Pentru unii tineri era vorba de lupta armata impotriva sistemului (precum Weather Underground) si de sex cu tinere studente in numele revolutiei. Pentru unele femei era vorba de renuntarea la sutien si la epilare. Pentru altii, a fi revolutionar era totuna cu a lua ciuperci halucinogene (Carlos Castaneda), a face psihedelice experimente cu LSD (Timothy Leary) sau a ridica ambiguitatea sexuala si kitsch-ul la statutul de program estetic (ca Andy Warhol si faimosul sau studio, The Factory); in schimb, pentru feministe radicale ca Valerie Solanas, care in 1968 a incercat sa-l asasineze pe Warhol, revolutia consta in a ucide barbati. E o ironie speciala in faptul ca Solanas voia sa-l omoare fix pe asexuatul Warhol, dat fiind ca al ei „Manifest pentru Distrugerea Barbatilor” nu era indreptat exclusiv impotriva barbatilor, ci mai cu seama impotriva sexului in sine: „Barbatul e obsedat de ideea de a si-o trage; va inota printr-o mare de muci, se va balaci in nestire in boritura ajungindu-i pina la nas, cit timp crede ca la celalalt mal il asteapta o pasarica prietenoasa”. Solanas promova ideea ca toti cei care practica sexul sa fie trimisi in lagare de exterminare.
In ciuda diferentelor din practici si programe, trei lucruri tineau mereu de repertoriul underground-ului: muzica rock, sexul si drogurile.
Salbaticii ani ’60 au fost o reactie la anii ’50, ani de restauratie politica, care la rindul lor au fost marcati de hegemonia culturala a Razboiului Rece. Nikita Hrusciov anuntase cu privire la SUA: „O sa-i ingropam”. In mod ironic, aceasta amenintare care i-a electrizat intr-un asemenea hal pe americani nu a fost decit o greseala de traducere. De fapt, Hrusciov spusese: „O sa traim suficient de mult cit sa-i apucam inmormintarea”. In 1951, Jules si Ethel Rosenberg au fost condamnati la moarte, pretinzindu-se ca au vindut Uniunii Sovietice planuri de constructie a bombei atomice. Curind dupa aceea, senatorul Joe McCarthy si-a inceput infama vinatoare de vrajitoare. „Comitetul pentru activitati antiamericane”, condus de McCarthy, a interogat personalitati marcante din cultura, politica, sindicate si viata publica si a distrus cariere nenumarate de la Hollywood, pe baza unor suspiciuni de „stinga” sau de „prietenii comuniste”. Bert Brecht, spre exemplu, a fost o victima proeminenta, in timp ce regizorul Elia Kazan, care denuntase colegi, a iesit ca un invingator din audieri. Toate aceste evenimente erau dovada unei credinte paranoice in existenta unor conspiratori comunisti, imaginea unui underground care ticluia un complot pentru prabusirea asa-numitului „American Way of Life”. Thrillerele de spionaj ale lui Ian Fleming, inventatorul lui James Bond, se hraneau din acest sentiment al amenintarii.
Safer Sex – No Smoking – Britney Spears
Cultura hippie si junkie a anilor ’60 a fost o reactie impotriva acestui climat apasator, al fricii si al interdictiei criticii. Si chiar daca „contracultura” (sau underground-ul), ca disidenta impotriva establishmentului, a disparut practic de la sfirsitul anilor ’70, ea are pina astazi efect asupra artistilor, intelectualilor si asupra culturii tinere, ca metafora sugestiva. Contracultura – concept cultural de lupta a inadaptatilor si a celor-care-gindesc-altfel impotriva culturii de masa, a culturii elitiste si a mainstream-ului – a luat nastere dintr-un discurs cultural cuprinzator, din anii ’50 pina in anii ’70, care era determinat de curentele intelectuale dominante de pe atunci, marxismul, psihanaliza si structuralismul. Contracultura a fost inteleasa politic si estetic ca o sfera in care adevarul despre societatea burgheza era scos la iveala. Underground-ul a fost inteles ca un domeniu compozit: politica, estetica, sexualitate. Prin intersectari au fost redefinite noi domenii: sexualitatea a fost construita ca un tip de politica (feminismul, miscarea homosexualilor), politica a luat chipul esteticii (futurismul), la fel si sexualitatea (dandysmul), estetica a devenit politica (marxismul) etc. Privind un domeniu prin filtrul altuia, au fost descoperite noi posibilitati.
Reprezentarea unei contraculturi revolutionare isi are radacinile in boema pariziana dintre 1830 si 1930, care la rindul ei se ivise din transformarile aduse de Revolutia Industriala. Boema si contracultura au luat decizia de a fi impreuna, neproductive in mod constient sau contraproductive in mod agresiv. In acest sens, dada, suprarealismul, situationismul, miscarile beat, hipster si psihedelica si chiar punk-ul se autoconsiderau contraculturi. Contracultura este legata de aparitia unei noi „clase”, dupa boom-ul economic din anii ’50: adolescentii, respectiv cultura tinerilor. Constiinta de clasa a marginalilor, exploatatilor sau revolutionarilor a determinat vreme de doua decenii cultura tinerilor. Organizatia americana SDS (Students for a Democratic Society), infiintata in 1962, care se opunea radical Razboiului din Vietnam, se solidariza cu miscarea pentru drepturile negrilor, ajungind la un moment dat sa reprezinte 300.000 de studenti si sa priveasca la rindu-i studentimea ca pe o noua clasa politica.
In cele din urma insa, in hedonistii ani ’80, contracultura s-a transformat in cultura pop si a devenit element de stil in repertoriul estetic al inventarii sinelui. Bob Dylan spunea cindva: „Nu te increde in nimeni peste treizeci de ani” – pentru ca apoi sa schimbe lozinca in timpul presedintiei lui Reagan in: „Nu te increde in nimeni sub treizeci de ani”. In timp ce in anii ’80 cultura tinerilor se depolitiza masiv, iar avangarda militanta de stinga (Brigazile Rosii, RAF sau Action Direct) se automarginaliza, doar scena artistica mai adera tendential la modelul contraculturii cu relatia ei tripartita dintre politica, estetica si sexualitate – consecinta fiind ca in faza actuala a globalizarii „artistul” a devenit cel mai creativ agent al reconstructiei neoliberale a societatii. In mod ironic, modelul indreptat cindva radical impotriva societatii serveste astazi la camuflarea noului rol pe care artistul il are in transformarea radicalitatii intr-un lifestyle si a subiectivitatii intr-o marfa.
Daca Antonio Negri are dreptate, atunci traim la nivel istoric in cea mai buna din toate lumile posibile. Este foarte probabil, oricum underground-ul nu mai este de gasit in aceasta lume ca o categorie de orientare a culturii tinerilor. Triada cindva sfinta „Sex & Drugs & Rock’n’Roll” a devenit „Safer Sex & No Smoking & Britney Spears”.
Traducere de Cristian Cercel