Opt piese, 55 de minute de thrash metal, un album ale carui teme sunt orientate in jurul ideii de control, manipulare si sclavie – de la dependenta de ura („Battery“), la razboi („Disposable Heroes“), la manipularile teleevanghelistilor („Leper Messiah“), violenta („Damage Inc.“) si dependenta de droguri („Master of Puppets“) sau nebunie („Sanitarium“).
„Am compus intregul disc in, probabil, opt saptamani, in vara aceea“, isi aminteste bateristul Lars Ulrich. „Azi, am nevoie de opt saptamani numai sa intru in studio. Ce naiba am facut in vara lui ’85 ca sa construim asa ceva, de la prima la ultima nota, in numai opt saptamani? Pentru Death Magnetic, ultimul nostru disc, am avut nevoie de 18 luni, de la momentul in care ne-am apucat sa scriem si pana am inceput inregistrarile!“
Dar Ulrich isi aminteste ca si ei, membrii trupei, traiau lucrurile cu totul altfel la vremea respectiva: „Traiam si repiram muzica vreme de 24 de ore pe zi si nu ne interesa nimic altceva“.
Anul 1986 a fost un an excelent pentru thrash metal, subgen tanar si violent al heavy metalului. Alaturi de Master of Puppets au fost lansate alte discuri esentiale, precum Reign in Blood, al lui Slayer, si Peace Sells… But Who’s Buying?, al „rivalilor“ de la Megadeth. Cei patru de la Metallica nu erau nici ei niste debutanti, desi erau foarte tineri. Adunati impreuna in 1981, James Hetfield (chitara si voce), Kirk Hammett (chitara), Cliff Burton (bass) si danezul Lars Ulrich (baterie) debutasera cu Kill’em All, in 1983, album care nu fusese un mare succes financiar, dar care ii facusera populari in scena underground. Al doilea album, Ride the Lightning (1984), ii trecusera in divizia superioara, atat in ceea ce priveste vanzarile, cat si aprecierile criticii. Parte din aceasta evolutie se datoreaza unei mai mari implicari a basistului Cliff Burton, care a „predat“ bazele teoriei muzicale celorlalti membri si a contribuit, in mai mare masura, la scrierea pieselor. Master of Puppets a continuat in aceeasi directie.
„Prima mea impresie a fost ca aveam de-a face cu o formatie foarte hotarata, cu un scop comun, care muncise din greu ca sa ajunga acolo“, a explicat Flemming Rassmussen, producatorul primelor patru discuri Metallica. „In cei doi ani trecuti de la Ride the Lightning, baietii se maturizasera, iar compozitiile se imbunatatisera. De asemenea, puteau canta mult mai bine, gratie turneelor intensive la care participasera.“
La capatul istovitoarelor turnee, Hammett plecase la pescuit, in vreme ce Ulrich si Hetfield au calatorit prin America, impreuna cu Deep Purple, aflati in turneu. Dupa ce si-au incarcat bateriile, cei doi s-au retras la casa in care locuiau impreuna si au inceput sa scrie noul album, in garaj, folosind si casete cu idei de la Burton si Hammett.
„Eram si foarte tineri, si foarte proaspeti“, spune astazi Ulrich. „Si eram mari fani ai muzicii. Aveam peretii plini de postere cu Iron Maiden, Michael Schenker, UFO, Ritchie Blackmore. Totul, la noi, era legat de muzica. Ascultam toata ziua Deep Purple, AC/DC, Motörhead si pe toti ceilalti. Nu ne interesa altceva.“
Dupa lansarea discului, cei de la Metallica au petrecut urmatoarele luni in turneu, in deschidere pentru Ozzy Osbourne. Insa soarta avea sa ii puna cumplit la incercare. Mai intai, James Hetfield si-a rupt bratul si a trebuit sa fie secundat, pe scena, de James Marshall, de la Metal Church. Apoi, dupa cel de al 26-lea lor concert, la Stockholm, in septembrie 1986, trupa a fost implicata intr-un accident de masina in care si-a pierdut viata basistul Cliff Burton. Avea numai 24 de ani.
„Sunt 30 de ani de la Master of Puppets si 30 de ani de la moartea lui Cliff… Au trecut deja 30 de ani“, a comentat Ulrich.
Dar in noiembrie 1986, Master of Puppets a devenit primul disc Metallica premiat cu Discul de Aur si, de atunci, a continuat sa se vanda in peste 6 milioane de exemplare numai in Statele Unite.
„Ce ma surprinde cel mai mult este ca, atunci cand ascult piese de pe album difuzate la radio, ele suna inca foarte modern, chiar in peisajul muzical actual“, marturiseste chitaristul Kirk Hammett.
„Ideea e ca, la vremea respectiva, eram doar niste pusti“, comenteaza Lars Ulrich. „Faceam parte dintr-o anumita miscare muzicala, un anume curent, dar, la vremea respectiva, nu eram constienti de posibilitatile pe care le aveam la dispozitie. Intotdeauna mi s-a parut ca muzicienii din New York si L.A. vor sa faca parte din trupe care «sa dea lovitura», sa devina «staruri rock», sa cumpere conace uriase in Beverly Hills si sa agate gagici. Eu nu-mi aduc aminte ca noi sa ne fi gandit la asa ceva, pe atunci. Doar cantam si beam bere.“
Galerie foto
