In anul 2007, culegerea de nuvele Insemnari dintr-un bordel turcesc de Philip Ó Ceallaigh a fost publicata, in traducere din engleza, la Editura Polirom. A devenit repede un bestseller, in intelesul romanesc al cuvantului. Criticii anglo-saxoni s-au incantat. Irlandezul a primit premii la ei acolo, in Irlanda. Tot felul de premii si asa. S-a dus vorba pana in America. Americanii s-au minunat, la randul lor, de puterea de imaginatie a scriitorului stabilit la Bucuresti. S-au minunat fara sa stie ca povestile cu acesti oameni din cartier sunt decupaje din realitate.
Mi-a incaput si mie pe mana cartea, atunci, in 2007, dar eram in plin avant economic global, mai eram si tanar, reporter, trimis special prin toata lumea, n-aveam timp, si nici chef, si nici minte, am citit-o neglijent si pe sarite. M-am mai gandit uneori la aceste nuvele, dar as minti daca as scrie ca prea des.
Apoi am vazut ca Philip Ó Ceallaigh a devenit traducatorul lui Mihail Sebastian. Il face cunoscut pe Sebastian la Londra, deci pretutindeni. Sebastian este scriitorul meu roman preferat din prima jumatate a secolului XX. L-am recitit, in regim de urgenta, pe Ó Ceallaigh.
Adevarul e ca am cautat prin casa Insemnarile, dar nu le-am mai gasit. Mi-am cumparat editia a doua (Polirom, 2014), si – intr-o noapte, intr-un alt cartier marginas – am dus volumul pana la capat. Apoi, am cautat sa il si intalnesc pe scriitor. L-am intalnit. Am baut o bere impreuna, nu prea avea chef de vorba. N-am insistat mai mult decat permite o prima intalnire, fie ea si intre un reporter fara frontiere si un scriitor irlandez stabilit la Bucuresti.
Personajele lui Philip Ó Ceallaigh, la acest deja vechi debut al sau, erau de la noi din lume: presedinti ai asociatiei de proprietari, contabili, cetateni de la bloc, corporatisti tineri, oameni fara nici un orizont, oameni zdrobiti de facturi si de greutatea vietii in postcomunismul timpuriu, popi cinici, babe nebune, locatari inundati des, barbati imbatraniti prematur, gagici cu craci tulburatori, onanisti dedicati, tot felul de oameni, intocmai ca in realitatea imediata. Oameni din Titan, asa cum era Titanul la inceputul mileniului al III-lea, asa cum e Titanul pana in zilele noastre si in vecii vecilor.
Philip Ó Ceallaigh nu este James Joyce, dar nici nu trebuie sa fie. Scrie fara complexe si mai ales fara iluzii. Nu e deloc putin. Philip Ó Ceallaigh a calatorit prin toata lumea inainte sa ajunga la Bucuresti. Nu trebuie sa va faceti sperante: nu a ramas in Romania fiindca e Romania altfel. A ramas aici fiindca aici si-a permis, strict economic, sa devina scriitor.
Sunt nuvele bune in aceasta carte, si cel putin una este cu adevarat teribila. Acea nuvela este chiar Insemnari dintr-un bordel turcesc, care nu se intampla la marginea Bucurestiului, ci – desigur – intr-un bordel turcesc, de la malul Mediteranei. Aceasta proza scurta prezinta o brutalitate a melancoliei care vesteste un mare autor. Cartile lui Philip Ó Ceallaigh de dupa Insemnarile sale (irlandezul este si dostoievskian, dar unul tandru) nu au mai avut acelasi succes, desi – crede autorul lor – au fost mai bune. Nu le-am citit inca.
Ninge la Bucuresti. Zapada mieilor. Eu astept zorile. O sa trag, atunci, o pereche de blugi peste izmene, o sa iau ultimii mei bani, o sa ii pun in buzunarul stang, o sa cobor din bloc, o sa astept un tramvai, o sa iau un tramvai, o sa ies din mahala, o sa ajung in centru, la librarie, si acolo le voi cumpara.
Apoi, ma voi intoarce acasa, pe jos, ocolind indelung, cu gandul la ce va urma.