Avea perfecta dreptate, iar constrictia si imprevizibilitatea pietei artistice din Romania au mentinut starea aceasta de fapte, chiar daca sectorul independent a incercat sa absoarba temporar si cat de mult poate, caci nu o duce prea bine nici el, supraoferta de posesori de diplome cu specializari artistice. Cum vremurile nu sunt propice artelor, cam asta e situatia peste tot in lume, iar opinii de genul „Ar trebui marite schemele in institutiile de stat in asa fel incat toata lumea sa aiba loc de munca“ ori „Sa nu scolarizam decat atata cat se poate absorbi“ apartin unui ieri istoric, vetust, care crediteaza dirijismul excesiv. Ar fi caraghios sa se revina la situatii in care cei convinsi ca doar arta li se potriveste ca meserie sa dea admitere cinci, sapte, zece ani la rand pana sa intre la facultate. Sau ca in China, unde la Universitatea Shandong, pentru cele 30 de locuri de la Arte si Design au concurat 7.000 de candidati!
Revenind la studenta mea, am avut ocazia sa o urmaresc daunazi la un concurs pentru un post categoria I, intr-un teatru de stat, unde se mai inscrisesera alti sapte pretendenti. Acum se poate angaja „unu la unu“, adica in momentul in care s-a eliberat un loc, el poate fi ocupat prin concurs public. Si chiar daca predau „teoretice“, incerc tot timpul sa pastrez contactul cu realitatea lumii. Obisnuiesc ca prin anul al III-lea sa sacrific o ora de teorie pentru a-i prepara, cat de cat, pe viitorii absolventi pentru probele pe care vor trebui sa le treaca in parcursul complicat pentru a prinde un rol, pentru a fi parte a unui proiect. Studenta despre care relatez a lipsit cu siguranta de la discutia aceea sau n-o fi fost atenta, intrucat prestatia ei de la concursul pe care voia sa-l castige a fost lamentabila.
Cand optezi pentru o cariera artistica, stii ca vei avea o profesiune maxim concurentiala, foarte probabil, liberala, iar ca sa ramai in atentie, trebuie sa fii mereu in cea mai buna forma. Forma se construieste, se intretine, se imbunatateste prin exercitiu continuu, iar orice te diferentiaza de ceilalti candidati este un plus in favoarea ta. Inclusiv, sa zicem, jonglatul cu bile, mersul pe catalige, fluieratul artistic, cum l-am auzit odata pe Mihai Maniutiu spunand la un casting.
Pana le venirea comisiei, unii dintre candidati stateau relaxati la cafea, tigara si povesti. Nu tu incalzirea vocii, nu tu exercitii de stretching, nu tu imbracatul costumului de personaj ori a tinutei negre, neutre, de repetitie. Direct din strada, in scena! Inapoi la fosta mea studenta, a carei prezentare merita relatata, poate le foloseste altora despre cum sa nu procedeze: comisia ii cere un monolog comic; ea n-are decat unul dramatic; i se accepta acela, il sustine modest; pentru a fi totusi la subiect, i se cere sa-l joace in cheie comica; jale si-ntristare. Comisia vrea sa-i auda calitatile vocale; „Nu am decat un cantec popular!“; il canta asa si-asa, evident nu se pregatise pentru aceasta cerinta; poate la un instrument?!; nedumerire totala. Improvizatie pe o tema data: „Modeleaza un spatiu imaginar din mimica, atitudine si miscare“; vor fi fost de vina emotiile, dar candidata a insailat ceva imposibil de ghicit, pripit, fara logica interna, continuand sa se scuze „ca daca“, „parca“, „nu stiam“ etc. Ma gandesc serios ca de-acum inainte, la cursul meu de introducere in viata profesionala reala, sa facem si simulari.
Principala problema a majoritatii actorilor/absolventilor nostri e dictia, iar originea ei se afla in scoala. Sistemul Bologna a comprimat atat de mult perioada de studii incat anii de facultate inseamna un galop studenti-profesori la finalul caruia fiecare iese cum poate, unii pregatiti, altii obositi. Orarul studentilor la Actorie le ocupa acestora toata ziua, nu le ingaduie acumularea prin sedimentare, ci doar ingurgitare. Numarul de ore de dictie e insuficient, nu exista o literatura de specialitate prea ampla si nici prea multi experti. Studiul individual si exersarea sunt inca deziderate. De aceea, cand ne aflam in sala de spectacol, uneori musai ciulim urechile pentru a auzi ce se spune.
Ca aspirant la un rol ori la un contract indiferent de forma lui, in orice moment, trebuie sa detii un portofoliu cu care sa impresionezi o comisie, un regizor. Cateva sfaturi utile: repertoriul de concurs sa fie mai bogat decat acela solicitat prin anuntul public; pregateste fragmente cat mai diverse, in proza, versuri, diverse registre; evidentiaza ceea ce te avantajeaza; lasa la sfarsit momentul forte si cere comisiei ingaduinta sa arati si acel lucru; nu te intinde la taclale cu evaluatorii, raspunde la intrebari cat mai adecvat; vino mai devreme cu macar o jumatate de ora, pentru a te acomoda cu spatiul, a-ti face incalzirea fizica, vocala si a te concentra; obligatoriu, in costum de scena sau de personaj. Cu o mina pozitiva, nu tupeista, nici servila. Cu raspunsuri gandite. CV-ul sa nu depaseasca 2-3 pagini, cu sublinierea aspectelor care au mai mare legatura cu postul pentru care aplici.
Si, va rog, faceti-va adrese de e-mail profesionale, cu numele vostru, lasati-le deoparte pe acelea cu nickname-urile din adolescenta, gen fifi92@yahoo.com, fluturasul albastru ori veverita-zburdalnica@yahoo.com. Acestea sunt semne de imaturitate, si desi in arte ludicul e important, seriozitatea profesionala e mai bine cotata.