Este vorba despre un omulet-ou care statea pe un zid si, dupa ce a cazut, nici armatele imparatului nu l-au mai putut face la loc. Asa am invatat eu ca exista lucruri care se strica si nu mai pot fi reparate. Dar dupa mult, mult timp am invatat si ca reparatiile pot fi o arta in sine.
Barba lui Tutankamon a devenit si ea un „Humpty Dumpty“ spre finele anului 2014. O echipa de ingrijitori a Muzeului Egiptului, cand incerca sa repare luminile din vitrina obiectului, a scapat masca mortuara a Regelui Tutankamon si i-a rupt barba. Panicati, ingrijitorii au lipit-o la loc cu un fel de Superglue de foarte proasta calitate, apoi s-au panicat si mai tare si au folosit un cutit ca sa indeparteze urmele de lipici. Barba a fost reatasata grosier, cu daune enorme pentru obiectul de cult. Cei opt angajati ai muzeului responsabili pentru Operatiunea „Superglue“ au fost trimisi in judecata la sfarsitul lunii ianuarie 2016.
Dupa enorma gafa, obiectul de cult a trecut printr-un proces de restaurare de aproape un an, cu o echipa specializata din Germania.
Din pacate, barba lui Tutankamon nu este un caz unic. Exista nenumarate momente, comico-tragice prin prostia lor, in care opere de arta au fost deteriorate, de multe ori, fara vreo sansa sa fie readuse la estetica originala. In 2006, 3 vaze Qing, expuse de mai multe zeci de ani, au fost distruse de un vizitator al muzeului care s-a impiedicat de un siret si a cazut. In Spania, o bunicuta de 80 de ani a observat ca una dintre frescele bisericii din apropiere se degradase destul de tare. Asa ca a decis sa isi aduca pensoanele de acasa si sa rezolve problema, transformand un portret al lui Iisus din secolul al XIX-lea in ceva ce arata ca o corcitura de maimuta si leu. Picasso are nu unul, ci doua tablouri distruse de neindemanatici: Visul, prin care un proprietar bogat si-a trecut din greseala cotul, si Actorul, pe care a aterizat o doamna impiedicata de la Museum of Metropolitan Art. Toate acestea si multe altele au fost refacute cu sute de ore de munca din partea unor intregi echipe, in asa fel incat stricaciunea sa devina cat mai putin vizibila. Japonezii propun o tehnica alternativa de a repara obiectele de arta: kintsugi. Crapaturile, ciobiturile si toate „ranile“ unui vas sunt umplute cu un aditiv special, amestecat cu pulbere de aur, argint sau platina. Reparatia devine extrem de vizibila, dar capata o frumusete si o noblete in sine. Tehnica japoneza dateaza din secolul al XV-lea, cand sogunul Ashikaga Yoshimasa si-a trimis un vas de ceramica pentru a fi reparat. Pe atunci, pentru a se restaura un vas deterioriat se foloseau niste capse speciale, dar sogunul a fost complet nemultumit de rezultatul restaurarii si a cerut sa fie reparata prin alte metode. Astfel s-a nascut kintsugi.
Mai mult decat o metoda alternativa de reparare a obiectelor, kintsugi are o filosofie a sa. Vietile noastre, prieteniile noastre sau relatiile importante se fisureaza si ele din cand in cand. De multe ori, evenimentele nefericite ne transforma si ne ajuta sa devenim o mai buna varianta a noastra. In povestea vietii, noi ne onoram ranile si intamplarile care au contribuit la istoria noastra personala. Pana la urma, toate inimile noastre au fost frante si toate sunt mai frumoase dupa reparatii.