Putem vorbi despre presa regionala ca fiind o nisa in care productiile TV bune pot fi facute mai usor si mai bine decat la nivel central?
Nu cred ca productia este mai usoara in regiuni decat in centrele metropolitane. Diferenta consta in continutul care poate fi mai aproape de viata de zi cu zi a oamenilor din regiune. Presa nationala acopera subiectele mai mari, dar oricat de mult s-ar stradui, e ca si cum s-ar uita cineva din exterior inspre interior. Oportunitatea in productiile regionale este ca te uiti din interior spre exterior si, in acest mod, te apropii foarte mult de oamenii care-ti sunt public.
Au fost discutii si in Romania ca agentiile, ziarele si televiziunile nationale privesc lucrurile oarecum liniar. Se concentreaza mai mult sau aproape exclusiv pe capitala.
De aceea exista CIRCOM regional (n.red.: o asociatie profesionala a televiziunilor publice din Europa). Pentru ca institutia noastra crede faptul ca exista prea mult interes pentru capitale, iar oamenii ignora calitatea si necesitatea unei televiziuni care e mult mai locala.
Atunci putem vorbi despre un viitor al televiziunii in care statiile regionale sa aiba mai multa putere decat cele centrale?
Nu, nu cred. Cred ca viitorul televiziunii este mai degraba ca sistemul „a la carte“. Utilizatorii individuali aleg ceea ce vor sa vada, cand vor sa o faca, unde, si platesc pentru asta. Cred ca se va localiza si mai mult acest sistem, pana la nivelul unei singure persoane care va putea sa aleaga ceea ce isi doreste sa urmareasca. In America, pe segmentul 18-24 de ani, urmarirea televiziunii in mod liniar a scazut cu 45% intre anii 2011 si 2015. Si acest trend va continua. Oamenii se vor uita de oriunde sunt, de pe orice dispozitiv au la dispozitie, nu vor sa stea neaparat si sa urmareasca programele in fata unui televizor.
Dar productiile regionale au acelasi impact ca cele nationale?
In regiunile din care provin, da, cu siguranta. Un pod care e inchis traficului intr-un oras va fi cea mai mare poveste de acolo. Nu le vor pasa oamenilor ce se intampla in India, nici macar in Bulgaria. Daca podul care-i duce pe oamenii din oras spre case e inchis, asta este cea mai importanta poveste a zilei. Au un impact foarte mare, dar nu in afara ariei de transmisie.
„Suntem intr-o vanatoare continua de informatii“
Putem vorbi de suprasaturarea telespectatorului cu informatii? Cred ca mai multe tari au problema asta – prea multe canale, regionale sau centrale, prea multe informatii din care sa alegi. Cum te pozitionezi?
Piata va decide. Se spune ca daca ai acces la 300 de posturi, nu te vei uita niciodata la mai mult de 30. Care anume sunt acestea variaza de la o persoana la alta. Probabil ca este loc pe piata de 300, dar nu de numere imense. Sunt unele canale nisate, de specialitate. Unele pot sa supravietuiasca facand bani pentru ca oamenii platesc sa se uite la ele. As plati sa vad fotbal? Da. As plati sa vad un canal despre masini? Nu, probabil ca nu. Daca sunt suficienti oameni care platesc suficient pentru continutul respectiv, acel post va supravietui. Faptul ca trei sferturi dintre oameni nu se uita la acel canal nu conteaza, atata timp cat se uita atatia cat sa supravietuiasca financiar, el va continua. Nu cred ca exista vreun dubiu, insa este si un pericol foarte mare. Lumea spune ca exista o piata perfecta, pentru ca toate informatiile sunt acolo, dar nu este perfecta, pentru ca nu poti gasi informatiile de care ai nevoie. Esti mereu la vanatoare.
Avem o situatie relativ unica in Romania din acest punct de vedere, fiind o tara care are sapte sau opt canale media destinate exclusiv stirilor si dezbaterilor politice.
Cred ca nimeni nu are nevoie de opt canale de stiri. Depinde care sunt si cerintele pietei. Daca cele opt transmit viziunea lor politica si nimeni nu ii restrictioneaza, atunci probabil ca da, e nevoie poate chiar si de 18. Dar nu vor supravietui. Daca nu exista o reglementare care sa ceara impartialitate, atunci aceste canale vor inflori, pentru ca vor deveni domenii oligarhice si existenta lor va tine mai mult de viitorul politic al unui om de afaceri decat de nivelul la care servesc interesului de bun public.
