Domnul in cauza sustinea – nici mai mult, nici mai putin – ca UAP-ul sa aiba dreptul de a retrage artistilor „dreptul de semnatura“, in cazul in care s-ar fi inregistrat abateri disciplinare in breasla. In subtext, problema o constituiau lucrarile destinate spatiului public finantate de la bugetele locale sau centrale – cine sa aiba dreptul sa participe la licitatii. Cu alte cuvinte, numai calitatea actului artistic nu era avuta in vedere, ci accesul la niste lucrari bine platite in vremurile de restriste pe care le traim. Simpla idee ca unui pictor i se da dreptul doar de catre UAP ca sa-si semneze tablourile suna ridicol, trebuie sa o recunoastem.
De-a lungul timpului, tot felul de framantari au cuprins uniunile de creatie – unele au ajuns in spatiul public, altele s-au aprins si stins in spatele usilor inchise din sediile pe care (inca) le (mai) detin. Chestiunile de patrimoniu au iesit cel mai adesea la iveala – mai multe imobile ale „breslelelor“ fiind retrocedate in urma unor lungi procese. Fata de inceputul anilor ’90, patrimoniul imobiliar al uniunilor s-a restrans simtitor, iar de aici au aparut probleme logistice – de la pictori care s-au vazut ramasi fara atelierele lor la spatii care fusesera inchiriate in scopuri comerciale si reprezentau surse importante de venit.
Uniunile de creatie trebuie privite realist – ele sunt mai degraba organizate ca sindicate, legitimatia de membru neinsemnand un certificat de „calitate“ in sine. Artisti foarte cunoscuti pot fi regasiti in randul acestora, dupa cum si „savanti mediocri“ sunt primiti cu bratele deschise. UNITER-ul si-a asumat sa se preocupe de actorii aflati la pensie in situatii dificile, Uniunea Scriitorilor din Romania plateste pensii speciale membrilor. Prin legea care reglementeaza functionarea acestor organizatii declarate ca fiind de interes public sunt specificate si diferite surse de finantare – USR prin taxa de timbru literar, Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor prin colectarea de drepturi de autor de la radiodifuzori (si nu numai). Dincolo de banii atrasi „clasic“, uniunile au reusit sa obtina si importante finantari guvernamentale sau de la bugetele locale printr-un dans abil cu politicienii diferitelor epoci. Sefii sindicatelor artistilor, in general nume „cu greutate“, au stiut cum sa obtina sprijin de la parlamentari ori autoritati in general, celor din urma placandu-le sa treaca drept „protectori ai artelor“. Un exemplu aparte il constituie USR, presedintele Nicolae Manolescu reusind pentru legea care ar fi urmat sa majoreze valoarea timbrului literar un sprijin parlamentar transpartinic (plus ca unii deputati ori senatori erau chiar membri ai uniunii). Dar nici despre Ion Caramitru, presedintele UNITER, nu am putea spune ca nu cunoaste „dansul“ politic.
O problema evidenta de pe taramul „breslelor“ este ca acestea sunt lipsite, pe diferitele ramuri artistice, de concurenta. Scriitorii nu au posibilitatea, in prezent, sa opteze intre mai multe uniuni de creatie care sa le apere drepturile, actorii sau regizorii, la fel. Mai mult decat atat, structurile existente nici nu s-au dat prea tare in vant dupa „alternante la putere“. Or, jocul fiind inchis la varf, pare natural ca disensiunile sa apara. Fara a le contesta nimeni valoarea sefilor de uniuni de creatie, prin perpetuarea lor in functia de presedinte apare, la fel de natural, un deficit democratic.
In editia de saptamana trecuta, am publicat doua pagini dedicate framantarilor din cadrul Uniunii Scriitorilor. Am consemnat atat argumentele contestatarilor, cat si pe cele ale conducerii. S-au aruncat si se arunca inca in spatiul public vorbe foarte grele. Suiera retelele sociale si paginile din „Romania literara“ de imprecatii. Care este insa granita dintre interesele divergente din sanul unei institutii aproape private si interesul public? Ne putem folosi de un exemplu la indemana: cand o uniune de creatie decide ca cititorul trebuie sa ii plateasca o taxa mai mare (cum cere si TVR) atunci cand achizitioneaza o carte. Iar cititorul respectiv ar trebui sa inteleaga cu exactitate de ce i se cere sa bage mai adanc mana in buzunar. Oare i s-a explicat suficient?