Eu nu am asemenea probleme. Unde ma apuca, acolo ma rezolv. Of, cat ma enerveaza faptul ca trebuie sa scriu cu ocolisuri. Da, dom’le, e vorba despre treaba mare. Nu vreau sa va dau acum retete despre ce proportie de nisip trebuie sa adaugi ca sa iasa pompier, ci sa va relatez o patanie cat se poate de reala.
Deci, am zis ca, inainte de a intra in respectivul hypermarket, sa le accesez buda. Am salutat-o respectuos pe doamna care da cu mopul. Dom’le, are femeia asta o privire de securista… deci se uita la tine o secunda si isi da seama daca esti cu nevoie mare sau nevoie mica. Spun in gand algoritmul ala cu bara si cu cioara, ca sa vad ce cabina de toaleta imi este predestinata. Drept in gu… ra… ta! Trei.
Si aici a inceput ceea ce vreau sa sper ca a fost doar o eroare tehnica, fara implicatiile psihosociale, care cred eu ca le are. Chestia aia arata ca un mic ozeneu, alb, din plastic, lipit pe tavan, deasupra tronului meu. Era un senzor de prezenta. Cu alte cuvinte, o minune a tehnicii, care sesizeaza prezenta omului in cabina de toaleta si il trateaza cu lumina. Ca sa nu te, vorba aia, pe intuneric.
Nu e greu sa va imaginati panica ce m-a cuprins in momentul in care lumina s-a stins. Eram dintr-odata singur, pe intuneric, cu pantalonii nu tocmai pe mine. Am inceput sa dau din manute cu disperare, crezand ca magaoaia alba o sa-si dea seama ca a comis o eroare si o sa „fiat lux“ din nou. Nimic. Ma simteam ca un actor surdomut, care isi interpreta monologul. Doar ca aveam cel mai impasibil spectator. Adevarul e ca nu poti cere unui senzor de prezenta sa aiba simt artistic.
Am zis sa arunc cu ceva inspre el, poate sesizeaza prezenta mai de aproape. Telefonul nu era o optiune, asa ca mi-am verificat veleitatile de tintas, cu portofelul. Se pare ca nu le am. Iata-ma-s, dragii mei, pe buda, cu portofelul ajuns in mijlocul incaperii, in bezna. Mai lipsea doar sa intre cineva, sa ma lase cajbec, si ziua mea era perfecta. Atunci s-a declansat, in subsemnatul, ideea ca ozeneul asta mic are ceva personal cu mine. Ori ma crede sarac, ori prost, ori naiba stie cum, ca nu cunosc sistemele de valori ale senzorilor de prezenta, dar cert este ca mi-am iesit din pepeni. M-am ridicat in picioare, am intins bratele spre el si am strigat: Bai, da-o naibii de treaba, dar poate am si eu o facultate terminata! Si m-a crezut pe cuvant.