Romanii au rezonat cu filmul intr-un mod patimas specific, datorita lui Levente Molnár, actor la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca si al doilea nume de pe generic, ceea ce a facut ca Fiul lui Saul sa fie perceput la noi ca fiind si un pic romanesc. Iar faptul ca nu a putut fi adus in octombrie la Festivalul Les Films de Cannes a Bucarest l-a facut si mai dezirabil. Acum, in weekendul de premiera, a avut, conform Cinemagia, 7.534 de spectatori, un numar foarte bun pentru un subiect atat de putin glamorous. Ca o comparatie, Ave, Cezar! a vandut in weekendul de premiera 7.345 de bilete, iar Miracolul din Tekir, de Ruxandra Zenide, care intrase cu o saptamana mai devreme, a vandut pana acum un total de 1.323 de bilete.
Fiul lui Saul avea nevoie de toate aceste referinte, plus de reclama de pe Facebook, multi dintre cei care l-au vazut la vizionarea de presa sau inainte simtindu-se datori sa-l sustina. Un nou film despre Holocaust nu se putea vinde singur. Probabil asa s-au gandit si acei producatori israelieni, germani si austrieci care au refuzat sa-l coproduca. Proiectul data de mai multi ani, László Nemes parcurgand mai intai, impreuna cu coscenarista Clara Royer, zeci de volume de marturii despre Holocaust si, mai ales, de marturii ale membrilor Sonderkommando. Cum producatorul maghiar nu a putut gasi finantare in afara, Nemes s-a vazut nevoit sa lucreze cu un buget mult mai mic, acoperit de statul maghiar si de o fundatie americana. Poate ca si ratiunile economice l-au determinat sa-si adapteze stilistica la ele, dar pana la urma asta a rupt filmul de plutonul productiilor despre Holocaust, facand din Fiul lui Saul unul dintre cele mai puternice si mai autentice reconstituiri fictionale ale Holocaustului.
Artificiul lui Nemes e foarte simplu si pare sa fie inspirat de neorealismul romanesc: filmeaza totul din punctul de vedere al eroului, Saul Ausländer (Géza Röhrig), un membru Sonderkommando de la Auschwitz care, fiind deja de patru luni in lagar, nu mai vrea sa stie/vada nimic. De aceea, cand scoate cadavrele gazate si le pregateste pentru incinerare, privirea lui se fereste sa mai inregistreze tabloul iadului, iar aparatul de filmat decupeaza peste umarul lui doar dreptunghiul de realitate imediata de care are nevoie. In schimb, urechile nu si le poate astupa, banda sonora amestecand voci, zgomote difuze si, mai ales, tipetele garzilor (in nici un alt film despre Holocaust acest detaliu al comenzilor intotdeauna strigate nu mi-a atras atentia ca fiind atat de autentic).
Intr-o zi, Saul descopera un copil care supravietuise in mod miraculos gazarii. Incearca sa il ascunda, sa il salveze, dar copilul e ucis de un medic neamt care dorea sa faca experimente ca sa inteleaga de unde atata vigoare intr-un trup de copil. Saul nu renunta nici asa, din acest moment unicul scop al existentei sale devenind ingroparea copilului dupa ritul iudaic. Nu se confirma si nici nu conteaza daca acel copil era chiar fiul sau, asa cum pretinde el (interesant este ca in textele lor de intampinare, criticii straini au inteles care ce a vrut, dupa propriul filtru). Titulatura de fiu e mai degraba una simbolica. Pentru Saul, ingroparea acelui copil cu Talmud si rabin e gestul ultim pe care il mai poate face pentru a-si salva sufletul, e ultimul gest de umanitate care i se permite. Desi chiar in acest interval de o zi si jumatate in care are loc actiunea filmului colegii din echipa, condusi de Abraham (Levente Molnár), pun la cale o razmerita, Saul e concentrat pe indeplinirea cu orice pret a misiunii sale. „Nebunia lui Saul e cea mai importanta calitate umana, e o forma de revolta“, a mai spus Nemes intr-un interviu, referindu-se si la dificultatea morala – a regizorului de asta data – de a gasi o balanta perfecta intre a arata prea mult si a arata prea putin dintr-un Holocaust oricum fictionalizat (discutiile despre Holocaust referindu-se si la lipsa de etica a fictionalizarii).
Forta de sugestie a cinemaului e in schimb imensa – la fel de imensa ca posibilitatile umane de a imagina –, iar faptul ca aparatul de filmat al lui Mátyás Erdély refuza sa arate muntii de cadavre pe care deja ii stim din imaginile de arhiva face din spectator nu doar martor, ci si coautor al filmului. Impresia e atat de puternica si de imediata, incat majoritatea celor care ies din sala recomanda automat filmul prietenilor.
Fiul lui Saul/ Saul Fia – de László Nemes. Cu: Géza Röhrig, Levente Molnár, Urs Rechn