A doua surpriza a serii a fost faptul ca nu Sylvester Stallone a castigat premiul pentru rol secundar masculin (luase cu rolul lui Rocky Balboa din Creed si Globul de Aur), ci britanicul Mark Rylance pentru Bridge of Spies/ Podul spionilor. Cred ca a fost un soc pentru Sylvester Stallone, care venise cu o sotie proaspat intinerita estetic si pe care toti il vedeau ca si premiat in virtutea faptului ca Hollywood-ul e nostalgic.
Nu e prima data cand un film castiga distinctia suprema si la Indie Spirits, si la Oscaruri. S-a mai intamplat anul trecut cu Birdman/ Omul Pasare sau Virtutea nesperata a ignorantei, acum doi ani cu 12 Years a Slave/ 12 ani de sclavie si acum patru ani cu The Artist/ Artistul. (Premiile Independent Spirit sunt votate de membrii Film Independent si se acorda doar filmelor cu un buget sub 20 de milioane de dolari.) Probabil ca diferenta de voturi dintre Spotlight si The Revenant a fost mica si a contat faptul ca Spotlight (care nu-i o capodopera, dupa cum nici The Revenant nu e) trateaza o problema a Americii de azi, adica abuzurile sexuale comise de preotii catolici pedofili. Chiar inaintea Oscarurilor, Mark Ruffalo, care fusese nominalizat pentru Spotlight la rol secundar masculin, luase parte la un protest, alaturi de victime ale abuzurilor sexuale comise de prelati catolici. Desi Mad Max: Fury Road era cel mai indreptatit din punct de vedere valoric sa castige Oscarul pentru Cel mai bun film, premierea lui Spotlight e importanta pentru realitatea imediata. Producatorul sau a si spus pe scena: „Vom deveni o voce care se va auzi pana la Vatican“. Un film chilian mult mai bun despre abuzurile sexuale comise de preotii catolici, El Club, de Pablo Larraín, fusese nominalizat in acest an la Globul de Aur pentru film strain, dar la Oscaruri n-a mai avut sanse. El nu avea actori atat de cunoscuti pe generic, iar actiunea lui nu se petrecea in SUA.
De fapt, a 88-a editie a Oscarurilor a fost o tribuna pentru sustinerea unor cauze diverse. Cea mai des amintita au reprezentat-o discriminarea rasiala si faptul ca in acest an n-au fost nominalizari pentru actorii de culoare. Dupa ce Will Smith, Jada Pinkett-Smith si Idris Elba au anuntat ca vor boicota gala, iar bulgarele s-a tot marit, AMPAS a anuntat ca va primi mai multe minoritati in randurile membrilor sai si a convocat la gala multi actori si muzicieni de culoare, ca sa demonstreze ca nu e rasista. (Dar, cum spunea Spike Lee, care a primit un Oscar onorific, intr-un interviu in care explica de ce nu vine la gala: „E ca si cum ai avea chelneri negri. Ei doar aduc farfuriile, nu mananca“.) Presedinta AMPAS, Cheryl Boone Isaacs (ea insasi de culoare), a spus ca institutia e gata sa se schimbe, dar ca schimbarea trebuie s-o facem toti impreuna (nu stiu daca se referea si la milioanele de gura-casca). Joe Bidden, vicepresedintele SUA, a urcat pe scena pentru a lansa o campanie de stopare a agresiunilor sexuale comise asupra femeilor, dar si barbatilor in facultatile americane (itsonus.org), Alejandro G. Iñárritu a spus ca spera ca intr-o buna zi culoarea pielii sa fie la fel de irelevanta ca lungimea parului, Sam Smith si-a dedicat Oscarul pentru melodie originala comunitatii LGBT, iar Leonardo DiCaprio ne-a avertizat ca trebuie „sa facem ceva impreuna“ impotriva schimbarilor climatice. Moderatorul Chris Rock a avut un interminabil monolog de inceput despre problema discriminarii rasiale, iar umorul a mai spart monotonia corectitudinii politice – de pilda, prin parodiile la filmele nominalizate – Martianul, Daneza s.a.m.d., unde rolurile astronautului sau cel al lui Lili Elbe erau interpretate de Kevin Hart, respectiv de Chris Rock. Sau sondajul facut de Chris Rock in fata unui cinema dintr-o suburbie locuita de persoane de culoare, unde nimeni nu vazuse vreun film nominalizat in acest an si facut de albi; nici nu auzisera macar de ele.
