Ceea ce vedem in fiecare seara la televizor rareori e un comentariu, o discutie la rece, neimplicata, ci mai degraba un ritual de exorcizare a natiei, in care marii preoti incearca sa scoata raul („Dracu’! Dracu’!”, in traducerea lui Gigi Becali) la suprafata de printre gindurile noastre de cetateni buimaci, il blestema si il arata cu degetul. Indraznesc sa-i numesc „mari preoti” pe analistii neamului pentru ca mai toti se misca pe scaunul de la talk-show cu o atitudine de guru, pentru ca aproape la fiecare intrezaresc un soi de fanatism, un fel de credinta oarba in naiba stie ce zeu sau religie de ocazie. Exista doar citiva analisti pe care sa nu-i fi vazut, macar o data, cu ochii injectati de nervi, pe ecranul televizorului. Apoi, e suficient sa aflu evenimentele ca sa stiu dinainte ce vor spune analistii si unde vor vedea ei raul („Dracu’! Dracu’!”). Si asta pentru ca le stiu dinainte credintele de la care nu se abat niciodata, nici macar de dragul unui exercitiu de curiozitate.
Bine, nu fac greseala sa spun ca toti sint o apa si-un pamint, ca nu exista si exceptii, dar cred ca vreo trei categorii generale de oameni care ne exorcizeaza zilnic, prin intermediul media, putem identifica:
- exorcistii angajati, aflati pe statul de plata al vreunui zeu de la Cotroceni, Palatul Victoria sau din Parlament;
- exorcistii temperati, de regula, pretinsi liber-cugetatori, pentru care prezenta raului („Dracu’! Dracu’!”) este raspindita pe baza de algoritm politic, dar de netagaduit;
- exorcistii isterici, usor de recunoscut, pentru ca din comentariile lor reiese de fiecare data ca Traian Basescu e dracul insusi.
Asa ca eu, cetatean din popor, nu vreau decit sa le povestesc marilor preoti o caricatura geniala din „Academia Catavencu”: un om lat, iar linga el, in picioare – un preot si un drac. Iar dracul spune: „N-ai scos, bre, pe nimeni! Am iesit eu la o tigara”.