Edith Silbermann este cunoscuta indeobste pentru prietenia ei de o viata cu poetul Paul Celan, prima ei iubire la Cernauti, inceputa in anii ce au precedat cel de-al Doilea Razboi Mondial si imortalizata in amintiri publicate in mai multe editii, incepand din 1993. Ultima editie, cea mai completa, si ea sub redactia prof. Amy-Diana Colin, a aparut in 2010, la aceeasi editura germana, insotita de corespondenta si numeroase comentarii.
Nu am caderea sa scriu despre mitica lume intelectuala cernauteana interbelica, poate comunitatea ramasa cea mai solidara de-a lungul trecerii timpului, ai carei urmasi intretin pana astazi memoria inaintasilor, nu numai prin studii stiintifice, dar si prin nenumarate marturii si documente, postate pe site-uri internet. La Iasi, si in Romania, in studiul acestei comunitati particulare ca existenta, inraurire culturala, si destin, s-a impus profesorul Andrei Hoisie-Corbea. Daca ma refer la aceasta lume este numai pentru ca Edith Silbermann evoca studiile ei muzicale, iar cele doua CD-uri insotitoare ale volumului amintesc o productie muzicala traditionala a evreilor din Bucovina si Basarabia, astazi aparent uitata.
Nascuta Horowitz, Edith Silbermann (1921-2008) si-a petrecut copilaria si prima tinerete la Cernauti, unde isi incheia studiile liceale in 1940. Nu erau, evident, vremuri propice pentru studii universitare ca evreu, iar tanara nu reusea sa urmeze mai mult de doua semestre studiind in paralel limba germana si engleza si pianul la Conservator, cand Cernautiul a reintrat pentru un an si ceva sub autoritate sovietica. Cum profesorii romani se retrasesera la venirea rusilor – isi amintea peste ani Edith Silbermann –, „Conservatorul nostru romanesc «Ciprian Porumbescu» nu avea un bun renume, iar cine voia sa-si cladeasca o cariera serioasa ca pianist, violonist sau violoncelist, si isi putea permite, nu avea de ales decat sa ia lectii private“. Cursurile nu au durat mult, si cum profesoara ei Bianca Krämer-Neuberger plecase spre Palestina, s-a bucurat de indrumarea altui pedagog, Binderer, o profesoara formata la Viena si cu care avea sa se regaseasca dupa anii de trista amintire ai Holocaustului.
Edith Silbermann si familia ei le-au supravietuit, ducandu-si dificil existenta in ghetoul din Cernauti, pana in martie 1944, cand orasul a fost reocupat de sovietici. Insemnarile ei despre acesti ani in care destinele multor familii si prieteni s-au sfaramat in lagarele de exterminare din Transnistria epocii, marcandu-i definitiv si pe urmasii lor, se aseamana mult celor ale lui Mihail Sebastian. O seara cu poetul Immanuel Weißglass, cantand amandoi Sonata primaverii de Beethoven, o alta, ascultand la patefon, la familia Silbermann, operele lui Wagner, una de Craciun, a anului 1943, cantand la pian pentru prietenul ei Sandi Turcanu, Dansul Anitrei de Grieg si Asturia lui Albenitz, amintirea vaga a unei seri la un spectacol al Operei din Bucuresti venita in turneu la Cernauti s.a.m.d.
Dupa intrarea sovieticilor in Cernauti si-a putut relua studiile muzicale la Conservator. Edith Silbermann aminteste chiar de un concert al studentilor, retransmis de postul de radio sovietic, si la care ea a cantat un Dans spaniol, de Manuel de Falla, si doua din Preludiile lui Debussy, La fille aux cheveaux de lin si Minstrels. In acel an ce preceda incheierea razboiului, avea sa-i asculte in concert pe Emil Ghilels si pe David Oistrach si sa faca cunostinta cu muzica lui Philipp Herschkowitz, care preda compozitia la Cernauti (profesorul lui Alfred Schnittke, intre altii).
Refugiata in 1945 la Bucuresti, Edith Silbermann isi regasea prietenii, Paul Celan, Oniu Weißglass, Alfred Kittner, si incepea, treptat, o noua viata, angajata, in toamna, de regizorul Yankev (Jacob) Mansdorf in cautare de talente pentru un nou teatru: Teatrul de Arta Idis, in ciuda faptului ca nu vorbea… idisul. Avea sa joace roluri de succes pana in 1947, cand regizorul parasea Romania, si cand, pentru o scurta vreme, Edith isi castiga traiul ca bibliotecara la sectia muzicala a Bibliotecii Arlus. Teatrul, ce apartinuse Organizatiei IKUF (Societatii Internationale de Cultura Idis), avea sa fie nationalizat in 1948 si transformat in Teatrul de Stat Evreiesc. In acelasi an, Edith Horowitz se casatorea cu Jacob Silbermann. Aveau sa traiasca in Romania inca 17 ani, inainte de a reusi, dupa multe incercari, sa plece, in 1963, la Viena, iar un an mai tarziu sa se stabileasca in Germania.
*Edith Silbermann, Cernowitz –Stadt der Dichter. Geschichte einer jüdischer Familie aus der Bukowina (1900-1948), Hrsg. Amy-Diana Colin. Paderborn: Wilhelm Fink, 2015. 401 pp., ill. + 2 CD.
Galerie foto
