pleaca de aici, fuge. Mie imi pare rau ca am avut cel putin 1.000 de ocazii sa raman in strainatate si nu oricum, ci sa fac cariera solistica si de cvartet acolo. Acum regret. Uitandu-ma la Parlamentul si Senatul Romaniei, la tot ceea ce se intampla aici, cand toate stirile ma dor si ma bulverseaza. Da. Romania se vinde bucata cu bucata. Suntem o tara care parca merge din rau in mai rau. Iata cum tot ceea ce s-a construit de catre popor nu mai este. De popor, nu de Ceausescu, cum se tot spune, ca noi, din banii nostri, am construit tot ceea ce s-a vandut si au avut smecherii de unde sa cumpere. Parintii mei si cu mine am adus aceasta bunastare. Si astazi, cei care au muncit tremura de teama ca nu o sa mai aiba pensii. Ei, cum e posibila treaba asta? Si atunci ma intrebati daca imi pare rau ca nu am ramas in strainatate? Da, acum, in situatia in care sunt, imi pare rau, teribil de rau. Desi, pe de alta parte, sunt si mandru. Pai cvartetul Voces, in care membri fondatori sunt eu si fratele meu, pentru ca pe drum s-au mai pierdut colegi de-ai nostri, era singurul cvartet de stat din lume. A fost o gandire a mea in care am zis ca trebuie neaparat ca noi sa facem ceva ce nu s-a mai facut in Romania si am dat fiinta acestei formatii, acestui cvartet care se numeste si astazi Voces. Si tocandu-i la cap pe toti politrucii care se perindau pe aici, pe la Consiliul Judetean, si dupa ce am am mers cu jalba in protap pe la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, pe la Ministerul Muncii, pe la toate organismele care trebuiau sa iti puna cate o apostila si un aviz, am reusit sa facem acest lucru – primul cvartet de stat. Unde? In Iasi, in aceasta capitala culturala.
Si care este situatia de acum cu cladirea Filarmonicii? Ati mai discutat la Ministerul Culturii?
Credeti ca n-am pus aceasta intrebare? Sau ca Filarmonica nu a fost vizitata de aproape toti ministrii Culturii? Cate mi-a promis doamna Mona Musca cand a fost aici, cate mi-a promis Adrian Iorgulescu, cate mi-a promis mai stiu eu cine. Aproape toti. Primul an, in 1999, 17 februarie, cand am castigat concursul pentru ocuparea postului, m-am dus de indata la ministrul Culturii. Era Caramitru, prietenul meu de o viata. M-a primit in usa, era si foarte scarbit si suparat ca pe toti peretii Ministerului Culturii cineva scrisese cu un spray tot soiul de cuvinte urate la adresa lui (si ca om, si ca ministru). Dar asta nu scuza inapetenta de a face ceva bun si incompetenta, pentru ca si despre asta este vorba. Cati ani a zacut sub ochii nostri Teatrul National? Cati ani au trebuit sa treaca sa fie reparata cladirea care nici acum nu este 100% gata? Iar despre acest lacas, va veni o vreme in care am sa va povestesc lucruri care s-ar putea sa zguduie cladirea asta din temelii mai tare decat cutremurul din 1977. Pentru ca aceasta cladire a apartinut statului roman, in 1991 a inceput reparatia ei si, in 2003, cu o mare larghete, s-au inceput jocurile pentru a fi retrocedata Diecezei catolice. In 2006, cand am fost la doamna Ingrid Zaraur, care acum este la „Beciul Domnesc“ cu seful ei de la retrocedari, Horia Georgescu, m-a intrebat foarte iritata in ce calitate vin sa vad dosarul retrocedarii. In calitate de director al Filarmonicii, normal! Stau acolo de 100 de ani si vreau sa vad si eu ce acte sunt aici, doar nu e secret dosarul. Unde va e transparenta?, ca sa vorbim in cuvinte noi. Era foarte iritata, foarte capsata si m-am uitat prin actele alea si nu vreau sa va spun ce am gasit. Dar, intre timp, imobilul a fost retrocedat, iar pe toti care ii intrebam cum ati dat o cladire de genul asta din mana mi-au raspuns ca Biserica catolica e puternica, o sa o repare. Dar de unde sa faca asta, fiindca are fortele ei, traieste dupa niste legi bisericesti si nu cred ca are o potenta financiara atat de mare incat sa o repare. Dar s-a iscat atunci acea aliniere planetara, cand rector la Universitatea de Arte era Viorel Munteanu, eu eram director la Filarmonica si a devenit ministrul Educatiei Cristian Adomnitei, iar astfel a fost posibila renovarea primului tronson al cladirii. Se facuse si planul pentru intreaga proprietate, dar s-au schimbat rectorii, opiniile, ministrii si iata cum fondurile au disparut si am ramas la situatia de astazi. Noi ne-am reluat concertele la Teatrul „Luceafarul“ si chiar ii multumesc prietenului Ioan Holban, prieten de-o viata. Am ascultat saptamana trecuta un concert de mi-a facut pielea de gaina efectiv. Atat de frumos si minunat au sunat corul Filarmonicii, Corul academic „Gavriil Musicescu“ si orchestra in plenul ei, ca de-abia incapeau pe scena aia mititica. Au cantat Simfonia Clopetelor, de Rahmaninov, o lucrare pe care nu o canta nimeni in Romania fiindca nu pot. Cat o fi, se zice, numarul 1, Filarmonica „George Enescu“, nu o pot canta. Ei bine, au cantat-o iesenii, chiar exceptional. Acest lucru arata ca aceasta orchestra are o putere si o virilitate artistica iesite din comun.
