Englezii pregatesc o serie de aniversari pentru a marca evenimentul, printre care expozitii la British Library si la Museum of London si serii de filme la British Film Institute. Toate acestea sunt finantate de organisme precum Primaria Londrei sau Loteria Nationala, care sunt convinse ca aceste manifestari vor avea un efect pozitiv asupra turismului. „Punkul este la fel de reprezentativ pentru Marea Britanie ca Stonehenge sau Tower Bridge“, spune Stuart Hobley, seful de la Heritage Lottery Fund.
Felul in care aceasta cultura este celebrata astazi de catre autoritati le-ar putea parea cel putin ciudat pionierilor acestui gen declarat anti-establishment. „O situatie ciudata pentru punk, semn si de succes, si de esec“, comenteaza „Financial Times“.
Este greu de identificat locul exact in care s-a nascut subcultura punk, inca subiect de apriga disputa printre adeptii ei. Sigur este faptul ca punk-ul a aparut, aproape concomitent, in SUA si Marea Britanie pe la jumatatea anilor ’70, o subcultura „bricolaj“ care a reunit toate elementele subculturilor tinere de la Al Doilea Razboi Mondial si pana atunci si „le-a prins laolalta cu agrafe“, cum spune criticul muzical Jon Savage, autorul unei biografii a grupului Sex Pistols.
In 1976, cei de la Sex Pistols lansau, la EMI Records, discul Anarchy in the UK, cu efect de bomba, incitand o explozie de formatii de gen in Anglia si in intreaga lume. Pe vremea aceea, seful EMI, John Read, a prezis ca, in cele din urma, „derbedeii“ de la Sex Pistols vor sfarsi prin a deveni mainstream. „Industria muzicala a lansat multe trupe care, controversate la inceput, au devenit, in timp, acceptabile si au contribuit la dezvoltarea muzicii moderne“, declara Read.
Desi Pistols au fost izgoniti rapid de catre EMI Records (dupa un interviu exploziv la TV), efectele „revolutiei punk“ au fost imediate si radicale, nu numai pe plan muzical, ci asupra intregii culturi populare.
Punkistii, spre deosebire de hippioti si al lor peace and love, aveau ca unic combustibil ura, violenta si energia lor anarhica. O mentalitate si un „momentum“ greu de replicat astazi. „Nu uitati ca toate acestea se intamplau spre sfarsitul anilor ’70. Somajul era urias, grevele veneau una dupa alta. Peisajul, atunci, era cam sumbru“, subliniaza regizorul Don Letts.
„Domnia punkului a fost scurta“, scrie „Financial Times“, iar genul a iesit din topuri dupa momentul lui de glorie, din 1977, moment al Jubileului de Argint al reginei Elisabeta a II-a, serbat in mod scabros de Sex Pistols cu melodia „God Save the Queen“. Prin anii ’80, imaginea punkistului cu tunsoare mohican se alaturase deja celor a paznicilor cu caciuli uriase pe lista arhetipurilor londoneze, comemorate pe servetele si pe vederile vandute turistilor.
„Punk-rockul a intors toata lumea cu fundul in sus pentru o clipa si i-a facut pe oameni sa se simta vii si sa isi puna intrebari“, comenteaza Steve Diggle de la formatia Buzzcocks. „Intr-o lume a unui Big Brother corporatist, punk-rockul a oferit un sentiment de speranta si rebeliune. Forta lui creatoare s-a opus modului de viata plat si banal creat de marile afaceri.“
Iar fostul manager al celor de la Sex Pistols, Malcolm McLaren, crede ca „punkul va reveni permanent in forme noi, fiindca atitudinea lui este foarte buna. O atitudine ce are legatura cu oamenii care fac singuri lucruri pentru ei, controlandu-si propriile metode si propria lor cultura“.