Si cum pot fi acestea oprite? Fara a vorbi de cenzura, cum putem impune asemenea restrictii?
Am fost implicat in Letonia cand si-au impus aceste regulile. Eu am spus ca trebuie sa existe un sistem echitabil intre televiziuni si producatori, ca trebuie sa ai reguli si sa le impui corect si just. Le-am sugerat ca 25% dintre toate productiile sa fie oferite de producatori independenti si ca ar fi bine sa lucreze ca sa atinga acel tel. Insa presedintele autoritatii care reglementa mi-a spus ca nu, ca ei vor avea o cifra mult mai mare. I-am explicat ca va fi destul de greu de sustinut, dar mi-a spus ca nu, el detine cea mai mare companie de productie din Letonia. Si era destul de clar ca isi aranja reglementarile ca sa-si favorizeze afacerea. Am ramas cu gura cascata, dar pentru ei era normal. De aceea cred ca elementul-cheie cu privire la canalele de stiri este ca ele sa poata exista daca piata le cere si daca urmeaza o serie de reguli impartiale. Iar daca cererea exista, trebuie vazut cum poate fi impusa impartialitatea daca cineva o incalca. Fara acele reglementari si fara puterea de a le impune, nimic nu poate fi facut.
„Interesul public e servit cel mai bine de ceea ce vad oamenii, nu de cine difuzeaza continutul respectiv“
Cum ar trebui ca o televiziune publica sa se incadreze pe aceasta piata in care telespectatorii au accesul non-liniar la informatie?
Depinde foarte mult de ce crezi ca are de facut televiziunea publica si daca mai sunt si altele. In Marea Britanie sunt cinci radiodifuzori, stabiliti prin lege, care respecta aceleasi reguli si care s-au pus de acord ca programele lor editoriale vor respecta o serie de necesitati. Practic, guvernul face o intelegere cu fiecare post si le spune ca vor avea o anumita cantitate de program educational, de live news sau de materiale pentru copii. Daca poti atinge acest obiectiv, atunci, in unele cazuri, nici nu mai este nevoie de finantare publica a unui anumit canal in intregime. Poti argumenta ca finantarea publica sa fie directionata doar catre anumite programe. Iar acestea sa fie raspandite pe toate canalele. Interesul public e servit cel mai bine de ceea ce vad oamenii, nu de cine difuzeaza continutul respectiv.
Dar, in Romania, TVR nu ar putea supravietui fara taxa platita de romani.
Nu poate supravietui pentru ca nu exista reglementari care sa restrictioneze activitatile celorlalti jucatori de pe piata. Daca vrei ca o televiziune publica sa supravietuiasca, atunci trebuie sa te uiti la echilibrul din intreg peisajul mediatic. Daca vrei doar ca banii sa mearga la programe care sa serveasca interesului public, poti argumenta, si nu sugerez ca ar fi cazul, sa inchizi TVR Iasi si sa imparti banii direct catre ceilalti difuzori, dar in schimb, ei sa garanteze ca intr-un interval cat mai scurt pot rula anumite programe. Si probabil ca nu le va conveni, fiindca nu sunt programele care le vor aduce cele mai mari incasari din publicitate. Trebuie sa te uiti la intregul peisaj si la cum se echilibreaza. Nu te poti ocupa doar de o singura parte a acestuia si sa te astepti ca totul sa functioneze.
Ati fost intr-o pozitie dificila cat ati ramas pe pozitia de director al Euronews. Intreaga retea era intr-o situatie complicata din punct de vedere financiar. Care au fost solutiile folosite pentru a aduce compania „pe plus“? Pot fi aplicate si la TVR? Pentru ca prima intrebare pe care comisia de cultura i-a adresat-o potentialului viitor presedinte al TVR a fost: „Cum puteti salva TVR?“.