Bietul Ennio Morricone aproape ca s-a pierdut printre atatea discursuri militante. La fel ca DiCaprio, si el fusese nominalizat de cinci ori, fara sa fi castigat pana acum (prima data in 1979 pentru Days of Heaven, in 2007 luand un Oscar onorific). Dar n-a putut veni cu mama (ca Leo), nici macar cu sotia sa, careia i-a dedicat premiul aratand cu degetul in sus. Daca Morricone a inceput sa planga, Leo nu s-a pierdut cu firea. Normal, spun rautaciosii, isi pregatise discursul de atata vreme. De 23 de ani, mai exact, de la prima nominalizare pentru What’s Eating Gilbert Grape (1993). Dar DiCaprio nu e Matthew McConaughey, nu e un cabotin ros de ambitia de a fi recunoscut, ci un profesionist lucid. N-a fost mai bun decat Michael Fassbender sau Eddie Redmayne; pur si simplu venise timpul sa castige. Oscarurile nu se dau intotdeauna pe merit, o stim deja. Cu toate astea, pentru noi, fiecare editie e ca prima dragoste – ne asteptam ca totul sa fie pe bune, adica dupa gustul nostru.
OSCAR 88
Cel mai bun film: Spotlight;
Regizor: Alejandro G. Iñárritu (The Revenant – Legenda lui Hugh Glass);
Actor: Leonardo DiCaprio (The Revenant – Legenda lui Hugh Glass);
Actrita: Brie Larson (Room);
Actor rol secundar: Mark Rylance (Bridge of Spies/ Podul spionilor);
Actrita rol secundar: Alicia Vikander (The Danish Girl/ Daneza);
Scenariu original: Spotlight – Tom McCarthy si Josh Singer;
Scenariu adaptare: The Big Short/ Brokerii apocalipsei – Adam McKay si Charles Randolph, dupa The Big Short, de Michael Lewis;
Lungmetraj animatie: Inside Out/ Intors pe dos, de Pete Docter si Jonas Rivera;
Film vorbit in alta limba decat engleza: Son of Saul, de László Nemes (Ungaria);
Documentar lungmetraj: Amy de Asif Kapadia (UK);
Documentar scurtmetraj: A Girl in the River: The Price of Forgiveness, de Sharmeen Obaid-Chinoy (Pakistan);
Scurtmetraj fictiune: Stutterer, de Benjamin Cleary si Serena Armitage (UK);
Scurtmetraj animatie: Bear Story, de Pato Escala Pierart si Gabriel Osorio Vargas (Chile);
Coloana sonora: The Hateful Eight/ Cei 8 odiosi – Ennio Morricone;
Melodie originala: „Writing’s on the Wall“, din Spectre – Muzica si versurile Jimmy Napes si Sam Smith;
Montaj sunet: Mad Max: Fury Road/ Mad Max: Drumul furiei – Mark A. Mangini si David White;
Mixaj sunet: Mad Max: Fury Road – Chris Jenkins, Gregg Rudloff si Ben Osmo;
Scenografie: Mad Max: Fury Road – Colin Gibson si Lisa Thompson;
Imagine: The Revenant – Legenda lui Hugh Glass – Emmanuel Lubezki;
Machiaj si coafura: Mad Max: Fury Road – Lesley Vanderwalt, Elka Wardega si Damian Martin;
Costume: Mad Max: Fury Road – Jenny Beavan;
Montaj: Mad Max: Fury Road – Margaret Sixel;
Efecte vizuale: Ex Machina – Mark Williams Ardington, Sara Bennett, Paul Norris si Andrew Whitehurst.
Galerie foto
