Ma infurie in schimb anuntul pe care il vad pus la vedere ici si colo prin diverse magazine: Clientul este obligat sa ceara bonul de casa si sa il pastreze pana iese din magazin. E o prevedere absolut legala, gandita de una dintre mintile ruginite ale administratiei romanesti. Am gasit-o intr-o ordonanta de urgenta din 1999, adica a guvernului fals democrat-liberal in care pe vremuri ne puseseram atatea sperante: „Clientii vor solicita si vor pastra bonurile fiscale asupra lor pana la parasirea unitatii de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor in vederea prezentarii lor la un eventual control, pentru justificarea provenientei acestora“. Articolul 9, alineatul 1. O insiruire de prostii, una dupa alta. Oare cum s-ar desfasura un „eventual control“? Iesi din magazin si te abordeaza cineva cu un aer oficial: „Alo, domnu’, domnu’! Ce-ai, dom’le, in sacosa aia? Ia sa vad“. Si, pac, nepoftitul scoate o legitimatie precum cele de la FBI: „Eu sunt inspectorul fiscal de la sectia nu stiu care si vreau sa-ti verific carnatul. Arata bonul de casa, bunule cetatean“.
Acelasi lucru l-as zice si despre obligatia – sau, hai sa nu exagerez, datoria – cumparatorilor de a pretinde bon fiscal oricand cumpara ceva si de a denunta neregulile. Nu pricep de ce administratia statului considera ca eu, cetateanul de rand, trebuie sa fac o multime de lucruri doar fiindca Inaltimea Sa Administrativa e incapabila sa le rezolve eficient. Asa ca nu-mi bat niciodata capul: ori de cate ori cumpar ceva, daca primesc bon fiscal, il iau, daca nu primesc, nu-l cer, iar atunci cand sunt intrebat (absolut ilegal) daca vreau sau nu bonul, il refuz de fiecare data. O fac programatic.
Nu-mi place felul in care se raporteaza administratia romaneasca la cetateanul de rand, de categoria a doua sau a treia, caruia ii cere mereu lucruri, il ameninta cu sanctiuni si il supune la tot felul de sicane birocratice.
Imi platesc taxele si impozitele la timp, chiar si atunci cand administratia fiscala uita sa imi trimita deciziile de impunere, fiindca m-am invatat minte: singura data cand am uitat sa verific daca ANAF-ul si-a facut datoria (si nu si-o facuse), am platit o mica amenda. (Altfel spus, am fost amendat eu, fiindca administratia fiscala a omis sa-si faca treaba.) Dar nu-mi place cand organele legii se agata de babutele care vand marar pe trotuar, marii evazionisti ai Romaniei. Si nu cred ca statul roman, in forma in care functioneaza azi, ar trebui incurajat in colectarea de taxe si impozite.
Bugetul statului roman e pusculita tuturor smenarilor de partid si de stat si, cu cat acolo se aduna mai multi bani, cu atat creste numarul vilelor de neam prost in Elvetia, Austria sau pe Valea Prahovei.
Administratiile centrale si de stat se intrec sa cheltuie banii de la buget pe proiecte supraevaluate, cu licitatii trucate, care le aduc bani acelorasi afaceristi dubiosi si mai nimic bun cetatenilor. Daca mai ramane vreun banut, se da cate ceva de pomana si populimii care pastreaza bonul asupra sa pana la parasirea unitatii de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor. Altfel nu.
Asa ca nu cer bon fiscal. Macar atat. Ar fi ca si cum as veghea la strangerea banilor pentru o Camorra cu lustru institutional, o Camorra care poate da legi dupa cum o taie capul, fiindca membrii ei isi pot permite sa nu le respecte. Vreau sa traiesc intr-un stat de drept autentic, iar asta e deocamdata marunta si lenesa mea contributie. Sper sa mai am si alte idei.