Cred ca situatiile sunt totusi diferite. Euronews pierduse increderea oamenilor care il sprijineau si a celor care ofereau finantare, in afara de publicitari. Iar dupa ce umbla zvonul ca o companie nu o duce bine, si publicitarii se retrag. Am mers la finantatorii institutionali si i-am convins sa asigure banii pe care i-au promis; datorita activitatilor mele la CIRCOM, ii cunosteam pe acestia. Aveau incredere in mine si au fost de acord sa ne sprijine. Daca era altcineva, cine stie? Am fost omul potrivit la locul potrivit. Al doilea lucru pe care l-am facut a fost la nivelul administratiei care guverna compania sub legea franceza regionala. Oamenii din companie spuneau ca nu ii vad un viitor si, prin urmare, ar trebui sa fie pusa sub administrarea statului, dezmembrata, iar angajatii sa plece. Astfel ca am vorbit cu oamenii despre ceea ce trebuie sa fie facut si despre faptul ca o vom face impreuna. Si asta le-a dat incredere – ca vor fi implicati mergand inainte. Dupa ce au venit banii din exterior, le-am spus ca stiu ce trebuie facut ca sa conducem o redactie, ca avem banii necesari, si toata lumea era mai fericita. Trebuia sa realizam redresarea companiei intr-un an si am reusit-o in sase luni. A fost bine, as mai fi preferat sase luni in Lyon, dar m-as fi ingrasat atat de tare, incat nu cred ca ar fi fost cel mai bun lucru pentru mine.
Si cum putem salva TVR?
Pai… nu cred ca TVR se poate salva de unul singur. E dincolo de puterile sale. Trebuie sa aiba un sistem guvernamental si politic care sa inteleaga ce vrea de la un post public, sa se puna de acord cu acesta si sa ii ofere resursele financiare pe masura. Pana cand nu vor exista lucrurile acestea, TVR se va lupta intruna, de pe o zi pe alta. Si telespectatorii romani merita mai mult decat atat. Nu pot conduce un post TV fara sa stiu daca peste un an de zile voi mai fi acolo. BBC-ul are contracte de zece ani. De aceea poti gandi inainte. Guvernul spune – OK, asta e intelegerea, ne tinem de ea, daca va tineti si voi. De asta are nevoie TVR, mai mult decat orice altceva: o garantie a finantarii durabile si o definitie clara a misiunii sale.
Si fara implicare politica?
Realistic vorbind, aceasta nu poate fi exclusa complet. Nu trece o zi in care conduci o redactie si membrii partidelor politice sa nu te sune si sa iti spuna ca tii cu ceilalti. Intotdeauna va fi o presiune politica. Noua structura a BBC-ului e criticata pentru ca sunt prea multe numiri politice in Consiliul de Administratie. Prea putini oameni din presa, prea multi oameni numiti de Guvern. Dar daca ar fi doar cei din presa in Consiliu si nu ai oameni din exterior, vor incepe sa conduca compania ca si cum ar fi a lor. Si nu e. E una publica, condusa de oamenii din Romania.
Cat ar trebui sa conteze audientele in acest plan de lunga durata?
Pai audienta e un indicator daca oamenii apreciaza si doresc sa urmareasca ceea ce ofera postul. Dar intelegerea dintre stat si televiziune trebuie sa tina cont si de acest lucru. Daca ti se cere sa produci patru ore de programe de arta pe saptamana, ti se cere practic sa faci patru ore de programe cu audienta scazuta. Asa ca nu ar trebui sa critici faptul ca acele programe au audiente mici, ci sa te uiti la calitatea programelor respective.
„Publicul e foarte inteligent“
Exista o argumentatie in Romania care spune ca programele sunt atat de inteligente precum telespectatorii. Dar judecand dupa continutul posturilor private, publicul nu pare foarte inteligent. Asa este?
Publicul e foarte inteligent. Stie exact ce vrea sa urmareasca. Avem exact aceleasi discutii si in Marea Britanie. Se numeste dumbing down si lumea se plange ca programul nu mai e la fel de bun ca acum zece ani, ca atunci era vremea marelor programe. Dar daca ai sta sa te uiti la un program de acum zece ani, ai sa alergi cat de repede poti la cel din zilele de astazi. Tehnicile de productie sunt imbunatatite enorm. Game-show-urile, emisiunile… Sunt unele complexe, chiar si educative. Nu exista nici o dovada, chiar daca nu am urmarit toate televiziunile din Romania, ca lucrurile devin mai rele decat ar fi fost.
