Teatrul a fost considerat intotdeauna mai „periculos“ decat alte zone ale creativitatii, intrucat, fiind o arta vie, imediata, ofera posibilitati directe de critica a puterii excesive, indiferent de natura ei. Autoritatea politica e tentata de controlul prin interdictii, dar sunt nenumarate cazuri, chiar ale timpului prezent, care indica tendinte similare din partea unor instante morale sau religioase, uneori in tari cu indelungata istorie democratica. Indiscutabil, cea mai liberala din acest punct de vedere este „Lumea noua“, unde sub acoperirea Primului amendament, libertatea de expresie este o valoare intangibila. Pe continent, in Regatul Unit al Marii Britanii, de pilda, Lordul Sambelan, in a carui fisa a postului figura acordarea licentei pentru trupe si a dreptului de reprezentare a pieselor, a interzis pe vremuri Regele Lear, iar „institutia“, ajustata la spiritul timpului, a functionat pana in anii ’70. Alte cazuri de manual sunt Tartuffe al lui Molière, indexat vreme de doi ani, la cererea bisericii, Barbierul din Sevilla de Beaumarchais, „tras pe dreapta“ noua ani, pana la prima intalnire cu publicul, Boris Godunov de A.S. Puskin, Revizorul de Nikolai Vasilievici Gogol, Nabucco de Giuseppe Verdi, Desteptarea primaverii de Frank Wedekind, Iorgu de la Sadagura de Vasile Alecsandri etc., apreciate prea indraznete, deci periculoase.
Intentia controlului politic asupra artelor s-a manifestat si-n Romania, in special in anii comunismului, dar mai exista reminiscente inca, in forme nepotrivite pana si pentru o democratie fragila ca a noastra. Istoria recenta a consemnat scandaluri iscate in jurul unor piese apreciate blasfematorii fie de reprezentanti ai clerului, fie de alesii de la nivel local. Si unii, si altii grabiti sa epureze mediul comunitar cu pretul incalcarii flagrante a dreptului la exprimare neingradita, omitand din ignoranta ori voit diferenta semnificativa dintre real si fictional. Montarea pieselor Evanghelistii, de Alina Mungiu Pippidi, la Iasi (2005), Iubirile Fedrei, de Sarah Kane, la Arad (2006, regia Mihai Manutiu) si Omul perna, de Martin McDonagh, la Braila (2008, regia Radu Afrim) a generat reactii virulente din partea cultelor religioase si a oamenilor politici, care au cerut nimic mai putin decat interzicerea spectacolelor. Situatiile au fost dezamorsate prin raspunsul avizat al opiniei publice si sanctionate de presa.
Interventiile factiunilor radicale ale bisericilor au starnit dispute in anii din urma in Franta si Italia, la Paris si Milano, unde un spectacol al lui Romeo Castellucci a declansat demonstratii stradale si luari de pozitie extremiste. Regizor renumit pentru abordarile sale complet neobisnuite, italianul a facut in 2010, Sul concetto di volto nel figlio di Dio/ Despre conceptul de fata a fiului lui Dumnezeu, in care infatisa decrepitudinea sfarsitului vietii, a batranetii, uzura biologica si fizica ale carei efecte – incapacitatea de control al sfincterelor, dificultatea de miscare, uitarea – devin „metafora martiriului uman ca o ultima, dar reala dimensiune a omului“, cum preciza artistul in replica data protestatarilor. Care au manifestat in fata teatrelor unde se juca spectacolul, scriau incisiv pe bloguri, lansau amenintari cu moartea sau cu invadarea scenei in timpul reprezentatiei, pentru a o bloca. Ceea ce a starnit pornirile vehemente era o secventa in care personajul, fiul care-si ingrijea parintele in etate, imbratisa gestual si saruta imaginea supradimensionata de pe fundal cu chipul lui Iisus, o reproducere a picturii lui Antonello da Messina, „Binecuvantarea lui Iisus, salvatorul lumii“. Spectacolul a continuat turneul, dar linistea la reprezentatii a fost asigurata de jandarmerie.
Un alt caz este Golgota Picnic a lui Rodrigo Garcia, care, in 2011, la Toulouse si Paris a impartit publicul in suporteri si opozanti si a avut, de asemenea, nevoie de interventia jandarmeriei si de un control similar celor de pe aeroporturi inainte de intrarea in sala. In 2014, la presiunea bisericii catolice poloneze, Golgota Picnic a fost sters din programul Festivalului Malta din Poznan. Artist neortodox si el, Garcia practica forme teatrale de autor, ancorandu-le puternic in actual. „Unii considera operele mele violente, pentru altii sunt pline de umor. Conceptul de anarhie mi se pare mult mai interesant!“, spune regizorul spaniol. Ce a iritat in Golgota Picnic? Scena era acoperita cu bucati de chifle pentru hamburgheri, iar creatia are multe referinte religioase, inclusiv o crucificare si citari biblice. Muzicianul Marino Formenti canta live la pian, gol pusca, Ultimele 7 cuvinte ale Mantuitorului pe cruce, de Haydn. Citarile culturale au mers si in zona artelor plastice, de la Goya la Rubens, reproducerile fiind asociate cu nuditatea actorilor care interpreteaza scene la un picnic. La acuzele de blasfemie care i s-au adus, Garcia a raspuns intr-un ziar francez ca intr-adevar „piesa e o reflectie a vietii cotidiene, care face trimiteri la viata lui Iisus prin imagini socante ale consumerismului actual. Ceea ce arat eu este o reflectie a ceea ce se afla exact in fata ochilor nostri, dar nimeni nu vede!“. Intreaga comunitate artistica a replicat imediat si vocal. In Polonia, in foarte multe teatre s-au organizat spectacole-lectura cu Golgota Picnic; in biblioteci, s-au facut cercuri de lectura si discutii; in cateva piete, s-au realizat lecturi publice, una dintre ele fiind chiar in Poznan, Piata Libertatii.
Revenind la realitatile autohtone, in ultimele decenii, cenzura a capatat o noua forma, perfida si periculoasa, actionand la nivelul alocarii resurselor financiare. Puterea ii manipuleaza pe creatori prin intermediul stipendiilor pe care le aloca, adesea, preferential, netransparent. Artistii din „tabara buna“, care-si pun notorietatea in serviciul electoral, eventual se inscriu si in partid, sunt rasplatiti prin finantarea substantiala a proiectelor, indiferent de oportunitate, amploare sau impact. Ceilalti, neutri sau rebeli in raporturile cu guvernantii, primesc mai putin din felia bugetara, motivatia fiind lipsa de resurse, austeritatea. Noul autoritarism romanesc se manifesta prin mecanisme pecuniare, caci ideologia dominanta e acum ideologia banului.