Era in plan transformarea cinematografului Victoria intr-o sala in care Filarmonica sa poata tine spectacole. Care mai este situatia acestui plan?
Aici vorbim de Legea 328 din 2006 care trebuia respectata. Regia Autonoma de Difuzare a Filmelor, RADEF, care avea termen din partea legiuitorului pana in 2009 sa cedeze toate aceste spatii – cinematografe, gradini de vara, gradini publice – consiliilor municipale. Nu s-a intamplat asa si acum primaria a actionat in contencios administrativ aceasta RADEF, fiindca dorim sa gasim o rezolvare prin darea in folosinta a cinematografului Victoria. Acesta va trebui, bineinteles, sa fie reamenajat si reasanat.
Si cum arata planul pe hartie, ce doriti sa faceti acolo?
Daca Primaria ne va face acest cadou, am vorbit si cu primarul interimar Mihai Chirica, nu trebuie sa ne gandim ca Filarmonica are nevoie doar de o sala de repetitii, de concert si spatii adiacente in care trebuie sa ne pastram instrumentele. Nu trebuie sa excludem posibilitatea ca, modernizand aceasta sala, sa se faca si alte spectacole acolo. Si eu i-am propus domnului primar sa facem o fosa pentru spectacolele de opera, marim scena, facem una pe care sa se poata da spectacole mari de tot. Catre acestea ma bate gandul, fiindca am in cap niste productii gigante. Unde sa le fac? Avem concerte in Atrium, in Palas. 2.000-2.500 de oameni se aduna acolo si se bat pe locurile alea putine, pentru ca nu avem decat scaunele pe care ni le pun la dispozitie cei de la Palas. Ma uitam la siragul, ciorchinele de oameni care sunt sus la balcon si lumea care se umple pana in capat de tot si este o mare bucurie. Iata ca se pot face niste lucruri. Miscam niste lucruri.
Si nu va suprasocilita programul faptul ca aveti spectacole ba in Atrium, ba la Biblioteca Centrala Universitara, ba la Liceul „Octav Bancila“, cand sala va fi reautorizata de catre ISU? Nu trebuie sa existe o sala principala, un pic de stabilitate?
Imaginati-va ca orchestra ar fi intr-un turneu, cum s-a intamplat de atatea ori. Imaginati-va ca astazi canti intr-o sala si maine turneul te duce intr-o alta sala, cu acustica complet diferita, si in a treia zi in alta sala cu rezonanta mai mare, acustica mai larga. Nu canti mereu in acelasi loc. La nivelul profesionistilor mei, de care ma mandresc, nu este asta o problema. Oamenii stiu sa se acomodeze instantaneu tuturor problemelor. Nu ne deranjeaza, cantam in orice conditii, important este sa ducem actul artistic mai departe, sa ne facem treaba, sa nu sufere oamenii care vor sa ne asculte din Iasi. Chiar aveam la un moment dat voci din public care se ridicau si ma criticau fiindca eram plecati prea mult in turnee. „Noi avem nevoie de orchestra aici, nu in strainatate. Nu ne putem duce in Spania, Olanda, SUA sau Germania sa ascultam orchestra noastra care pleaca prea mult de acasa“, imi spuneau. Pana la urma le-am impacat pe toate. In esenta, schimbatul acesta al salilor nu deranjeaza foarte mult. E mai dificil, e drept, singura mea problema reala tine de caratul instrumentelor. Pentru ca ele sunt scoase la frig, aduse inapoi la caldura, sunt aceste variatii de temperatura care nu fac foarte bine, in special la cele care se acordeaza greu, precum pianul, harpa sau timpanii; chiar si instrumentele cu coarde. Dar ne descurcam.
Nichita s-a zgarcit la bani si Ioan Holender a ocolit astfel Iasul
Ce inseamna pentru un om din sistemul cultural al Iasului pierderea cursei pentru capitala culturala a Europei? Este un titlu pe care il merita sau nu capitala Moldovei?