Pot programele unei televiziuni sa fie educative? Ar trebui sa fie?
Ca autoritate reglementatoare poti sa ceri ca programele sa fie clasaficate nu ca documentare, ci ca educationale. Ar trebui sa fie asa? Pai… din punctul meu de vedere, da, ar trebuie sa fie reglementari in tot sistemul ca unele programe sa fie create in interesul public. Daca acestea ar trebui sa includa programe educationale, cred ca ar trebui. Chiar si acolo unde nu exista ca regula, te poti uita la televizor si gasi continut foarte educativ – spre exemplu, pe Discovery sau History Channel.
Peste zece ani de acum, vom mai avea nevoie de o televiziune nationala? O tara, nu neaparat Romania, ar mai avea nevoie de o televiziune finantata si recunoscuta de catre stat?
De ce nu puneti intrebarea asta unui american?
Fiindca ei nu au avut una de la bun inceput.
Exact. Asa ca raspunsul este ca nici o tara nu are nevoie de una, ci conteaza cum reglementezi intreg peisajul media. Nu vad cum si-ar putea inchide televiziunile publice majoritatea tarilor publice, asa cum le vedem astazi. Vor continua sa le sprijine si as fi foarte mirat daca ar incepe sa dispara.
Cum ar putea aceste televiziuni nationale sa si tina pasul cu interesul telespectatorilor si tehnologia?
Cred ca trebuie sa ne indreptam atentia asupra continutului, si nu a tehnologiei. Daca poti spune povestile potrivite, cu empatia potrivita pentru publicul tau, nu e nevoie de cea mai inalta tehnologie pentru a o face. Trebuie sa intelegi si care sunt prioritatile, avand resursele limitate. La un incendiu puternic, daca celelalte redactii se duc acolo cu echipamente care transmit imagini live, in timp real, arati foarte rau daca nu ai un astfel de echipament. Dar ocaziile acelea sunt rare. Daca te uiti in fiecare zi, calitatea si relevanta continutului tin o televiziune in viata, nu tehnologia.
Trei zile de spectacol mediatic
Timp de trei zile, in perioada 21-23 martie, „Televiziunea – spectacol“ a fost subiectul principal care s-a pus in discutie la Seminarul International de Jurnalism (SIJ). Cea de-a treia editie a evenimentului organizat de TVR Iasi si Asociatia Iubire si Incredere a avut loc in Sala Chopin de la Palas Mall. Trainerii evenimentului au fost producatori de televiziune sau jurnalisti din presa scrisa care au impartasit participantilor experientele lor, dar si provocarile actuale ale domeniului.
David Lowen, presedintele Prix CIRCOM, a fost unul dintre invitatii care a tinut doua prelegeri in prima zi a evenimentului. Prima dintre acestea a purtat numele de „Ceva cu totul nou: noi formate si noi tehnici“, cu exemple de la Prix CIRCOM, urmata de „Most Original: creativitate in televiziune“. In cea de-a doua zi, Cristina Hermeziu, mediator cultural la Paris, a tinut o prelegere despre „Ecranul care ne aduna. O critica (binevoitoare) a televiziunii in epoca retelelor sociale“, urmata de alpinistul Ticu Lacatusu care a vorbit despre „Spectacolul aventurii in documentarul de televiziune“ si de producatorul TVR 1, Irina Pacurariu, cu „Unde se termina povestea? Facem bine, facem totul? Dezbatere pe marginea reportajului «In numele copilului»“, referitor la situatia familiei din Norvegia. Ultima zi a evenimentului l-a avut in centrul atentiei pe dramaturgul Matei Visniec, care a sustinut o conferinta pe tema „Teatru si jurnalism, influente reciproce“, urmata de un spectacol-lectura cu fragmente din scrierile acestuia, dar si de un dialog cu cei prezenti. Seminarul a fost incheiat cu proiectia filmului Visniec, rege la Avignon si de o mini-conferinta despre Europa festivalurilor. Seminarul International de Jurnalism a facut parte dintre evenimentele care marcheaza aniversarea a 25 de ani de la prima emisie regionala a TVR Iasi, urmand sa fie sarbatorita pe 3 noiembrie 2016.