Si poate ca asa s-ar fi petrecut lucrurile pana la sfarsitul lumii, daca la o bucata de timp nu s-ar fi aflat prin partile acelea un vataf hapsan care nu mai stia cum sa beleasca oamenii cu biruri. A pus bir pe case, pe pamant, pe paduri si pe lacuri, pe orataniile din curte, pe mancarea de la gura, pe trecut drumul, pe sarit paraul. Boierul avea totdeauna mare nevoie de galbeni de cheltuit pe nevoile lui, asa ca nu facea nimic pentru oameni si nici macar lui nu-i erau de ajuns. Iar lumea tare nemultumita era de asta.
— Mai, pe ce sa mai pun eu bir?, se tot chinuia vataful, in fiecare an, ca sa nascoceasca altele.
Ultima data, pusese pe fumul de la casa, iar oamenii deja erau adusi in asa hal, cat pe ce sa puna mana pe par.
— Boierule, eu zic ca daca indraznim sa punem bir pe lumina soarelui sau pe aer, se lasa cu macel.
— Ooo, dar asta cu aerul mi se pare o scorneala buna. Sa mai punem un bir pe fumat si fumatori. Asa nici nu-i suparam pe cei multi, iar fumatorii musai platesc, ca n-or sa se poata abtine, da-i naibii.
Cand i-a anuntat vataful pe oameni ca s-a pus bir doar pe fumatori, toti nefumatorii au sarit in sus de bucurie:
— Aaa, pai asa e bine. Nu ne priveste pe noi. Noi platim, fara cartire, bir pe case, pe pamant, pe lacuri, pe paduri, pe mancare, pe trecut drumul, pe sarit paraul. In rest, sa plateasca fumatorii. Noi nu mai avem probleme cu asta.
Si de-atunci a ramas vorba stramoseasca pentru orice nacaz venea peste sat: „Sa plateasca fumatorii“. Vorba care, cu vremea, s-a schimbat in „fumatorii sunt de vina pentru viata noastra proasta“.
Era fata nemaritata care nu-si gasea barbat – din meteahna fumatorilor. Era mosneag pe care-l tragea curentul cand mergea mai repede – din meteahna fumatorilor. Era tanar care nu se descurca sa aiba prieteni – din meteahna fumatorilor. Era sotie satula sa stea toata ziua cu vaca la pascut, pe care n-o scotea barbatul in lume – din meteahna fumatorilor. Era sot pe care nu-l lasa nevasta la crasma – din meteahna fumatorilor. Era fost fumator catranit pe orice tot timpul ca s-a lasat – din meteahna fumatorilor. Era vadana care n-a mai fost pupata de cand se potcovea puricele cu sapte potcoave – din meteahna fumatorilor. Era iubitor de slanina care s-a facut cat elefantul – din meteahna fumatorilor. Era bolnav – din meteahna fumatorilor. Si tot asa.
Toti simteau ca se sufoca in vietile lor si-au socotit ca e de la aerul cu fum de tigara. Si-au inceput sa-i prigoneasca pe fumatori. Degeaba le spuneau acestia:
— Mai, oameni buni, necazurile sunt altele, nu avem noi pacat ca nu va merge cum vreti. Hai sa ne-adunam cu totii si sa sfarsim cu foametea, cu nedreptatea si razboiul, cu gunoaiele care ne mananca de vii…
Ei, nu si nu:
— Voi sunteti de vina. Sa nu mai aveti voie.
Cea mai mare izbanda a nefumatorilor uniti s-a implinit. Pentru ca nu-i costa nici un galben, pentru ca abateau gandul si fapta de la blestematiile lor, pentru ca nu aveau ce altceva sa le dea, boierul si vataful le-au dat voie fumatorilor sa faca razmerita cu fumatorii. Si-au invins.
Nefumatorii s-au bucurat trei zile si trei nopti, dupa care s-au intors la vietile lor amarate. Iar fumatorii fumeaza si rad si acum, daca nu cumva or fi murit intre timp.