Pentru mine, cel mai usor ar fi sa critic, pentru ca o iau de la lipsa infrastructurii necesare. Dar in acelasi timp ma intreb si eu, retoric – intr-un oras in care primarul este unde este, presedintele Consiliului Judetean cam la fel, ma refer la Nichita si Adomnitei, iar intre primar si Consiliul Judetean a fost mereu o zazanie, o lupta intestina care n-a facut bine Iasului, ci dimpotriva. Hai sa ne uitam putin la Cluj, vreti? Acolo unde s-a desfasurat Fed Cup-ul si fetele noastre au pierdut cu brio. In marea Sala Polivalenta din Cluj. De ce Clujul are aceasta sala si Iasul are numai nenorocita aia de sala in care a cantat o data Filarmonica si n-am stiut cum sa termin mai repede concertul ca naduseam cu totul acolo, la vestitul Festival al Educatiei. Sigur ca este o infrangere dureroasa, eu ma simt infrant si nu o spun cu rautate, ci cu grija zilei de maine pentru Iasi – Capitala Culturala, pentru ca Iasul este o capitala culturala. Nu trebuie sa ne dea nimeni acest titlu, atata timp cat avem o filarmonica de calitatea cea mai inalta din Romania. Dar ma doare sufletul, v-am spus. Nu ca nu am avut un primar bun, ci pentru ca nu a facut nimic. Primarul asta nu a stiut decat sa se lupte cu toti care au fost. Pana la urma si pe mine m-a facut sa cred ca suntem prieteni foarte buni si la un moment dat ma pomenesc in ziar ca ma critica, fiindca „nu am invatat lectia voluntariatului“. Pai, am vrut sa ii spun, bai pispirica care esti tu, ma, pai pe mine care am trait in sistemul comunist si am facut numai voluntariat, ma inveti asta? Si acum nu a fost vorba sa ma platesti pe mine! I-am dat ideea sa aducem orchestra din Chisinau sa cante impreuna cu orchestra din Iasi, ceea ce era o fapta foarte frumoasa si eleganta fata de fratii nostri de dincolo de Prut. Cum voia el sa nu ii plateasca pe oamenii aia care au venit? E asa o mare grozavenie ca i-am pretins 100 de euro de persoana? I-am spus ca asta ar fi reteta pentru concertul respectiv. Ce scandal a facut! Mi l-a trimis pe cap pe Cosmin Coman, mana lui dreapta. Bai, oameni buni, invatati-va ca un lucru de valoare trebuie platit. Si el plateste vad, am aflat din ziare, oameni care sa ii faca niste chestii, niste afaceri, niste treburi. A stiut sa distruga acest Festival International al Educatiei. A stiut sa-l torpileze. A stiut sa torpileze si proiectul FILIT, care a plecat atat de frumos si atat de bine receptat de publicul din intreaga tara. Si acolo si-a bagat coada.
Deci vorbim de un oras al culturii in care nu s-a construit nimic in acest sens.
Nu s-a construit, nu s-a ocupat nimeni de infrastructura si nu s-a ocupat de lucruri care sa faca Iasul vizibil. Pai, uitati-va la Cluj, festivalul care a fost vara trecuta si care are o vizibilitate in ani. Au fost in stare sa faca asa ceva in Iasi? Nu. Au adus niste trupe care au latrat in fata Palatului Culturii de le-au spart geamurile si timpanele oamenilor care locuiesc prin imprejurimi… Asta nu este cultura, este o distractie ocazionala, dar nu este ceva care sa ramana si sa te puna in competitie nici macar cu Baia Mare. M-a rugat primarul, acum cativa ani, sa il aduc pe Holender. I l-am adus in cabinet, au stat de vorba si i-a spus ca daca vine la Iasi, incheie un contract pe cinci ani de zile, in care pretinde o suma de 70.000 de euro pe an. Sunt fotbalisti in Copou platiti mai bine. In aia cinci ani de zile urma sa scrie in contract ca Iasul intra in competitia pentru Capitala a Culturii Europene ca un oras vizibil. Urmau sa se faca si concerte, programe celebre ale muzicii de opera, cu cei mai mari solisti ai lumii, pe stadion. Incasa si Primaria bani, incasa si Filarmonica niste bani ca sa ii foloseasca la constructii sau la cumparatul instrumentelor, iar pentru munca lui cerea 70.000 de euro pe an. Asta se intampla in 2009.
Si ce raspuns a primit?
Nu i s-a raspuns pe loc. La un moment dat, m-a sunat Holender sa ma intrebe daca s-a mai ales ceva din discutie ca lui nu i-a mai spus nimeni nimic. L-am intrebat pe Nichita si a zis ca nu poate sa scoata el banii astia. Dar pentru ageamii astia care au retrogradat poti sa scoti bani sa platesti? Cred ca a fost o greseala, s-a plecat de la inceput in greseala si s-a persistat in aceasta greseala, privindu-se cu o supra-infatuare, cum ca Iasul n-are cum sa nu intre. Aceasta autosuficienta am platit-o, fiind infranti de niste orase care, de ce sa nu spun, sunt vizibile prin tot ceea ce fac. Iar apropo, Holender nu a gasit aici un partener in aceasta directie. A gasit insa la Timisoara, iar Timisoara este pe lista scurta a echipelor care au sansa sa obtina titlul de Capitala a Culturii Europene.
Galerie foto
