Una dintre legende spune ca ar proveni de la o replica celebra: „Nu vrei o tigara, Oscar?“. O alta povesteste ca bibliotecara Academiei de Film de pe atunci ar fi exclamat ca statuia seamana cu unchiul ei Oscar. Un lucru a devenit totusi clar odata cu anuntarea nominalizarilor din 2016: Oscar este mai mult ca sigur barbat si neaparat alb. Pentru cei care nu sunt la curent, mai jos este un rezumat al disputei din ultimele saptamani legate de rasismul premiilor Oscar.
De mai bine de o luna, in jurul premiilor Oscar pluteste un scandal, denumit destul de plastic: „Oscar atat de alb“. La nici una dintre categoriile importante ale premiilor Oscar nu au fost nominalizate persoane de culoare. Mai mult, in cele patru categorii disponibile pentru actori (Cel mai bun rol principal/secundar, masculin/feminin), nu se regaseste nici un reprezentant al vreunei minoritati americane. Doua filme cu regie si distributie predominante de culoare au primit nominalizari – Creed, pentru un actor alb (Sylvester Stalone) in rolul secundar, iar Straight Outta Compton, pentru cei doi scenaristi, de asemenea, albi.
Faptul ca este al doilea an la rand in care se intampla acest lucru nu a indulcit cu nimic criticile adresate Academiei Americane de Film.
Regizorul Spike Lee, actorii Will Smith, Jada Pinkett Smith, Tyrese Gibson (Fast & Furious 7) si David Oyelowo (Selma) au decis sa refuze invitatiile la ceremonia de acordare a premiilor. Snoop Dogg a anuntat si el ca boicoteaza premiile, dar, din cauza ca nu a fost invitat, le va boicota doar prin a nu urmari transmisia in direct. De pe margine, George Clooney, Matt Damon si Danny DeVito s-au aratat si ei revoltati de aceasta situatie.
„Problema nu este pe cine alegi pentru nominalizari, ci, mai degraba, cate oportunitati au cu adevarat actorii minoritari in lumea filmului, mai ales in filmele de calitate“, a explicat George Clooney, aratand cu degetul spre o problema mult mai profunda. In istoria Oscarurilor, din totalul de 10 femei de culoare care au fost nominalizate vreodata, 9 au interpretat personaje sarace si cu venituri scazute. Din cei 20 de actori de culoare nominalizati de-a lungul timpului la Oscar, 15 au avut roluri care presupuneau comportament infractional sau cel putin violent.
Daca largim cadrul si privim industria filmului per ansamblu, situatia reprezentarii minoritatilor este si mai dureroasa. Un studiu pe 414 filme si seriale a aratat ca doar o treime dintre personaje sunt femei, 28% provin din grupuri minoritare, iar 2% reprezinta minoritati sexuale. Doar 3% dintre filme erau regizate de femei. Doar doua productii din cele peste 400 erau regizate de femei de culore. Daca societatea americana s-ar reflecta in mod fidel in lumea filmului, cifrele ar fi cu totul altele.
Desigur, lumea filmului nu se poate mula fortat pe statistici ale populatiei si nici nu se poate reglementa prin lege. De altfel, reprezentarea corecta a diversitatii pare un fel de moft al politicilor de stanga, o problema ideala a unor oameni care nu mai au de ce sa se planga. Cum ar fi primita, in Romania, o dezbatere despre reprezentarea corecta si proportionala a romilor pe marile ecrane? Insa in intreaga dezbatere privind Oscarurile din acest an nici macar nu s-a pus sub semnul intrebarii nevoia de a include mai multe minoritati. Intrebarea, de cateva decenii, nu mai este „daca“, ci doar „cum“.
Cu siguranta, controversa Oscarurilor prea albe va aduce audienta sporita ceremoniei din acest an. Gazda festivitatii va fi Chris Rock, actor si comediant de culoare, care a anuntat de la inceput ca nu intentioneaza sa boicoteze Oscarurile. Se pare, totusi, ca in urma scandalului au fost rescrise mai bine de jumatate din glumele serii. Va fi interesant.