Dupa ce a citit cateva fragmente din cel mai recent roman al sau, Soseaua Virtutii. Cartea Cainelui, aparut la Editura Cartea Romaneasca, Cristian Teodorescu a intrat in jocul redactorilor de la revista „Alecart“ (coorganizatori ai evenimentului) raspunzand tuturor curiozitatilor celor prezenti in sala, care si-au dorit sa participe, facandu-si loc atat pe scaune, in picioare, pe scari sau chiar pe scena. Discutia a avut in vedere si romanul Medgidia, orasul de apoi, intalnirea fiind moderata de prof. Nicoleta Munteanu. „Odata cu Soseaua Virtutii. Cartea Cainelui, intalnim un alt tip de scriitura, un roman al tranzitiei, cum repede s-au grabit unii sa-l eticheteze, un roman insolit construit si cu un personaj extrem de interesant“, a spus aceasta, starnind apetitul tinerilor pentru dialog.
Scriitorul a povestit ca, inainte de a scrie Cartea Cainelui, lucra, de fapt, la Cartea copiilor, volum ce urmeaza sa fie publicat in toamna acestui an: „Copiii astia aveau si ei nevoie de niste parinti. Si chiar nu-mi aduc bine aminte cum de m-am trezit ca pe taica-sau il cheama Cainele, insa din aproape in aproape mi-am dat seama ca trebuie sa opresc Cartea copiilor si sa scriu cap-coada Cartea Cainelui. Am preferat deci sa desfac in doua carti romanul asta, care sunt legate intre ele, fiind vorba despre doua generatii diferite“.
„Am cunoscut personajul asta pe masura ce il inventam“
Pentru a-i convinge pe cei care nu au facut-o inca sa citeasca cartile scriitorului, o parte dintre redactorii „Alecart“ au prezentat cateva impresii personale asupra celor doua romane, Cristian Teodorescu numindu-i in gluma „un fel de avocati literari ai mei“. Aflam astfel, de la Bianca Simon, ca Soseaua Virtutii. Cartea Cainelui este „un roman care nu cauta sa urmareasca evenimentele trecutului, ci mai degraba sa ne plaseze din perspectiva unui personaj principal cu care cititorii empatizeaza chiar din primele pagini“. Personaj pe care, marturiseste Cristian Teodorescu, nu-l cunoaste in totalitate: „Am cunoscut personajul asta si intamplarile lui pe masura ce il inventam, adica el are si pentru mine, la fel ca si pentru dumneavoastra, tot felul de elemente de mister. Asta e unul dintre lucrurile placute ale prozei, sa stii diverse lucruri despre personaj, dar sa nu stii chiar totul“.
Daria Pop a fost invitata de catre moderatoarea evenimentului sa-si prezinte si ea perceptia asupra romanului, pe care il descrie ca fiind „firescul vietii“: „M-am nascut in octombrie ’99, asta inseamna ca am trait numai doua luni din anii ’90. Am citit cartea asta intr-o noapte si o dimineata, pentru ca am vazut-o mai mult ca pe un serial, si am inteles, de fapt, ce a fost inaintea mea. In afara de o poveste extraordinara, este o cronica care sper ca intr-o zi sa fie inlocuita cu paginile despre anii ’90 din cartile de istorie“.
„Trebuie sa va spun ca pentru dumneavoastra am scris cartea asta. Pentru ca nu vreau sa va lasati pacaliti de unii si de altii“, a spus Cristian Teodorescu, in replica, amintind de oamenii de afaceri – marionete ale fostilor securisti: „prospaturile de acum sunt facaturile celor din anii ’90, care in timp ce parintii unora dintre dumneavoastra se gandeau cum sa aduca Romania catre bine, ei procesau Romania spre raul parintilor dumneavoastra si spre binele buzunarelor lor“.
„M-am simtit incantat cand am terminat cartea, recunosc“
„Imaginati-va ca Iasul, orasul in care va claditi visele si unde va faceti planuri de viitor, va intra in razboi in cel mai scurt timp“, i-a indemnat cu simt de raspundere, pe adolescentii prezenti in sala, Cristiana Ursache, unul dintre redactorii revistei „Alecart“. „Imaginati-va ca barbatii din jurul nostru ar fi soldati, ca in urma lor ar ramane femeile si copiii lor si ca la scurt timp ar purta chiar doliu. Ei bine, aceasta este Medgidia lui Cristian Teodorescu, Medgidia anilor ’40, care tocmai a intrat in razboi“, a adaugat Cristiana.
Pentru ca s-au aratat fascinati de posibilitatea de a afla, chiar de la autor, cat de stransa este legatura dintre realitate si fictiune in scrierile sale, Cristian Teodorescu le-a spus ca, desi nu stie cu exactitate, crede ca 60% dintre personajele din cartea Medgidia, orasul de apoi sunt inspirate din realitate, restul fiind inventiile sale. „O sa radeti, insa despre unele dintre acestea, nascocite de mine, imi spuneau cativa locuitori actuali din Medgidia ca au auzit de ele. De unde dracu’ era sa auda, daca ele erau la mine-n cap. Altii mi-au spus, «Domnule, sa stii ca cutare nu era asa cum il descrii tu». Pai bineinteles ca nu era. Materia prima in literatura e totusi fictiunea“, a adaugat scriitorul.
Acesta a mai povestit ca primul capitol al cartii l-a scris cu gandul la cutia de fotografii ramasa amintire de la bunicul sau. „Ceea ce mi-a dat siguranta atunci cand m-am apucat sa scriu romanul au fost povestile care ma sprijineau in momentele in care incepeam sa ma scarpin in cap incercand sa vad cum sa duc lucrurile mai departe. Atunci cand ai un asemenea pilon in constructia unei carti, partea cu care vii tu, partea de inventie, se naste cu usurinta, de-a dreptul miraculoasa“, a precizat Teodorescu. Despre reusita de a finaliza cartea, acesta s-a amuzat spunand ca „m-am simtit incantat cand am terminat cartea, recunosc, si i-am spus sotiei mele ca eu cred ca am dat lovitura“.
Iar Cristiana a insistat: „Devii un personaj, traiesti odata cu celelalte si este totul atat de clar in jurul tau, incat parca te-ai astepta sa se intample toate aceste lucruri chiar saptamana viitoare in orasul tau“.
***
Provocat de unul dintre redactorii „Alecart“, Cristian Teodorescu a facut o paralela intre el si personajul Cainele. Astfel, ceea ce ii face sa semene sunt meseria de ziarist, cei doi copii ai lor, precum si dragostea enorma pe care o poarta amandoi sotiilor lor. „Ce ne deosebeste, el e manager de succes al unei publicatii gastronomice, eu ma simt mai bine in postura de redactor al unei publicatii de umor; el izbuteste sa razbata sprijinit de securisti si de oameni politici, mie imi sunt odiosi securistii. Ne mai deosebeste si faptul ca, in timp ce el isi insala nevasta, mie nici prin cap nu-mi trece sa o fac“, a spus acesta. De asemenea, a amintit si de relatiile diferite pe care le au cei doi cu ai lor copii. „Copiii mei se simt foarte bine cu noi si nu le e jena sa spuna ca sunt copiii nostri“, spre deosebire de cei de „bani gata“, care sunt pregatiti sa raspunda la intrebarea „Ce sunt parintii tai?“ cu replica „Oameni de afaceri“, incercand sa stearga din memoria noastra trecutul compromitator al parintilor lor.