Nu as da buzna in cluburi, noaptea, speriind clientii si numarandu-i ca pe oi, intru respectarea normelor ISU. Daca as fi politist, as scrie o carte. O carte nu foarte stufoasa, dar densa in informatii si figuri de stil. Cred ca as adopta un stil narativ un pic comic, asa. Adica as prezenta intamplari mai mult sau mai putin reale din activitatea mea, dar intr-o nota ironica. A nu se intelege autoironica, pentru ca eu imi respect autoritatea.
Mama, cata tensiune ar resimti publicul cititor. Ar sta cu sufletul la gura pe tot parcursul lecturii.
De exemplu, as scrie despre cum am urmarit eu, cu masina, masina unui infractor foarte periculos. Am strigat catre el: Politia, stai!!!!!!!!!!!!! Intentionat am pus multe semne de strigare, fiindca vreau ca cititorul sa simta cum efectiv inmarmureste de spaima. Dar infractorul nu s-a oprit. Dimpotriva, a accelerat. Vruuuuum! Cu multe u-uri, ca sa intelegeti ca e o masina puternica rau, pe care numai un politist experimentat si neinfricat ca mine o poate urmari.
Bai, si am pornit girofarul. Sunteti pregatiti? Luati de aici! Ni nooooo, ni noooooo, ni nooooooo, ni noooooo, ni nooooooo, ni noooooo, ni noooooooo, ni noooooooo, ni nooooooo. Cincizeci de pagini as scrie numai nino, nino, fiindca a fost o urmarire lunga. Si de fiecare data cand da pagina, cititorul ar face o cruce cu limba, spunandu-si in gand: Doamne, da sa-l prinda, ca nu mai rezist tensiunii.
Stiti ca exista momentul ala psihologic, cand efectiv iti pierzi speranta si ajungi sa crezi ca nu o sa se mai materializeze visul. Asta o sa simta publicul meu dupa fix patru zeci si noua de pagini de nino, nino. Nu disperati, dragi cititori, eroul vostru nu va lasa la greu!
Accelerez cat pot de mult si ma apropii de masina tinta. Observ ca, la volan fiind, infractorul vorbea la telefonul mobil. In cartea asta, in caz ca am omis sa va spun, eu sunt si expert in a citi pe buze. Ma concentrez pe botul lui carnos si deslusesc clar urmatoarele cuvinte: Bai, p##a mea, nu ma intereseaza, ti-am dat cat ai cerut, spune-i sa se opreasca!.
In mod surprinzator, dupa doua minute imi suna telefonul. Este seful. Ii spun: Sefu’, nu pot vorbi, sunt in misiune! Si el tipa la mine: Lasa-l in pace, e de-al meu!
Va dati seama ca in momentul asta mi-a sarit mustarul. Aveam un nou dusman cu care sa lupt: coruptia din sistem. Am strans din dinti, mi-am facut curaj si i-am spus sefului verde in fata: Am inteles, ’traiti!