Daca as fi interogata de Politie in legatura cu activitatea mea de pe telefon, m-as simti foarte linistita stiind ca aspectele mai sus mentionate sunt criptate, secrete si ascunse in interiorul acelui seif digital de nepatruns pe nume iPhone.
Sa stiti ca glumesc. Nu am iPhone. Dar am simtit nevoia sa imi inventez o viata in care as avea, pentru ca uneori avem nevoie de povesti ca sa reintelegem si sa reevaluam acele valori si idei care s-au pierdut in piesajul cotidian. O poveste cu iz de telenovela, ba chiar de supereroi de benzi desenate se deruleaza acum in tribunalele americane, pentru a ne determina sa ne mai gandim inca o data, cu seriozitate, la echilibrul fragil dintre dreptul la viata privata si siguranta nationala. Cazul este numit, prescurtat, Apple vs. FBI si a fost relatat pe larg si in Romania.
Una dintre relatarile pe care le-am citit in presa debuteaza chiar asa, ca o poveste: „Totul a inceput cu un terorist care a omorat cateva persoane la finele anului trecut in San Bernardino, California“. Este corect, dar haideti sa tusim de doua ori, sa scapam de vocea grava si profunda a naratorului de teatru radiofonic si sa facem un rezumat: o hotarare judecatoreasca obliga compania Apple sa sprijine FBI-ul prin a decripta telefonul unui terorist vinovat de moartea a 14 persoane. In ziua in care a fost emisa hotararea, Apple a anuntat ca refuza sa indeplineaca ordinul judecatoresc si le-a trimis o scrisoare tuturor utilizatorilor de iPhone pentru a le explica de ce refuza sa isi vulnerabilizeze propriile telefoane, de ce precedentul legal este unul extrem de periculos, de ce apara in instanta dreptul utilizatorilor Apple la viata privata.
Batalia juridica in sine este una interesanta. Detaliile tehnice, la fel: de exemplu, faptul ca Apple nu are o „cheie“ la propriile telefoane, ci ar trebui sa scrie un intreg program care sa poata sa ii atace softul de pe telefoane. La fel este si dezbaterea de substanta – mai actuala astazi chiar decat era pe atunci – despre cat sacrificam din drepturile noastre pentru a fi in siguranta.
Dar interesanta este si miscarea de supererou, poza de singur vs. intregul sistem, pe care Apple si-a asumat-o pana la capat. Este fascinanta modalitatea in care a stiut sa isi duca argumentele nu doar intr-o instanta judecatoreasca, ci si in discursul public. Este surprinzator valul de simpatie pe care l-a atras, in ciuda faptului ca partea opusa are un discurs mult mai usor de transmis: „Apple ajuta teroristii“. Cu atat mai sensibil este acum efortul de comunicare, pe fondul emotional al atacurilor de la Bruxelles, cand presiunea publica este in crestere.
Pana la rezolvarea cazului, marele efect al intransigentei Apple a fost ca ne-a reamintit tuturor faptul ca, atunci cand domeniul legilor tine de valorile societatii, aceste discutii trebuie sa se poarte in spatiul public, si nu in spatele usilor inchise ale unei sali de judecata. Cereri dinspre autoritati spre companii de a decripta date ale utilizatorilor sunt numeroase si in continuare vor mai fi. De obicei, decat sa se lupte cu statul, companiile prefera sa ofere direct datele. Refuzul Apple a pus deodata reflectorul pe valorile profunde ale societatii, a fortat lumea sa vorbeasca despre asta si, in mod surprinzator, jumatate din public ii tine partea.
In momentul de fata, procesul este suspendat, deoarece FBI a anuntat ca vrea sa testeze o noua metoda de a recupera datele de pe telefon, fara ajutorul Apple. Discutia ramane insa deschisa.
Pentru logoul Apple nu exista o explicatie oficiala. Marul muscat poate fi cunoasterea, descoperirea, un tribut la adresa lui Alan Turing sau pur si simplu un joc de cuvinte. In aceasta perioada, insa, logoul Apple imi inspira mai degraba ideea unui mar muscat care doreste sa dovedeasca intregii lumi ca este, de fapt, intreg si imposibil de stirbit.