Acolo jos, la coltul strazii, e un loc unde e interzisa aruncarea gunoaielor (amenda intre o mie si cinci mii de lei) si acolo vin in fiecare seara romanii rebeli sa ingramadeasca mizerii. Unii vin pas-pas, la apus, din blocul de alaturi sau din vilele invecinate, altii apar cu masina in intunericul noptii, deschid portbagajul si il golesc repede, dupa care demareaza in tromba. Iar la colt se aduna gramezi de moloz, scanduri putrede, perne mucegaite, pungi cu gunoi menajer, mancare stricata, cutii de carton cu resturi, sticle pe jumatate golite, saci rupti. Acum, de cand s-a incalzit, gunoaiele incep sa puta. A venit primavara.
Cand iesi la plimbare prin oras, vezi la tot pasul ghene de gunoi ad hoc, cladite pe peticele de iarba ramase la marginea trotuarelor. Printre ele rasar toporasi si niste floricele azurii, micute si induiosatoare. O, Flora, mareata zeita, cat de puternica esti, de poti infrunta gunoiul romanesc! Care, uite, rasare de peste tot, de parca ar avea o viata aparte, in simbioza cu harnicii si vitejii urmasi ai dacilor si romanilor: o doza metalica de bere se rostogoleste zanganind pe strada, pana ce e strivita cu cruzime de o masina. Masina coteste usor si urca pe trotuar, oprindu-se la o palma de zidul cladirii. Niste hartii unsuroase, duse de vant, zboara nestingherite pe alee, bucurandu-se de libertate. Sub pasii tai rasar din zece in zece metri excremente de caine nevinovat – care, probabil, s-a bucurat de venirea primaverii la fel de mult ca si tine. Sau ca acel domn necunoscut (doamna nu cred sa fi fost) care l-a imitat pe bietul caine si si-a lasat povara intestinelor undeva mai langa gard… sau o fi fost un caine mai mare? Prin tufele din gardul viu, de-acum destul de rarit, care strajuieste trotuarul, atarna pungi de plastic sfasiate, cu sigle de firma colorate in rosu, verde, galben. Te gandesti incantat cat de prosperi au ajuns romanii: acum cateva decenii, pungile astea ar fi fost spalate, uscate si pastrate cu grija intr-un sertar de la bufet.
Pe trotuarul din fata, o mama tanara cu un carucior se blocheaza in fata sirului de masini indesate pana la peretele blocului. Femeia da din umeri si iese pe strada, unde inainteaza vioaie pe dinaintea masinilor care o ocolesc cu maiestrie. Soferii o claxoneaza veseli, ii adreseaza politeturi neauzite si ii fac semne incurajatoare cu cate un deget. Mai incolo, la un sens giratoriu, e o insula pe care a crescut iarba verde, deasa si frageda. Pe la pranz, acolo apar vreo zece muncitori de la o firma horticola, care reteaza cu sapele toata iarba si o strang in gramezi. In locul ei aduc niste jardiniere de beton, ca sa infrumuseteze locul – fiindca nici iarba nu poate creste asa, de capul ei, fara un acord cu primaria.
Acum, de cand s-a incalzit, poti deja sa recunosti dupa miros in ce zona a orasului esti. Nordul miroase a benzina arsa si a funingine. In sud duhneste a clei de oase, iar zona de est miroase a cauciuc sintetic. In vest nu mai stiu daca miroase sau nu in vreun fel, fiindca n-am mai ajuns de mult pe-acolo: cand se incalzeste, toata zona e invaluita in nori de praf. Dar in centru, in centrul istoric al orasului simti adevaratele mirosuri burgheze, mirosurile de Romanie prospera: saorma, zambile, gaz de esapament, parfumuri si transpiratie de primavara. Iar cand ploua, mai miroase si a gainat de porumbei, dintre care cativa zac morti pe la poalele cladirilor istorice.
E frumoasa primavara in Romania. Si, desigur, mai sunt si frunze, iarba, cantece de gugustiuc, iar copacii care au scapat de taierile din oras anul trecut infloresc mai plini de speranta. Dar asta nu-i ceva nou.